FLOARE PETROV

fericirea are multe variante să mă plimb să fac ascensiuni să mă bucur de astre pedante care grăiesc de reale minuni. să petrec timpul cu cei dragi știind că Dumnezeu este aproape când

extazul pur al timpului dezvăluie mistere trezește viețuirea absolută în moment cu vârtejul temporal mă înalță în sfere să cuprind cerul cu stele în temperament. viața mea este o realitate

pornesc cu visul prin ample miraje mă călăuzește iubirea lui Cristos adâncită în cele mai pure peisaje sorb lumina unui luceafăr glorios. am întrebări obsedante caut răspunsuri în cerul

sunt melancolică-n albastru, veselă în verde tandră în portocaliu, în violet candidă mă îmbrac în toate nuanțele cerul mă crede o romantică capricioasă profundă lucidă. adâncimea iubirii derivă

sfredelesc cu gândul într-un curcubeu armonii multicolore ascund fatalitatea fluturi albi dansează la mine-n decolteu simfonia cerului cerne normalitatea. a trecut furtuna grindina s-a

un vis din tinerețe mi s-a împlinit universul a deschis o poartă pentru mine eliberată din sclavie zbor spre infinit urmând supusă lumini diamantine. iubirea de vers departe o voi duce unde nu

e vremea povestirilor la gura sobei timp emblematic prin eleganța vorbei e vremea șezătorilor pe fuioare de cânt dorurile toamnei se strecoară-n cuvânt ștergare de vis sunt țesute la

mi-e dor de mine copilă ingenuă de jocul cu fluturi printre răzoare păcat că inocența nu-i perpetuă dar am rămas vrăjită de soare. de primăvara încărcată cu miraj de magnolii fremătând la

în suflet e un cer cu montură de stele vorbesc între ele de-un anotimp sublim când toate ființele se iubeau între ele și nu era moarte nu era țintirim. șoapte de iubire se scăldau în rouă nu

cel mai proape mă simt de condei îmi face timpul vesel să vibreze ecouri romantice răsar din idei și-atunci când parcă stau pe metereze. veghez cu gândul la armonii lumești mi-s dragi minunile

îngrop furia la marginea clipei nu vreau vreo ființă să o lezez soarele suprimă meteahna risipei de lumină de iubire și de crez. demiurgul suprem îmi face servicii roadele gândirii le coace

la poarta paradisului răsună viori este o muzică realmente divină patos de simțire scăldat în culori emoții absolute limpezire de vină. eu fac ascensiune în veșnicie cu îngerii aproape nu îmi

în arena morții lupt ca un matador cât aș vrea s-o înving s-o îngrop în pământ apoi să mă îndrept pe-al nopții coridor la iubirea mea de pe aripi de cânt. dar moartea mă trântește fără milă pe

transmit emoții cu versurile mele în inimă cântă o tainică vioară noaptea mă invită la dansul cu stele un vis de împlinire mă împresoară. sufletul mi-am învățat să fie oneros din tot ce am

fidel și iubitor ca animalul de companie aș vrea să fie timpul vagabond hoinar gânduri luminoase în deplină armonie să împădurească al vieții hotar. soarta nu-i nici grea și nici lejeră tot

nicăieri in lume nu există o mai mare și mai valoroasă bogăție strămoșească precum a românilor. tradiția și obiceiul ancestral ia menținut pe români într-o credință măreață în divinitate. câte județe

zâmbetul tău iubite e răsărit de soare în ochii căprui blânzi luminile se joacă atracții sublime coboară-n inimioare clipe de fericire nu aș vrea să treacă. dansul nemuririi îl trăim

am răbdare ca iarna aceasta să treacă să vină primăvara cu minuni în brațe se dezmorțesc grădini când gerul pleacă seva pământului pătrunde sub scoarțe. cînd înfloresc magnoliile îngerii

o lume absolută o pot crea în mine dar mereu melancolia mă transfigurează accesul la putere trece prin serpentine tăria sufletească mai crește câte-o fază. nu m-am îndepărtat nicicând de Alma