FLOARE PETROV

nu știu ce m-aș face fără prietenii mei m-aș simți într-o prăpastie adâncă dar ei dau speranței mele temei viața cum e ea s-o prețuiesc încă. zilnic îmi dau putere să merg mai departe chiar

între noi iubite e cerul cu lumini line aripi mi-aș dori la tine să zbor aste prea arzător dorul de tine îmi știu durerea sfinții din sobor. iubite știu că acum stai de veghe alături de îngeri

mă adâncesc în sunete și în reflexe muzici îngerești fac timpul sublim pe cer se desfășoară visele complexe în proces psihologic cu stele mă anim. transcend în universul fără patimi miracolul

natură fantezistă și-a făcut un obicei să decoreze arborii cu preafrumoși cercei absoarbe în trunchiuri energia luminii și transferă-n inimi mândria grădinii. cântecul inimii se aude-n

s-au agățat scaieți de hainele tăcerii pe suflet mi-a crescut imperiu de cuvinte dar eu mi-am cumpărat mirajele plăcerii să simt mereu iubirea pură și fierbinte. în neguri de răscruci caut

trandafiri tomnatici bucurie-mi aruncă dansează cu vântul tangoul fascinant privighetori cântă la concertul din luncă repertoriul romantic vioi fascinant. codri de poveste și-au schimbat

nu-i nici o schimbare la mine în profil sunt trubadurul care compune rapsodii vizionez scenarii precum un cinefil amintiri deșarte transform în parodii. cântecul ciocârliei este un preludiu al

a ajuns până la mine atmosfera tropicală mă imaginez sirenă în laguna albastră cu trenă de alge cu salbă de perle regală sufletu-mi e pentru lume mistică fereastră. îmi deschid voioasă spiritul

te chem te strig mi-e dor aprig eu n-am să-ți uit iubirea niciodată mi-a fost în viață singurul câștig acum inima plânge desperecheată. iubitul meu sufletul meu pereche să mă aștepți ne vom

furtuna despică visul porumbeilor păcii smulge din rădăcini arborii osteniți în câmpuri împușcate sângerează macii ochii speranțelor sunt încremeniți. spune-mi prietene despre ceva romantic să

vara asta produce subtil melanj de-arome fericită fac iarăși o cură cu cirese roadele dau energie în tonuri policrome în zorii dimineții beau ceaiul de măceșe. orașul s-a învăluit în parfum de

la si la sol fa re, cântec de mărgean vibrează în adâncuri de suflet boem se-mpletesc lumini cu dorul mirean dintr-o mirare verde se naște un poem. florile de colț dansează cu vântul sus pe

când soarta mă zidește în cuvânt găsesc adăpost în vis efemer cu pereți de paie și pământ cu acoperiș de albastru cer. da iubesc viața fără pic de rezervă izvorul poetic mă umple fântână am

mă scufund în mine ca să mă descopăr sunt plină de vise de doruri de iubiri cu voal de lumină goliciunea-mi acopăr inițiez cu demiurgul reale convorbiri. descopăr în mine extaz și agonie am

arborii se dezvelesc de vise și de amintiri au rămas cu dorurile încrustate-n scoarță ei nu știu de arogante și de uneltiri și nu se iau cu furtuna la harță. aș vrea să fiu copac cu mii de

am împletit în păr flori de portocal și mă oglindesc în lacul de smarald sorb elixirul dragostei dintr-un pocal învăluită elegant cu a soarelui fald. nu credeam că sunt așa setoasă de lumina