FLOARE PETROV

nu-mi risipesc destinul în fărâme firave în simbioză cu Cristos sunt creativă nu simt prăbușiri de sentimente grave trăiesc azi o împlinire semnificativă. nu las tristețile s-ajungă

ca un fachir cuprins de fantezie fac salturi mortale printre cercuri de foc calc pe cioburi de vise nutresc o frenezie cu freamătul lăuntric să nu mă sufoc. scot din jobenul negru albi

melancolia toamnei s-a strecurat în mine o transpun în slove rânduri îngrijite din cioburi de vise cu sclipiri hialine creez un mozaic pentru lumini mijite. cerul mi-a promis un destin

cu romantismul meau aripi vreau să prind să zbor netulburată prin orizont perfect o stea din Ursa Mare s-ating să o cuprind cu lumini să mă organizeze în noul proiect minunile pădurii le cântă

îmi exprim trăirea în poem liturgic nobilul soare mă mângâie pe tâmple de săptămâni aștept extazul demiurgic în viața mea minuni să se întâmple. umblu desculță strâng rouă pe picioare mireasma

slovele răsar cu statornic talent ca lanul de grâu decorat cu maci prin jgheabul morii râul curge lent ciorchinii veseliei se întind pe araci. noaptea mă trezesc în năvalnic torent simfonia

îmbătrânesc frumos ca un contrast cu întunericul ce mă pândește oceanul de iubire în mine se mărește sufletul se extinde în universul vast. chiar dacă bătrânețea vine cu probleme zâmbetul pe

simfoniile verii răsună iar în codru se întrec în cântat privighetori și mierle se înmulțesc splendorile timpul e modru și marea iubirii se umple de perle. cununi de lumină se așează pe

vise doruri mirări în lume împrăștii zâmbete decolează din spatele măștii dar pericolul pândește la tot pasul nu aș vrea încă să îmi sune ceasul. nu vreau să mă trezesc din visul sublim cu

Ce-ar fi viața fără pasiunea dintre cer și pământ? of, numai albii secate ca venele în aspru trup... timpul ar fi aprig ca viforul în negru veșmânt. prin orașe pustii arme rebele cu moartea în

în mrejele iubirii sunt captivă inima mea este bolnavă de amor este o dependență dulce senzitivă în orice clipă de tine-mi este dor. viața lângă tine e ca o legănare este o plenitudine iubirea

mi-e dor să mai fac o paranghelie cu prietenii dragi și cu iubitul meu mă stăpânesc emoții o herghelie timpul din urmă e foarte greu. e seară invit Luna la ceai cu mine să-i povestesc trăirea

Olimpul reverberează mă închipui Penelopa și cu zeii la fiestă vreau să le fur fericirea în apele Styxului pot să-mi adap antilopa și să sorb și eu cu sete să-mi iau nemurirea. cântă adânc acum

știu, tristețea așează umbre peste soare dar n-o pot alunga mă domină de-o vreme mult prea năpăstuită inima mă doare noiane de suspine mă duc la extreme. dacă aș putea da timpul înapoi la

cu puterea gândului spun că îmi e bine lupt împotriva bolii cu credința sfântă beau energii solare beau și vitamine trăiesc înțelepciunea nu mă las înfrântă. cu puterea gândului aspir la