FLOARE PETROV

am vânturat cenușa pecetluind regrete mi-e de ajuns Lumina ca o consolare pe țărmul amintirii mai zboară egrete valul nostalgiei m-ademenește-n mare. timpul toarce firul melancoliei mele prin

mi-s dragi slovele ce devin bucurii să răsune în piept cordiale tandre în flux de speranțe cu tente azurii sculptate în ziduri pictate în cadre. versul mă întremează îmi dă energie cuvinte

dacă aș putea să mă întorc în trecut tot de tine aș vrea să mă îndrăgostesc să înălțăm iubirea în cerul absolut să îți spun zilnic ce mult te iubesc. nu știu unde să mă ascund de durere dorul

toamna îmbrăcată în maroniu loden stă cu chirie în sufletul meu îmi umple capul cu povești din Eden cu Eva cu Adam și cu Dumnezeu. acolo voi ajunge și eu cândva n-am să las șarpele să mă

suflet romantic de lampagiu aprinde lumina în visul de noapte ridică-mă la cer ca un macaragiu să mai aud a dragostei șoapte. acolo e bărbatul meu iubit pe trepte de dor urc neobosită marea

explorez o lume cu ritmuri arome și gust pământul mă hrănește ca pe un arbust din dealuri se varsă râuri râuri de must să fie optimismul tonic și robust. graiul românesc se ridică în slavă de

semințe de gânduri am pus pe răzoare toamna după recoltă să ajungă-n cămine privesc în oglinda retrovizoare amintiri din trecut se țin după mine. ca un clopot în turn este a mea menire să

mă imaginez pe-o plajă în Maldive fericită alături de bărbatul meu energizată de salată cu andive visez frumos pe vechiul recameu. pe buzele mele e al tău nume iubitul meu perechea mea de

fac din cuvinte brâu pentru Univers pictat cu fluturi și petale de lotuși nu-mi cedez sufletul îngerului pervers vara împlinirilor rătăciri îmi iartă totuși. emoții primenite în rouă de

ai vrut să pleci, ai vrut să zbori să strângi în brațe stele cu tandrețe cerul nu te mai lasă să te cobori în viața mea acum la bătrânețe. să nu mă uiți iubite te implor când ai să poți în

uneori m-aș vrea un vesel arlechin să scot din buzunare zâmbitoare figurine să nu simt că tristeațea produce și chin în joben să port magia pentru mâine. de când mă știu melancolia mă

pe firul ploii toamna rescrie povești cu iubirile verii născute din boemi ploaie albastră vreau să-mi limpezești gândurile triste strecurate în vremi în dansul ploii sufletu-mi liniștesc are

poet candriu în noaptea de argint îmbăiezi emoții în rouă stelară ai pe față lumini de hiacint și zâmbetul tău este o floare rară. scrii pe internet cuvinte de alean muguri de speranțe cresc

vocea ta iubite-i scurgere de izvor zâmbetul tău e furat dintr-o rază lângă tine pun la tristețe zăvor săruturile tale mă hrănesc ca o oază. în fiecare zi vreau să te simt aproape cuvinte

privesc cerul cum plânge peste oameni timpul acesta crud doare cu putere viruși perverși au pătruns în germeni și în fiecare clipă o viață piere. învăț ce e teama și mă frământ intens nu

muzică mă transpune iar în primăvară îmi mângâie chipul cu adieri tandre bătrânețea nu-mi mai pare o povară visele înfloresc ca albe mixandre. simt muzica un drum spre puritate în existența