FLOARE PETROV

se împrimăvărează blând lent coerent sub doruri violete de Mamă Dumnezeie florile ne dictează surâsul acestui prezent criza mieilor s-a topit sub mistice zăpezi elizee. candori deasupra

iubirea dăinuie între cer și pământ poartă pe tâmple o cunună regală între unu și doi e magic jurământ crini o îmbracă în straie de gală. în clepsidre se scurg săruturi suave cuvinte

sfinții veghează la hotarele legii să fie armonie și pace pe-acest plai codrii de doruri îmbracă Bucegii în lunci de doină cresc crinii bălai. solul bucuriei a poposit la noi să ne

îmi pictez iubirea cu flori de cireș doar primăvară să simt în suflet dureri de bătrânețe le ascund sub preș imitând ecoul cu albastru sunet. mă trezesc lumini și cântece de mierle raze

în arborele vieții sunt un rod descendent născut din iubire - iubire să produc mă înalț spre soare cu un vis ascendent scrinul cu poezie pe umeri îl duc. las în urma mea scrieri de

mi-e dor iubite de sufletul tău fin ai fost ca un soare zilnic m-ai luminat cad pe gânduri în mireasmă de dafin iubirea noastră nu s-a terminat. chiar dacă ești plecat în altă lume în stele se

se rotesc minutele în vechiul ornic și eu aștept iubite un semn de la tine optimismul magic vreau să fie statornic precum credința din sferele creștine. în fața cerului tu nu ești

asist uimită la metamofoza mea mă descopăr prea plină de mirări pașii mei plutesc pe dușumea iubirea se destramă în chemări. sar peste abisul obsesiei morții cu luciditae mă rog la

urc mereu pe o spirală albastră cu senzații calde și obsesii dulci viața mea e floare dintro glastră bunule Dumnezeu iubire să-mi aduci. întâmpin lumini cu suflet deschis am aspirații pentru

cerul proiectează luminile în spațiu descrie profiluri sublime în lume sorb zorii primăverii cu nesațiu vârtejuri, elanuri devin poeme antume. închin soarelui melancolia verde conjug

caut prospețimea câmpurilor de lavandă mănunchiuri violete le strâng pentru molii ce zboară printre lucruri nebună sarabandă rod amintirile cu savori de magnolii. ura și disprețul otravă se

clipele par bomboane de eucalipt astfel că devine așteptarea ușoară în grădina visului speranțe am înfipt vor crește flori sublime la primăvară. cu iubirea crește respectul de sine nu las

e primăvară iar, zâmbete înfloresc pe obraz lumina sublimă lin se așează pe pleoape lacul mă ademenește cu valul turcoaz nuferi albi și galbeni sunt scăldați de ape. boboci de liliac șușotesc

e poezie atunci când doi îndrăgostiți umplu universul cu săruturi tandre e poezie atunci când fluturi fericiți dansează cu florile în sublime cadre. e poezie când marea îmbrățișează

pecetluiesc iubirea cu un tandru sărut o păstrez în lumina soarelui absolut mă simt o Afrodită din vremuri de demult în spectacolul vieții simfonii ascult. în numele iubirii pornesc către

drumul pe Golgota e plin de capcane de jur împrejur prăpăstii se cască port spre consolare o seamă de icoane dar oameni profitori par îngeri cu mască. temeri nesfârșite legate de beznă sunt

cu poezia mea am în cer acces vreau să-i bucur pe îngeri pe sfinți s-au înălțat prin al morții proces să fie mângâiere, alean la rugăminți. cu poezia mea mereu mișc vântul când tulbură apa din

primăvara îmi oferă scenarii optimiste am aruncat la ghenă amintirile triste lumini angelice mă sărută pe tâmple scriu oda bucuriei și vreau să se întâmple. nu sunt arlechin și nici

iarna n-a plecat, ninge cu griji iar Carpații se acoperă cu nostalgie muguri de brazi tremură n-au habar că-n trunchiuri este criză, nevralgie. rănite florile de măr și de cireș își aștern