FLOARE PETROV

am împrumutat din virtuțile nopții stau cu Luna de veghe și povestim despre cele mai frumoase concepții despre iubirea sentiment sublim. este regina nopții minunata Lună are în trenă miliarde

mân turma de vise pe pajiștea nopții luna o păstorește în albe odăjdii cerul e prietenos, la marginea sorții adun din stele speranțele mlădii. izvoarele din gânduri vor ajunge râuri primind de

pentru mine cerul e mereu deschis și Dumnezeu mă privește cu milă m-a învățat să nu fiu om proscris ci să urmez credința de sibilă. m-a învățat să fiu mereu umilă să nu mă las angrenată de

doi porumbei se giugiulesc pe ram îmi păstrează zborul spre azur dinspre maidan vin vești de bairam eu visez îndrăzneț traiul în huzur. stele maestre brodează dantele cu care mă acoperă când

roiuri roiuri temeri nu îmi dau pace mă răscolesc mă răsucesc mă amețesc încă nu e vremea să fac ce îmi place moartea-mi dă târcoale virușii sporesc. mă doare neputința nu am ce să fac puterea

îmi sprijin iubite bătrânețea de tine ești reazemul meu în clipele grele luminile din ochii tăi diamantine strălucesc și noaptea ca niște stele. să nu mă lași pierdută în obscuritate cu

chimia dintre noi cu reacții complexe a sfidat furtuni tornade uragane sub cerul iubirii cu albastre reflexe ne-am fericit printre mândre morgane. iubitul meu n-am să uit niciodată că tu mi-ai

aș vrea să fie iarăși primăvară în zbor de fluture să mă înnod să nu simt bătrânețea grea povară cireșul din suflet să prindă rod. e toamnă cerul meu e plumburiu arborii și-au pierdut podoaba

mai dă-mi un semn iubite ca și când ai fi iarăși îndrăgostit de mine pătrunde-mi în suflet inimă și gând să-mi ostoiești toate dorurile de tine. iubirea ta aș vrea să mă elibereze din lanțul

se oglindește-n lacrimi zborul frânt de lebădă frigul iar s-a strecurat în aripa dreaptă amăgirea zilei are gust de zeamă searbădă inima fremătândă un semn magic așteaptă. iluzia plutește în

Fiecare om trebuie să escaladeze Golgota existențială, plină de stânci abrupte, cu prăpăstii de jur împrejur, cu povara crucii în spate, singura cale de evoluție de înălțare. Unii oameni epuizați de

trăiesc extaz vremelnic și beatitudini nutresc elanul afirmării, grăitor compun sonetul vesel pentru solitudini timpul se modelează fin, cuceritor. dragostea se produce cu intensitate săpă

știu ca iubirea este panaceu universal locuiește în inimă îndulcește amarul costumează timpul cu aer provensal în nopți cu lună plină destramă coșmarul. pregătește visul mirabil cu noi

mă îmbăt cu sonete din Shakespeare, compar admirante imagini din era Balzac, să duc pînă la capăt dreptul meu buimac de a fi contribuabil la palate cu lambriuri. la dreapta stângăciilor

Vai, doamne, vreau să mai fiu o dată ștrengară... să trag cu praștia în coțofene hoațe, nici o coaje de cîntec nu mai e solară hârburi de cuib licăresc... vast orizont cu paiațe, despre virtuți

doruri amintiri așez în catastife mă gândesc că am strâns o avere și mă văd zburând spre Tenerife printre romantici cu flori la revere. multe vise am crescut ca o turmă aș vrea să

a venit Crăciunul magia mă cuprinde ninge cu bucurii ninge cu colinde s-au deschis cerurile îngerii coboară Moș Crăciun și renii cu sania zboară. ghirlande de lumini împodobesc orașul copii