FLOARE PETROV

nu sunt perfectă nici nu eclipsez cu Soarele meu Luna nopții blândă îmi beau cafeaua și mă confesez imaginii clare zâmbind în oglindă. nu sunt perfectă nici nu are rost să mă compar cu

se prăvălesc emoții ca o avalanșă fluidități de gânduri se scurg în clepsidră înot în valuri tulburi ca o hidră și cuceresc cu versul a poeziei branșă. lumina mă privește sentimental

furtuna nebună dezmembrează copaci acoperișuri de case le decopertează timpul turbat lasă-n urmă săraci privesc oftând cum cerul lăcrimează. sunt tot mai dese uragane, tornade climele suferă

chitarele suspină cântecul e în doliu s-a mai stins o voce în univers peste țărână s-a asternt lințoliu moartea își arată rânjetul pervers. un suflet romantic a plecat la stele să le cânte

cerul varsă în mine sfaturi de înțelept învățături de sfinți cu sârg asimilez întâmpin viitorul cu un nou concept în fața morții nu am să-l cedez. sunt fiica primăverii cu ghiocei pe

anotimpuri cu mască și cu multe restricții nu este nimeni ferit de suferință toți avem nevoie de divine protecții deseori salvarea vine prin credință. zilele însorite-s surse de fericire pomii

zilele-mi sunt pustii nopțile sunt reci lipsa ta iubite îmi produce angoasă gândurile-mi rătăcesc pe bizare poteci căutând pe cer steaua ta norocoasă. am să te scot iubite din urzeala

în spiritul speranței fac demonstrații vreau și optimismul să-l concretizez natura mă cheamă prin mii de ilustrații deseori și fericirea o cosmetizez. adevăr de minciună separ cu

se antrenează armele din loc in loc, un dedesubt italic vrea să scuipe foc, Doamne, nu lăsa furia groazei să emane lavă, e Terra în pericol, unica Ta sublimată slavă, cind zei nebuni conduc cu

concep poezia din suflet spre suflet o răspândesc mereu în lume voioasă sunt ca un clopot de turn cu răsunet melancolia mea este melodioasă. nu am remușcare atunci când scriu dau și

din cunoaștere derivă adâncimea iubirii realități pătrund progresiv în ființă romantismul cromatic în oglinda culorii mă face suavă în portocaliu roz în dorință. conștiința divină convertește

credința izbăvește vijelii din gândire formează umerii pe care se reazemă lumea se clădește pe raze trece prin oglindire doinește în adâncuri își cântă prospețimea. iubirea întărește viața o

povești de iubire duios îmi șoptești la ceas de seară când stele surâd în cântecul lunii armonie nutrești departe de-ntunericul aspru perfid. ne acoperă tandru noaptea de opal visele se înalță

țara mea de speranțe țara mea de doruri dai lumii mirene elanuri de prosperitate azi ești sărbătorită cu calde onoruri să domnești prin doine de serenitate. azi îți face cinste parada

împart cu poeții aerul romantic măcinând tristețea sub piatra de moară urc pe acoperișul cerului semantic visul cel mai pur care mă împresoară. mai toarnă-mi vin mai cântă-mi lăutare să gust

mă relaxez în acorduri de jazz lumina pe chip nu face grimase șterge cu răbdare lacrimi pe obraz ridicând din tâmple gânduri prețioase. mă închin la Soare mândru demiurg deschid inima dorurile

sunt un romantic care rătăcesc prin lumea basmelor prin lumea viselor fericiri mă asaltează că pot să iubesc că mă îndrept mereu pe calea astrelor. ca un curcubeu mă înalt la cer născut din

drumul către astre nu mi-l încurcă nimeni nu-i rănesc pe semeni nu mă iau la harță îmi descriu destinul din scoarță în scoarță și mă îndestulez cu flucșii lumeni. de când mă știu mi-e sete de

nu mă cert cu norii nu mă cert cu vântul culeg sentimente ca pe un snop de spice drumuri în viață mi le-a deschis cuvântul anotimpuri lirice mi-au fost propice. când tu mă strângi în brațe