FLOARE PETROV

- gândind cu reverență la marele Maestru Brâncuși A trecut anul ca un un bocet de harpă la poarta sărutului tinere sibile se cunună gena dragobetelui străbun nu e stearpă la masa bucuriei

s-a domolit furtuna în sufletul meu, în inima mea ca într-un Ateneu, viorile cântă minunile din viață fac să-mi răsară zâmbetele pe față. eu nu am în lume interese meschine, vreau să

la marginea câmpiei se leagănă maci recoltele de vara sunt puse în saci tulnice și cavale răsună pe dealuri milioane de vise transcriu idealuri. ploaia de vară a trecut în grabă în sate mirene

din înaltul cerului se coboară magi să vestească steaua lui Iisus Hristos ea strînge laolaltă toți oamenii dragi închinând pocalul cu vinul gustos. pe mese întinse aburesc bucate

mă scoală din coșmar un vesel ciripit blânde lumini mi se-așează pe pleoape pe rând întunecimile s-au risipit viața îmi pregătește sublime etape. se apropie toamna nu am de ce mă teme zilele e

un aer proaspăt și parfumat respir lumini diafane mă mângâie pe tâmple liniștea și bucuria sunt un chilipir zâna primăverii cu vrajă mă umple. izvorul iubirii îmi potolește setea romantismul

știu că sfințenia este supremă valoare pe care aș putea să o ating în viață ce păcat că vremea este tulburătoare cu viruși și bacterii cu nouri de ceață. ce păcat că drumul e lung până la

este dorul spirituală creatură crează în mine fantastice emoții l-au pus muzicienii pe partitură și-l pomenesc în ruga sacerdoții. un dor imens am pus și eu în slovă spre suflete să găsească o

anotimpuri muzicale aprofundez acum vreau să-mi cânte inima ca o soprană dorurile-i ard vreau să se facă scrum pansament de iubire îi pun pe rană. petrec cu Vivaldi ore de revigorare sub

simt că s-a pogorât în mine Sfântul Duh sufletului meu ia dat aripi să zboare să cuceresc noi drumuri prin văzduh deasupra lumii să plutesc ca o boare. privesc spre viitor cu mare

vin sărbători pe ulițe de cânt totuși ne așteaptă o iarnă severă se cerne ninsoarea peste cuvânt pure iubiri se urcă-n emisferă. sărbătorim pe sfinți din calendar ei sunt în noi temeinică

nu pot să lupt cu ziua mohorâtă e ceață densă în întreaga zare și nostalgia mea din suflet izvorâtă umblă prin trup mistuitoare. la fereastră vin turturele și vrăbii le hrănesc cu fărâme de

de disperare vreau să rămân străină să-mi chivernisesc zilele cu speranță pentru lume să fiu ca o lumină lină demiurgul milostiv mi-a dat siguranță. din litere compun o odă pentru

sunt blesteme în lume ca niște limbi de foc care pârjolesc vise, speranțe, iubiri senzație halucinantă în tenebrosul joc al morții fără milă pusă pe cotropiri. sunt tragedii și drame aproape de

trăiesc extaze ample cu slove și muzici poeții cutezanței îmi preocupă timpul sunt pentru suflet prieteni metafizici cu înțelegeri vaste care-și arată chipul. voi turna iubirea cu

pe muntele Omu mă surprinde ecoul este strigătul meu la cerul albastru bătrânețea e grea și nu sunt eroul care știe să lupte cu fiece dezastru. îl strig pe Dumnezeu cu toată puterea să