FLOARE PETROV

mă las copleșită de senzații dulci măsor destinul meu în sunete și raze respir melancolii din alese muzici melodii celebre cu sublime fraze. trăiesc calm nesfârșit de ape liniștite reprezintă

sunt vie încă, mai am multe de spus în viața mea se-ntâmplă un miracol chiar dacă sufletul pe tavă l-am pus și l-am servit lumii cu sorți de oracol. toate drumurile mele duc la poezie descrie

ninge iar peste inima mea, cu fulgi pufoși de gingășie, să simtă sărmana puțină voioșie, acum când tristețea e grea. mă bucur când iarna așterne, peste toată glia haină nouă, să mai ningă o

steaua lui Hristos pe cer se aprinde toate casele se umplu cu lumină în suflet se aștern ninsori de colinde noaptea-i un spectacol de sărbătoare lină. pe mesele întinse plutesc aburi de

tăceri împachetate în stratul de nămol cu care m-am înfășurat bolnavă viața îmi cere să-i plătesc un obol să revigoreze-n timp energia firavă. respir nerăbdătoare infuzii de mentă să

mă simt sirenă îndrăgostită cândva născută din spuma mării numai cu tine sunt fericită ai în privire orizontul visării. noi suntem două suflete pereche iubirea noastră s-a născut în

nu nu sunt prizonieră în temnița tăcerii am libertatea să împart cu voi idei trec nemulțumirea prin filtrul plăcerii emoții albastre se scurg din condei. ca niște fluturi gândurile zboară spre

viața e grea speranța crește totuși își face drum printre doruri și vise face popas în laguna cu lotuși vânând cu istețime bucurii admise. își face cuib pe ramul cu magnolii învață cântecul

pentru tine iubite trăiesc să te ador ești prințul meu cu maniere elegante în fiecare clipă de noi îmi este dor în pași de dans să plutim andante. iubirii noastre i-am scris un oracol să

zori liniștitori se varsă blând peste sufletul trist nedormit ochii mei de lumini sunt flămânzi dar parcă și cerul este cernit. pisez în piua minții gânduri complexe nutresc să mă împac cu

rătăcesc pe străzi oameni aerieni accidentele se înmulțesc fără măsură în grădini neiubite răsar buruieni sărăcia crește viața e tot mai sură. simt și eu acut durerea pădurilor amărăciunea

nu vreau să știu că au trecut anii că riduri și cearcăne am azi pe chip că pe banalități am cheltuit banii speranțe de viață din vers înfirip. doar iubirea măreață păstrez din trecut și

respir relaxată parfum de București e seară cu gândul aprind o stea să-și verse lumina peste povești reflexe aurii capătă liniștea. vântul idilic alungă toți norii dragostea lunii să se

am sensibilități diferite aparte sunt veșnic dornică de armonii nu știu melancolia unde-o să mă poarte mă ascund de daimoni printre simfonii. doresc ascensiunea în iluminare calea grațioasă

sunt vlăguită tristă am sufletul spășit de-o vreme rătăcesc în labirintul timpului pesemne am ales drumul anevoios greșit se apropie de mine vremea sfârșitului. scoate-mă Doamne din vastul

dacă m-aș ascunde în sunetul muzicii aș face și dorul în mine să danseze nu aș mai simți asuprirea fricii și n-aș lăsa tristețea să dureze. în Sonata Lunii găsesc alinare parcă aș sta cu

vrăbiile-mi fac la geam o serenadă cântă toată ziua fericiri de azur visele de plop au început să cadă puful libertin e peste tot în jur. ard de dorințe și de transparențe sunt preocupată de

magică fericire, ridică-mă la cer pe aripi de cântec cu vântul în plete între minuni stelare vreau să prosper lumina pe creștet s-o simt pe îndelete. sunt irezistibile avânturile vieții să am