FLOARE PETROV

distanța între ce-am fost și ce am să devin este eminamente înțelepciunea întruchipată însă am mereu nevoie de sprijinul divin să-mi curețe în minte și suflet orice pată. eu nu pângăresc lumina

cuget ultimii ani să-i trăiesc cu decență chiar dacă bătrânețea probleme mi-a adus sufletul iubitor e plin de inocență virulența timpului la zero a redus. mi-e sprijin versul creat cu

vreau să depășesc limite în iubire nimic pe lumea asta nu m-a înrăit inima mea nu cunoaște o înrobire va iubi atât cât are de trăit. sufletul va iubi și dincolo de moarte ploaia vântul cerul

o columnă a iubirii din litere zidesc scufundată în oceanul de energie caut minuni zilnic nu deznădăjduiesc nu am frică de căderea în letargie. răspândesc în univers lirismul oniric și mă

dincolo de cuvinte e temnița tăcerii literele lăcrimează pe scorojiți pereți acolo torturează suspine puzderii înfipte în inimă ca niște săgeți. sufăr enorm iubite de dorul tău aș dori în

credința-i dominanta existenței mele e vocea gândurilor către infinit ea disipă-n mine beznele rebele îmi ador destinul ce l-am moștenit. la greu mă reazem de Isus Cristos la tristeți mizez pe

îmi trăiesc soarta pas cu pas așteptând o minune de la viitor să-mi cânte iar secundele în ceas cântecul dragostei liniștitor. gândurile-mi zburdă ca niște licurici noaptea când Luna îmi spune

cochetărie, cu virilitatea iepurelui de metal ne-apropiem sincronizați de ziua dragobetelui, pe urme vechi din romantismul dulce amărui, răsar sentimente de bază- ghioceii ca un semn vital. se

fac salt în absolut să înfrâng umbre respirind zilnic lumina albastră nu mai țin cont de sentimente sumbre mă transfigurez în pasăre măiastră. zbor printre înălțimi cu multe extaze întro

inima mea face din iubire excese din preaplinul meu răspândesc în lume adorări de viață de întâmplări alese timpul nu-l disprețuiesc pentru cutume. ființa mea trăiește amplă expansiune spre

urc și cobor o seamă de trepte mă ține-n echilibru o lumină lină în față se deschid drumurile drepte pe care rezonează ritmuri de mandolină. trăiesc transcendența bucuriei din umbră voalează

lumea aceasta are fețe ascunse o mască râde o mască plânge aș vrea să descopăr minuni nepătrunse să pot crede că moartea o voi învinge. leagăn al uitărilor e natura sublimă în mine s-au trezit

se varsă peste mine lumina de la răsărit binecuvântate dimineți înșir pe salba vieții splendori minuni în lume am descoperit și am stat la taifas ore lungi cu poeții. îngeri mă însoțesc pe

Deplâng acest pământ prea plin de jertfe, esențele iubirii s-au scămoșat prin fibre, prin inima codreană unde mii și mii de grefe, ajung icoane uneori și cruci în cimitire. Prea deseori pe

m-a părăsit norocul sunt repercursiuni singurătatea este prea apăsătoare iubitul meu plecat în cerești misiuni m-a lăsat cumva într-o neagră strâmtoare. nu sunt magician să-l aduc înapoi nici

în Veneția visului sunt un gondolier îi cânt vieții lumii inimii și apei cânt pentru tot ce e pe-al nopții palier lumina pune liniște în tremurul pleoapei. pe canale fermecate plutesc

îl văd pe Dumnezeu cu fruntea în palmă pe gânduri pentru purgatoriul năucitor zece zile furibunde numai una calmă și pretutindeni este miros de abator. vreau să-i alug tristețea cu o

din freamătul verii au rămas amintiri frunze au început să se îngălbenească trăiesc și arborii drame și urgisiri bătuți de vânt au început să obosească. trandafiri au scuturat petale de

obiceiuri și tradiții dau istoriei viață se apropie Crăciunul pe ulițe de cânt și mari și mici colinde noi învață ninsori de argint cad pe pământul sfânt. e vremea când dorințele se