FLOARE PETROV

dansul cu umbre mi-acoperă pereții o veste luminoasă în noapte aștept să pornesc pe noua traiectorie a vieții mai bun mai tolerant mai înțelept. am ieșit învingătoare din a sorții labirint pe

am semănat cuvinte în brazdă peste anotimpuri vor răsări ca fragii pentru Univers am fost bună gazdă am urmat drumul ce l-au trasat magii. vieții mele i-am dedicat ode omagii înțelepciuni de

scufund întunericul în baie de raze sentimente se amplifică în crez Dumnezeu mă umple cu reale extaze nu uit niciodată să îl abordez. să-mi dea sănătate și înțelepciune să trăiesc frumos

aș vrea spiritul meu să se consacre în marea uniune mi-am făcut un nume am răspândit în viață sentimente sacre precum albinele polenul în lume. sunt în atelier de îndumnezeire meșteresc sonete

petrec în noaptea rece insomnia lugubră pe cer s-au înmulțit nori plumburii în lumini de felinare arborii fac umbră vîntul se întețește răscolit de furii. mi-e dor de Lună cu alaiul de

deliciile verii s-au copt în livezi în grădini curate și pe vaste câmpii pe unde îndrepți ochii poți să le revezi zâmbesc lucind în soare, bucură copii. caise și cireșe ispitesc prin

mai îndură-te de mine Dumnezeule Doamne împovărată sunt de batrânețe și de vremi vreau să mă scutur ca arborii de toamne să fiu pregătită atunci când mă chemi. atunci când am căzut mereu m-ai

frica de moarte ca spaima de gropar le ard cu lumânarea aprinsă de credință rostesc o rugăciune descrisă în tropar nu risipesc ideile le port cu chibzuință. unde e veșnicia nimeni nu îmi

timpul mă fierbe ca pe o legumă dar eu conserv gânduri în oțet de mere soarele la optimism mă-ndrumă și mă oprește să mai caut himere. îmi urmez visul pe spirale de vers cu speranța că mă duce

lanțul de griji se frânge în șapte Carpații veghează ca un miracol Luceafărul trimite mesaje în noapte ca să depășim al vremii obstacol. ninsori de povești optimiste iar cad se învață colinde

sunt poetul romantic sub ninsori de cuvinte ascult astăzi colindul luminii astrale ecoul iubirii străbate ceruri sfinte pe cărări deschise de doruri ancestrale. mă leagănă versul cu miresme de

în conștiința mea s-a născut Hristos cântecul de slavă se înalță la cer mântuitorul milostiv și sfătos mă întărește cu credință de fier. în fiecare an în noaptea sfântă duhul luminii se

an cu pandemie an de neînțeles mă răscolește un dor alambicat fericiri astrale mai am de cules să împart cu lumea visul despicat. nopțile albastre mereu m-au sedus din lumini stelare am făcut

plânge cerul odată cu mine mă mistuie iubite dorul de tine lucruri în casă vorbesc despre noi dar nu te vor aduce nicicum înapoi. în fotografii privesc iubirea noastră și toată fericirea

în hora toamnei se tocesc pingele mă prind și eu într-o veselă sârbă clipe de încântare înșir ca pe mărgele focul iubirii îl întrețin cu turbă. nu mai vreau nici o zi de tristețe sunt atâtea

ai fost mereu iubite pentru mine un mentor și o sursă de inspirații iubirea pentru tine nu o să se termine este energică activă printre respirații. un rai al bucuriilor mi-ai oferit voi fi

nu voi lăsa nimic să mă tragă în jos de la credința constructivă laborioasă în lupta cu stihiile adopt spiritul curajos în inimă iubirea este melodioasă. gânduri roiuri roiuri zburdă prin