FLOARE PETROV

tristețea de toamnă iar mă împresoară cerul deasupra parcă este de plumb clipele sunt grele ca pietrele de moară izvorul meu susură lângă lan de porumb o lumânare mi se aprinde-n

frământ în aluatul nopții stele cozonacul luminii să se coacă pe vatră să îndulcesc toate supărările mele inima să nu simtă gustul de piatră. pâinea de lumina se preface-n slovă o împart cu

soarele se ivește peste un curcubeu culori încântătoare le răspândește vântul se curăță noroiul urcat pe bombeu ploaia-i spală planetei vesmântul. e lumină în cer e pace pe pământ greierii își

povara bătrâneții o duc tot mai greu dar valorific bine fiecare sentiment beau lacrima tăcută a îngerului meu și mă închipui că sunt la agrement. altfel nu mai știu pe ce drum să apuc puntea

eliberez mintea de gânduri stresante compun o baladă pentru dragostea mea trec prin istorie andante andante emoțiile curg ca apă din cișmea. în zbor de pasăre dorul îl înnod să plece ca vântul

timpul e pandemic cavernos și slut îmi aplec urechea la pământ cândva voi ajunge mireasă de lut pentru acest pământ nobil și sfânt. el mă hrănește cu lanul de grâu și-mi prinde în păr cunună

pe planeta animalelor nu-i loc de plictiseală, vastă-i tundra cu mirări vesel circ și meandre, maimuțării moderne scot curul la iveală, cu morale de cameleoni cu ifose de salamandre. ecuația

fericirea are multe variante să mă plimb să fac ascensiuni să mă bucur de astre pedante care grăiesc de reale minuni. să petrec timpul cu cei dragi știind că Dumnezeu este aproape când

extazul pur al timpului dezvăluie mistere trezește viețuirea absolută în moment cu vârtejul temporal mă înalță în sfere să cuprind cerul cu stele în temperament. viața mea este o realitate

pornesc cu visul prin ample miraje mă călăuzește iubirea lui Cristos adâncită în cele mai pure peisaje sorb lumina unui luceafăr glorios. am întrebări obsedante caut răspunsuri în cerul

sunt melancolică-n albastru, veselă în verde tandră în portocaliu, în violet candidă mă îmbrac în toate nuanțele cerul mă crede o romantică capricioasă profundă lucidă. adâncimea iubirii derivă

sfredelesc cu gândul într-un curcubeu armonii multicolore ascund fatalitatea fluturi albi dansează la mine-n decolteu simfonia cerului cerne normalitatea. a trecut furtuna grindina s-a

un vis din tinerețe mi s-a împlinit universul a deschis o poartă pentru mine eliberată din sclavie zbor spre infinit urmând supusă lumini diamantine. iubirea de vers departe o voi duce unde nu

e vremea povestirilor la gura sobei timp emblematic prin eleganța vorbei e vremea șezătorilor pe fuioare de cânt dorurile toamnei se strecoară-n cuvânt ștergare de vis sunt țesute la

mi-e dor de mine copilă ingenuă de jocul cu fluturi printre răzoare păcat că inocența nu-i perpetuă dar am rămas vrăjită de soare. de primăvara încărcată cu miraj de magnolii fremătând la

în suflet e un cer cu montură de stele vorbesc între ele de-un anotimp sublim când toate ființele se iubeau între ele și nu era moarte nu era țintirim. șoapte de iubire se scăldau în rouă nu

cel mai proape mă simt de condei îmi face timpul vesel să vibreze ecouri romantice răsar din idei și-atunci când parcă stau pe metereze. veghez cu gândul la armonii lumești mi-s dragi minunile

îngrop furia la marginea clipei nu vreau vreo ființă să o lezez soarele suprimă meteahna risipei de lumină de iubire și de crez. demiurgul suprem îmi face servicii roadele gândirii le coace