FLOARE PETROV

la poarta paradisului răsună viori este o muzică realmente divină patos de simțire scăldat în culori emoții absolute limpezire de vină. eu fac ascensiune în veșnicie cu îngerii aproape nu îmi

în arena morții lupt ca un matador cât aș vrea s-o înving s-o îngrop în pământ apoi să mă îndrept pe-al nopții coridor la iubirea mea de pe aripi de cânt. dar moartea mă trântește fără milă pe

transmit emoții cu versurile mele în inimă cântă o tainică vioară noaptea mă invită la dansul cu stele un vis de împlinire mă împresoară. sufletul mi-am învățat să fie oneros din tot ce am

fidel și iubitor ca animalul de companie aș vrea să fie timpul vagabond hoinar gânduri luminoase în deplină armonie să împădurească al vieții hotar. soarta nu-i nici grea și nici lejeră tot

nicăieri in lume nu există o mai mare și mai valoroasă bogăție strămoșească precum a românilor. tradiția și obiceiul ancestral ia menținut pe români într-o credință măreață în divinitate. câte județe

zâmbetul tău iubite e răsărit de soare în ochii căprui blânzi luminile se joacă atracții sublime coboară-n inimioare clipe de fericire nu aș vrea să treacă. dansul nemuririi îl trăim

am răbdare ca iarna aceasta să treacă să vină primăvara cu minuni în brațe se dezmorțesc grădini când gerul pleacă seva pământului pătrunde sub scoarțe. cînd înfloresc magnoliile îngerii

o lume absolută o pot crea în mine dar mereu melancolia mă transfigurează accesul la putere trece prin serpentine tăria sufletească mai crește câte-o fază. nu m-am îndepărtat nicicând de Alma

am vânturat cenușa pecetluind regrete mi-e de ajuns Lumina ca o consolare pe țărmul amintirii mai zboară egrete valul nostalgiei m-ademenește-n mare. timpul toarce firul melancoliei mele prin

mi-s dragi slovele ce devin bucurii să răsune în piept cordiale tandre în flux de speranțe cu tente azurii sculptate în ziduri pictate în cadre. versul mă întremează îmi dă energie cuvinte

dacă aș putea să mă întorc în trecut tot de tine aș vrea să mă îndrăgostesc să înălțăm iubirea în cerul absolut să îți spun zilnic ce mult te iubesc. nu știu unde să mă ascund de durere dorul

toamna îmbrăcată în maroniu loden stă cu chirie în sufletul meu îmi umple capul cu povești din Eden cu Eva cu Adam și cu Dumnezeu. acolo voi ajunge și eu cândva n-am să las șarpele să mă

suflet romantic de lampagiu aprinde lumina în visul de noapte ridică-mă la cer ca un macaragiu să mai aud a dragostei șoapte. acolo e bărbatul meu iubit pe trepte de dor urc neobosită marea

explorez o lume cu ritmuri arome și gust pământul mă hrănește ca pe un arbust din dealuri se varsă râuri râuri de must să fie optimismul tonic și robust. graiul românesc se ridică în slavă de

semințe de gânduri am pus pe răzoare toamna după recoltă să ajungă-n cămine privesc în oglinda retrovizoare amintiri din trecut se țin după mine. ca un clopot în turn este a mea menire să

mă imaginez pe-o plajă în Maldive fericită alături de bărbatul meu energizată de salată cu andive visez frumos pe vechiul recameu. pe buzele mele e al tău nume iubitul meu perechea mea de

fac din cuvinte brâu pentru Univers pictat cu fluturi și petale de lotuși nu-mi cedez sufletul îngerului pervers vara împlinirilor rătăciri îmi iartă totuși. emoții primenite în rouă de

ai vrut să pleci, ai vrut să zbori să strângi în brațe stele cu tandrețe cerul nu te mai lasă să te cobori în viața mea acum la bătrânețe. să nu mă uiți iubite te implor când ai să poți în