FLOARE PETROV

viitorul se întrezare pe un pomelnic pe care Hristos o să-l sfințească purtat pe cer de vântul vremelnic gând curat din credință lumească. pun în mișcare dominoul ideilor este armonie între

m-am înscris și eu la tomnatic maraton amintirile mele aleargă libertine toamna îmbrăcată în sacou de molton mi-a adus iubite o veste de la tine. iau telecomanda apăs pe buton am să deschid

am sufletul energic și foarte stoic să înving beznele și drame de viață port mare credință cu caracter eroic aștept mângâieri de la sfinți și povață. speranțe și iluzii le aștern pe

cunoașterea mă pune cu îngeri în relații realitatea devine mai frumoasă, divină progresez în ființă cucerind noi spații iubirea cu valori absolute-i lumină. descriu melancolia în culori alb

în arcuiri de simțuri mă simt arc și boltă stau cu fața înspre cerul pururi înstelat în conștiința mea credința se dezvoltă să cucerească sfere pe unde n-am umblat. fiecare rază e ca o minunată

iubirea-i sigilată cu șapte peceți să n-o atingă focul, mâini de dușmani am fost mereu îndrăgostită de poeți romantismul meu a crescut peste ani. slove pentru suflet au lăsat în urmă pasiuni

descriu în versuri albastre și roz ce mult înseamnă viața pentru mine căci am atins magia vrăjilor din Oz și nopți nedormite să le trăiesc senine. transpun în cântec în serenadă

romanțe de iubire descarc în eter să le poarte vântul peste mari și munți versific trăiri fără nici un mister din cuvinte ferme ctitoresc și punți. arcade de lumină răsar din trupul

am acum curajul coșmarul să-l spintec să evadez din tristețe în cântec pe clape de pian să plutesc diafan să uit din trecut ce a fost profan. iubirea-mi dă putere să trec orice obstacol să

vibrează iubirea în fiecare glandă romantismul meu e semeț ca un munte mă îmbăiez în roua câmpului de lavandă raze solare mă mângâie pe frunte. copil al cerului mă simt acum izvoare de lumina

vreau gândul rău să îmi pară infim să nu simt moartea că îmi dă târcoale să mă simt condusă de un serafim pe tărâmuri rare cu fericiri regale. hai prietene mai dă-mi o povață cum să scap de

simt cerul ca pe o mirobolantă atingere soarele îmi vorbește în limbajul iubirii vrea să fiu o lumină până la stingere să descifrez toate tainele vorbirii. simt mângâierea stelei

cinstesc eroii mă bucur de prezent astăzi este sărbătoare cu mare fast participă și ploaia la vestit eveniment mândru ecou răsună în orizontul vast. intră-n horă române scutură-ți necazul nu-i

noaptea tăcerea se lasă pe pleoape durerea zilei se sfârșește în vis din ceruri cern mătăsoasele ape ploi caline se aștern în Paradis. visez că sunt de Dumnezeu aproape că mă îndrumă pe drumul

Luna se plimbă-n voie cu trena de argint așterne pe pământ visări cu mare tihnă oglindește fericirea cu nimbul cel sfânt e stăpâna legendară pe noaptea de odihnă. reflectă în lacuri lumina

iubite port anii noștri în sublim șirag și nu-mi pun întrebări nici despre moarte acum simt fericirea la brațul tău drag las iubirea pură prin vise să mă poarte. te port iubite-n suflet, acolo

azi cred că soarele este un Dumnezeu gravitez cu dragostea în jurul lui vibrez în lumină mă simt un thezeu am risipit tăcerea în vocea sângelui. în lumea asta vastă plină de fenomene nu mă

obosită toamna a plecat în vacanță o înlocuiește iarna cu drepturi depline dar e multă ceață plină de aroganță care nu mă lasă să m-apropii de tine. a plouat cu regrete și s-a făcut

ce cauți tu în viața mea tristețe urâtă și neagră ca moartea? cine te pune să-mi rănești liniștea să tropotesti febril pe dușumea? tristețe nebună mă duci la delir mă frâng între extaz și