FLOARE PETROV

visez ultimul val să mă ducă în larg deasupra abisului vitregit de splendori mi-am agățat speranțele de un catarg înot printre delfinii plini de candori. navighez febrilă pe oceanul

lunile de coșmar s-au sfârșit cu bine am să mă preocup de țelurile mele visele toate cu sori să se combine la izvorul credinței să umplu ulcele. de gândurile negre am să mă dezbar am acum

astăzi mă rătăcesc printre iluzii iadul îmi pare un tărâm uitat în izvor de iubire limpezesc confuzii de melancolie m-am îndepărtat. freamăt în tăcere precum codrul de vise gândurile-mi par

stele varsă în mine emoții serafice mă așez grăbită la masa de scris înșir slove pe-ale nopții grafice invocându-i Lunii visul promis. pe câmpul iubirii dansează dropii vântul insomniac

mă simt uneori o pasăre de noapte gândurile-mi zboară peste o vieții preerie trimit spre stele fremătătoare șoapte sa-mi pună pe aripi serafice lumini o feerie. dorul de iubit se-ntinde ca un

unele gânduri se transformă în lumină altele cu curcubeie se contopesc mai mult ca niciodată am conștiința plină de romantice trăiri pe care le iubesc. am și gânduri care mă duc înapoi la

vântul îngână romanța crizantemelor norii pregătesc o ploaie mireană orele se veselesc pe seama glumelor mirarea se lipește pe sprânceană. mi-e dragă Toamna cu bogăția de fantezii cu recolte

nu port vre-o mască și nu mă prefac când iubesc viața așa cum este ea strădanie să-i fiu lui Dumnezeu pe plac șlefuind credința ca pe o peruzea. țes în conștiință visele îndrăznețe împregnate

mi-e foarte dor să mai merg într-un club să dansez disco până la miezul nopții dar greoi se scurge timpul meu în cub bătrânețea mea-i la îndemâna sorții. mi-e dor cu prietenii să stau la

geografia surâsului o știu pe de rost de pe buze prin cord coboară spre glezne coloana iubirii destramă timp anost prin vraja timplui nu circulă bezne. avalanșe de poeme coboară spre

jocurile minții voi umple cu versul distanța dintre noi romantism primăvăratic plin de armonie cu petale de gânduri și dorințe-n trifoi cerul să mă recunoască soi de omenie. să înnobilăm

iubitule cu un zâmbet inima mi-ai străpuns în priviri sunt iubiri adânci ca marea dragostea mi-a dat prin candoare răspuns fericirilor le-am ascultat chemarea. iubitule mai spune-mi că sunt

iubesc viața muzica și dansul sunt târg de vechituri cu amfore de lut am strâns în ele gânduri versuri plânsul pe toate le voi duce în absolut. îmi accept soarta cu blândețe măreață căci am

e toamnă severă cu frig și cu brumă arborii golași tremură din trunchi eu mă încălzesc cu o baie de spumă și îmi adun gândurile-n mănunchi. aș vrea să fie iarăși primăvară să-mi bucur privirea

când universul îmi dă vise frumoase când provocările produc adrenalină inima mea cântă ca o violină și toate gândurile devin mătăsoase. romanța iubirii coboară în oase văd în oglindă chipul de

împrumut bucuria de la vesele vrăbii romantismul verde treptat se extinde în portul iubirii poposesc corăbii vraja primăverii ușor mă cuprinde. fluturi frenetici se trezesc la viață pe ramuri

versul m-a învățat să mă ridic în sfere albastre spre stele el înseamnă totul sau nimic străjuiește vise ca niște castele. versul și iubirea este tot ce am comori pentru vremuri

sunt în periplu cu gașca de prieteni o lume plină de minuni ne-așteaptă încălțați în ghete care au pinteni zilnic bătătorim calea cea dreaptă. nu știu că m-aș face fără prietenii mei optimism