FLOARE PETROV

vântul mătură vesel praful de pe asfalt, în parcuri de lumină fac hore zefirii, concertul mierlelor răsună în înalt, culorile iubirii dezmiardă trandafirii. parfumul de vacanță plutește în

calc sigur în viață în liniște vitală trec de răspântii mă-ndrept spre ideal existența iubirii-i comoară specială pe-un ocean de miraje plutesc pe un val. mă entuziasmez în meditații

luna e vrăjită albă ca o mireasă perechea ei e soarele fermecător în universul dragostei o să-mi fac o casă cu bărbatul vieții trăiesc sublim amor. toate naturile se-ntâlnesc în

nori negri se înghesuie unul într-altul acoperă lumina prevestesc furtună descărcări electrice fulgeră înaltul în deșertăciunea cu păcate tună. grindina strivește splendori în grădină florile

mă împodobesc lumini diamantine ca pe o mireasă iubită de soare să îți amintească dorul lin de tine gânduri arzătoare pun într-o scrisoare. am fost și eu aleasă dintre mândre fecioare iubirea

când frunzele cad sufletul mă doare mi-au șoptit la geam povești sublime nu vreau să putrezească ore de încântare doar arborii iubirii știu să mă anime. am împlinit în viață scop cu scop m-am

fac din sentimente un scenariu viu îl pune în scenă dragostea de viață noaptea cu luceferii am interviu și duioasa lună cu drag mă răsfață. am asimilat învățături din Univers m-am pregătit să

poezia stă la baza coloanelor lumii muzica o poartă în cosmice sfere gânduri absolute ce leagănă ulmii să străbată anotimpuri ere. pe umerii versului se sprijină timpul în voluptăți extinse de

se aprind luminile pe rând, peste pământ se lasă seara și stele voi vedea curând ce tare-mi bate inimioara. voi adormi și într-un vis îmi voi vedea părinții mei ei sunt placați în

sunt și eu o rotiță pe axa timpului puterea mea magică e în romantism emoții poematice pe luciul nisipului scriu aproape zilnic cu automatism. ugerul cerului de optimism îl mulg îmi imaginez

urcușul la steaua mea s-a bifurcat dar eu am ales drumul cel mai drept chiar dacă suferințe m-au încercat cuvântul m-a făcut un om înțelept. Lumina lui Hristos îmi este călăuză iubirea lui

la uși la ferestre se aud colindători sărbătorile vin coborând printre nori podoabe de argint acoperă munții vraja pătrunde prin cutele frunții. magia iernii se extinde în povești îngeri

am ridicat iubirea pe un piedestal soarele să o atingă cu tandrețe zilnic să izvodească emoții de cristal cu amintiri din prima tinerețe. nu trece o zi fără iubire pură sângele o brodează cu

dezvolt mereu atitudini și abilități am înâlțat credința pe supreme culmi lumea mea e plină de posibilități freamăt vertical precum codrul de ulmi. prețul ființei mele este unul

mă leg cu toate puterile de Dumnezeu să depășesc suferințele de bătrânețe am o credință sfântă și o urmez mereu pe drumuri de lumină și de acuratețe. lupt cu boala între înălțări și

ascult cum se înalță cântecul în slavă ca un dans în lumina mireană, sublimă în grația stelară-n armonia suavă beții exaltate indiferent de climă. trăiesc mirajul maxim cu pian și vioară ating

toamna iar a așternut pe dealuri, covoare ruginii, arămii și roșii, cocorii pleacă stoluri, stoluri, și plâng de doruri albatroșii. lumina zilei este tot mai mică, parcă și soarele s-a micșorat, eu

ascult vocea inimii cristalină luminoasă își cântă simțirea pe artere sangvine melodia toamnei este doina duioasă iar mirabila trăire amintire devine. printre crizanteme trece ploaia