FLOARE PETROV

toată viața mea e botez în lumină m-am născut primăvara în zori sunt înlănțuită de credința divină iubesc cu grație constelații cu sori. parfumul florilor subtilizează spații împodobesc

simt nevoia să zbor peste lume visuri de poeți îmi dau aripi să zbor cu sentimentalismul las reale urme în universul albastru, sonor. când am inima tristă mă rog cu încredere și cu mare

în ochii tăi iubite de căprioară blândă se aprind culori de magică visare cu zori care reflectă fericiri în oglindă când astru suprem cu povestea iubirii răsare. mă răscolește gândul că aș

steaua din zori de zi mă sărută pe pleoape coșmarul nopții se sfârșește-n lumină o nouă zi pătrunde în terne horoscoape superbă, duioasă, candidă, divină. razele solare țin timpul în brațe îi

se scurg din cer vise desferecate cu nimb de lumină din stele croit mintea se umple cu gânduri fermecate ca un răspuns karmic la tot ce-am trăit. la răsăritul soarelui se nasc pofte de

cad lacrimi Cristice ca boabele de struguri ploaia de gânduri pure naște un curcubeu vrea să se coloreze soarta celor singuri dragostea să-și afle cum am aflat-o eu. muguri de speranțe au

m-am așezat pe-un scaun de poveste cu tălpile în iarba rourată cu sete de lumină mă cațăr pe creste în azurul zilei minunată oasele-mi albe absorb căldură cu soarele blând sedus de

scriu mult așa miliardară în idei îmbălsămez cuvintele cu lacrimi doina inimii se scurge din condei sărmana oftează copleșită de patimi. în oceanul cu perle arunc o nadă să strâng emoții albe

vreau să mai cred în sfinții milenari că apară și păzesc zilnic această lume s-au înmulțit armate cu războinici mercenari se ruinează vieți ziduri și hume. peste copii și bătrâni cad zilnic

privesc înainte niciodată pieziș prin codrul de gânduri simt protecția divină urmez calea îmbrăcată în verde frunziș și izvorul iubirii mă spală de vină. chiar dacă acum parcă stau pe jar cu

cu rouă de lavandă în zori umplu ulcele să primenesc sufletul îndrăgostit de vară zefirii lenevesc în răcoroase vâlcele să nu mai care-n spate a norilor povară. codrul prieten mă invită la o

cunosc și eu neliniștea primordială mi-e teamă de tărâmurile morții lumina blândă din coșmare mă scoală să mă îndrept spre visurile vieții destinul meu nu-i incomensurabil Dumnezeu cu o

cu iubirea mă simt ca peștele în ape zburd de energie pe valuri turcoaz lumina cerească se așează pe pleoape mă mângâie în tihnă să uit de necaz. cu poezia simt că lumea-mi aparține mă inspiră

iubirea are ritmul cadențat sublim se sincronizează cu străluciri de soare aduna timpul muzicii în forul intim deschide inima prin petale de floare. iubirea-i ca oceanul vast,

sufletul meu romantic incurabil îmbrățișeaza lumea și o cântă freamătul iubirii în mod admirabil viața în Paradis cu minuni mă încântă. m rog la Dumnezeu să scoată din teroare planeta noastră