FLOARE PETROV

când soarta mă zidește în cuvânt găsesc adăpost în vis efemer cu pereți de paie și pământ cu acoperiș de albastru cer. da iubesc viața fără pic de rezervă izvorul poetic mă umple fântână am

mă scufund în mine ca să mă descopăr sunt plină de vise de doruri de iubiri cu voal de lumină goliciunea-mi acopăr inițiez cu demiurgul reale convorbiri. descopăr în mine extaz și agonie am

arborii se dezvelesc de vise și de amintiri au rămas cu dorurile încrustate-n scoarță ei nu știu de arogante și de uneltiri și nu se iau cu furtuna la harță. aș vrea să fiu copac cu mii de

am împletit în păr flori de portocal și mă oglindesc în lacul de smarald sorb elixirul dragostei dintr-un pocal învăluită elegant cu a soarelui fald. nu credeam că sunt așa setoasă de lumina

dragostea de viață nu expiră poartă cruciade prin univers se hrănește ia amploare și respiră aerul liric al timpului divers. elogiez destinul meu de corifeu nu l-aș schimba cu nici o

aud cântând fanfara imnul României în cetatea Unirii o horă s-a pornit azi nu cade nimeni în capcana mâniei cântul și voia bună răsună în zenit. vântul răspândește parfum de sărbătoare și

muzica scurtează distanța de lume disipă deprimările, tristețea gravă mă transfigurează să uit de cutume cu intensitate mă transcende în slavă. prin vibrații de extaz purifică gânduri mereu mă

pe creste de munte se coboară toamna îngălbenește frunze, iarbă, flori timpul îi face loc să vină Doamna în costum arămiu cu pete de nori. nopțile sunt reci în zori este ceață se-ntinde peste

mi-e dor de o repriză cu adrenalină (din tinerețea mea demult apusă) la marea mirabilă, voioasă calină în spiritul ei de nimeni supusă. azi în inima mea este numai iubire nu e loc de mânie nu

mi-e dragă poezia este viața mea, cu muzica se-asociază cel mai bine mi-alungă plictiseala și ziua cea rea mă-nvață să aflu lucruri despre mine. poezia mă poartă pe oceanul ocult înaintez în

poemul e momentul de răsfăț al zilei mă simt inspirată de raze de soare îmi așez inima pe albul pur al filei scăldată de sânge cu parfum de floare. mierle la fereastră îmi fac o

la capătul visului m-așteaptă o pirogă să mă ducă departe pe fluviul mirabil conștiința mea nu este demagogă n-are prejudecăți sub cerul amiabil. noapte de noapte stele mă călăuzesc prin

întâmpin viitorul cu optimism specific sufletul meu este un univers prolific luceferi creativi mentori îmi sunt noaptea-mi pune stele în părul cărunt. cu gândul la tine iubite adorm mă-nvelesc

pentru evoluție depun efort considerabil răspândesc iubire ca albina polenul cerul m-a înzestrat în mod admirabil cu rugăciuni albastre să populez Edenul. tot ce mi se întâmplă și simt are

m-a îmbălsămat al crinilor nadir nectar înmiresmat sorb din clondir mă plimb prin grădina maicii Dumnezeie mi-a dat și mie a fericirii aurită cheie. calc ușor pe vârfuri greieri să nu

am să mă ridic la cer și chiar mai sus de sateliții care brăzdează universul cu fiecare sentiment ce l-am transpus să se așeze-n rând cu cântecul și versul. vreau să-mi întâlnesc iubitul

universul e plin de știință dar mă atrage misterul divin cum crește credința în ființă? cum preface Isus apa în vin ? cum crește viața în esență? ce teorii de veșnicie are gânduri policrome-n