FLOARE PETROV

m-am lăsat sedusă de geneza frumoasă este ca diamantul montat în aur magică planetă Terra în veacuri glorioasă miracol universal neprețuit tezaur. minune născută într-un cuib de stele te

ochii văd splendori, inima le cere ca pe minunile din plămada cerească nutrește în taină, îndură cu plăcere ispitele vieții ce par să sporească. doi fluturi se nuntesc pe-o tuberoză învăluiți

spitalele-au ajuns câmpuri de război medicii se luptă pân' la epuizare în linia întâi precum niște eroi reanimează vieți cu nobilă crezare. eu stau de veghe între patru pereți și vreau cu

hai lăutare dă viață viorii cântă-mi romanța de dragoste năucă prin trupul meu aleargă ca nebunii fiorii în splendid extaz aș vrea să mă ducă. pe stradă veghează un felinar bătrân drumul

să nu renunți iubite să nu renunți la lupta cu boala nemiloasă parșivă pe fluviul de probleme să treci punți crezând în Hristos cu putere masivă. caută-l iubite pe Hristos în tine El este

iubirea pentru viață este genetică mă umple cu splendori planeta albastră mă scufund mereu în starea poetică scriu slove pe petale de crin la fereastră. iubitul meu tu ești darul suprem mi

m-ai optimizat o viață iubite să nu cad în butoiul cu melancolie fericiri abstracte trec prin mine grăbite ca niște umbre compuse de făclie. acum moartea mă ține în ringul de box primesc

ne-am umplut cu măgărețe din politichii, succesul vine de la silicoanele pe sticlă, un dialog abstract pe sub negre tichii, a azvârlit miliarde în mâzgă și pâclă. am fi putut avea un drum spre

mai cred încă în puterea sufletului meu dar pentru fericire plătesc rată după rată că să mă iluminez meșteresc din greu sub îndrumarea sfinților am mintea curată. colier de perle îmi par

la roata vieții încurcate-s spițele vremea mă provoacă la o schimbare vedete pe scene își expun fițele eu mă opintesc de o întrebare. unde au plecat berzele fericirii? cuiburi părăsite vântul

la vânătoarea de paienjeni am pornit zorită s-au ascuns în casă de căldura toridă nu sunt prea încântată dar nici posomorâtă c-am să ucid din fașă lumea lor perfidă. nu vreau păienjenișul să se

pe cerul bucuriei lumini strălucesc sentimente țâșnesc ca o arteziană balade și doine în trubaduri sporesc îmi amintesc de noaptea argheziană. cuvintele zboară prin vast univers ochii minții

visul de iubire e țesut cu meandre cu versul romantic atins de lumină fanteziile nopții aprind policandre beau polenul dulce din stamină. se cuibărește-n mine universul cu primăvara ce gonește

există un cântec pentru orice moment căci lumea muzicii e tot mai minunată pământul întreg este plin de talent în sunetul muzicii tristețea-i terminată. corpul meu vibrează ca o coarda

în inima păstrez moșteniri din strămoși iubire curaj și-un romantism complex am putere să înving demonii nemiloși armata morții ce mă lasă perplex. primesc semnale de la soare și stele să

te-ai înălțat iubite deasupra norilor și soarelui îi povestești despre iubire acolo toți îngerii cântă în cor despre libertate despre dezrobire. sus între stele nu ai să mai suferi marea

simt iubirea-n piept iubitul meu ca pe o mare cu valuri calme te-am adorat mereu ca pe un zeu dorurile de tine sporesc năvalme. îți veghez somnul veșnic iubite lângă mormântul decorat cu

divinizez viața plină de ritmuri cu miasme dulci și acrișoare în miezul zilelor plutesc parfumuri când frenezia se scurge în picioare. am căzut pradă ușoară melancoliei îmi domină ființa cu

renunțarea la vis e o formă de chin un fenomen dramatic fără energie dar eu visez sub cerul ca un baldachin din steaua mea se cerne sublimă magie. nu , nu renunț la formele de nostalgie dar

candela iertărilor se aprinde în noapte, lumina intră-n suflet ca o liniște sacră, în focul dragostei doar emoții răscoapte, înlocuiesc mirabil tristețea prea acră. calea aspre iluminare acum este