FLOARE PETROV

prietenia noastră se încheagă că laptele când se preface brânză bucurii și speranțe ne leagă sub lumina stelelor brodate pe pânză. Castelul cuvântului ne primește pe toți cei care avem

toamna voluptoasă etalează recolte festivalul vinului trezește pasiuni extazuri lucide sub a cerului bolte destramă ceața zămislesc minuni. toamna elegantă în costum ruginiu mă îmbie cu gutuie

vântul vesel scutură perdele de lumină toamna desculță îmi umblă prin suflet invoc iar speranța duioasă senină să pot separa iubirea de urlet. va pun pe tavă bomboniera cu fantezii emoțiile

lacrimi povestesc taina dorului zile rubinii adunate-n ploi amintiri scăldate în roua cerului zâmbetul păstrat în poza cu noi. nu știu cu dorul ce să mă mai fac nu mi te aduce iubite

știu că fiecare grijă este în treacăt zile minunate aștept să vină am pus la tristețe ivăr și lacăt entuziasmul îl aștept să revină. mirabila primăvară își intră în drept simfonia florilor

zilele-s mai scurte adevărurile s-au întunecat prețul facturilor crescut provoacă insomnie cocorii bucuriilor albastre au plecat în țări prospere și-au luat cetățenie. zvâcnesc sevele în

cu lumânarea aprinsă lângă icoană cu sufletul curat l-am primit pe Hristos iubirea din mine i-o ofer ca hrană este istovit, flămând și setos. am și bucate bine condimentate cu busuioc, cu

trăiesc filozofia vieții singura realitate cu beții de exaltare lăuntrică, vastă chemările poetice- amplă seninătate pe munți de sentimente urc o creastă. trăiesc și venerații pentru

- La început a fost Cuvântul și Cuvântul a fost Dumnezeu-. Aceasta este fraza cu care este începută vechea scriptură, are o multitudine de semnificații, într-adevăr Cuvântul are putere mare creatoare

moartea jonglează cu mine în fel și chip un joc dur ciudat și greu de înțeles dar eu din gânduri albe speranțe înfirip mereu să mă poarte pe drumul ales. nu vreau ca Dumnezeu să-mi dea o

mi-e dor să mai ascult al izvorului șipot să-mi răcoresc obrajii ridați și plânși regret că am îmbătrâit și nu mai pot să strâng în suflet toți anii necuprinși. mi-e dor să revăd prietenii

mi-e dor de noi iubite, de cum eram când eram tineri și plini de speranțe când prin lumea largă senini hoinăream și în visul nostru nu erau discrepanțe. când noaptea ne plimbam fericiți pe sub

mi-am petrecut destinul în agonie și extaz mi-au sfredelit carnea ca pe o scoarță lacrimi mi-au săpat șanțuri pe obraz îmi vine cu timpul să mă iau la harță. viață trăită intens cu rugi și

sunt la școala vieții și zilnic învăț despre anotimpuri și a lor capricii în iarna magiilor cu fulgi mă răsfăț mă joc cu zăpada ce acoperă vicii. azi trec melancolia prin extemporal vorbesc de

traversez luna iubirii mă îndrept spre Dragobete a venit iar primăvara cu alaiul ei de flori fiori dulci mă asaltează ar putea să mă îmbete arome de ciocolată atrag razele din zori. arunc

am flori și fluturi pictați pe cearceaf ador cu natura să mă contopesc azi îmi curăț amintirile de praf îmi beau cafeaua literară și zâmbesc. dau muzica tare să trăiesc un extaz sunt doar

pe inima mea iubite ești stăpân mi-ai oferit o viață plină de iubire alături de tine veșnic vreau să rămân măreață blândețe exprimi prin vorbire. privesc în ochii tăi lumini diamantine de

nu aș vrea stelele să mai cadă mersul timpului e edificator între Lună și Soare se face rocadă universul strălucește provocator. arborele vieții dă rod după rod e păzit de îngeri cu

m-aș îmbăia în roua unui stânjen cu parfumul lui m-aș îmbăta puțin ziduri să escaladez ca un păianjen doruri vise iluzii în suflet dețin. sunt ziduri între mine și bărbatul meu îl strig zilnic

e scrisă cu sânge istoria lumii viața e o luptă de supraviețuire au înnebunit arhanghelii și heruvimii a început apocaliptică dezlănțuire. acum e vremea să purced o analiză asupra astei lumi

freamătul sufletului este tumultuos sunt soră cu pădurea de mesteceni rezist furtunilor anilor crânceni și mă închin la soarele maiestuos. trăiesc ca arborii cu viermi sub scoarță mi-au luat