Filip Tănase

Miloș tată
Astă fostă domnișoară/n-aș spune că e ușoară/eu ți-aș spune doar așa/ că Roberta-i tare rea. Vezi mai jos părerea mea:

Scenarita Robertei Anastase în Parlamentul României
Contur de nuanțe grupate orizontal

În lumea asta prost croită/ea suferă de scenarită/ăsta-i purul adevăr/
care nu e tras de păr. Parlamentul e o scenă/cu parlamentari actori/ea, mondenă-adeseori/știe cum să tragă sfori. Iese des din avanscenă/și iese de multe ori/parlamentul e-o scenă/aleșii-s naivi actori.
Iese zilnic din arenă/la treizeci și ceva de ani/reușește de pe scenă/ să-și facă din dușmani, fani. Maestră în scenarită/a-nvățat-o licuriciu\'/ să mai fac-un sacrificiu/lumea să n-o recunoască/schimbă mască după mască. Azi n-a avut dibăcie/s-a făcut de băcănie/n-a lăsat niscai comori/s-a făcut de lumânări. Poantele mi-s la plezneală/recunosc sub jurământ/nu-i o glumă colosală/dar Roberta-i la pământ.
În lumea asta prost croită/ne-am săturat de scenarită.
Roberta-i sfântă, ne dă zile/ grăiește-o cuvântare-adâncă/cu înțelesuri mai subtile/ne dă, dar ni le și mănâncă.(ultimul rând e parafrazat după Corneliu Popp Neli)

completare
Coana Viorica Stoian, fostă spălătoreasă la regimentul 21 infanterie a fost făcută șefa sindicatului portuar și a vrut să-l capaciteze pe Jean în echipa artistică la un loc cu toți ageamii, moment în care Jean s-a simțit foarte jignit, că trebuia să lucreze degeaba.Ca să-l împace i-a dat cartea: \"Așa s-a călit oțelul\" și i-a dat termen de 10 zile ca s-o citească. El i-a spus părerea în public, citez:
-suntem căliți pe varză și untură/ purtăm în gură-o murătură. Atâta mai rețin că n-am notat mai mult despre acest moment în banca mea de date.

Mitrule,
Diferența de fus orar între noi este de 13 ani; eu la 9 Mai 1945 încă nu împlinisem 17 ani, Jean era cu o lună mai mare, iar tu aveai doar câțiva anișori. Deci vorbim limbi diferite între arcuri de timp și spațiu.
Eu îl știu pe Jean numai până-n’48 când am plecat să mă școlesc la București și păstrez numai acele amintiri cu parfum cosmopolit, și când Jean n-avea nici un pic de simpatie pentru comunism.
Domnul Stoenescu, vameșul, a plecat în 1948, dar până atunci Jean a dus-o dumnezeește cu el. El făcea texte, el le interpreta, nu plătea impozit, câștiga valuri de simpatie, mai ales după ce l-a vizitat C-tin Tănase.
Nu-ți mai spun că actorii de la teatrul Constanța care erau lefegii, nu câștigau nici un sfert din cât câștiga Jean în port, un puști nesupus nici unei rigori. Am spus în text, că actorii aveau sindromul de șomeri-era frica de concurența lui Jean, cât era de mic. Pe de-o parte, n-avea „voce politică”, pe de alta nu era invidios pe salariile actorilor, n-a devenit actor decât în 57, când portul avea altă alură, alt conținut, alte relații și interese.
În 1948, la naționalizare, era o foame cruntă, apăruse un dans numit : conga căruia Jean i-a făcut următorul text, citez:
Conga
De foame nu ne plângem/ cureaua știm s-o strângem/ trăind de azi pe mâine/ c-o coajă de pâine.
De când conga-i la putere/ făcălețul mălai cere/ iar ceaunul democrat/ zâmbește la sindicat.
În concluzie, cum ți-am mai spus, nu știu eu cât de comunist a fost Jean( taică-su era om de afaceri), așa că din punctul acesta de vedere, mă abțin, nu știu, nu pot să-i crez un trecut comunist. Vezi să nu-l faci secretar de partid post-mortem.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Miloș tată
Absolut ce e scris în text, este inspirat din fapte reale scoase din banca mea de date. Este mult mai ușor să scrii după fapte reale, decât după himere. De exemplu, când la spectacole improvizate de el, cu texte proprii, șeful vămii, domnul Nae Stoenescu se fălea cu talentul lui și cu textele care-i aparțineau lui Jean, care avea o memorie să-nțepenești.
Povestea cu ciocolata e cât se poate de reală, era un chestor de poliție care pentru că-l simpatiza mult, l-a făcut scăpat de la un proces penal și pe deasupra i-a dat și geamantanul cu ciocolată înapoi, din care toată puștimea am mâncat și am plecat mânjiți, iar Jean a plecat acasă cu geamantanul gol, pe care l-a făcut praf pe dealul abatorului.
În timpul \"anchetei\" Jean era foarte la modă, el a lansat moda: \"să moară mama\", și \"pe cuvântul meu de onoare\" care deocamdată-mi lipsește( zicea el)
Spațiul nu-mi permite, dar în puntea amintirilor de atunci, mi-a venit o idee să-i scriu o cronică a marelui dispărut, a uriașului actor Jean Constantin.
Strofele le-am publicat în 2007, când le-a citit, dar atunci erau intitulate: unui mare actor, moment în care mi-a reproșat de ce nu-i zic și lui \"uriaș\" ca lui Florin Piersic, lucru care l-am făcut în anul următor când am început să-l public pe unde am putut.

Bravo Miloș, bine-ai zis-o, dar să nu uiți că poate \"doamna\" mai poate face rost și de altă coasă, în afară de cea confiscată de Boc, Boc, Boc.
Iar sorocul, e în funcție de norocul fiecăruia și de soartă! Să sperăm că va fi mai încolo, nu așa devreme.
S-auzim numai de bine!

De-ți prinde pensia... o taie!

Redau mai jos celebrul algoritm al marelui Constantin Tănase, privitor la calculul pensiei.

“Algoritm de calcul al pensiei”
Genială!!!!!!..parcă a trăit azi …… Geniile sunt universale …..
Marele artist, Constantin TÃNASE (5 iulie 1880-29 august 1945), ne-a lăsat moștenire un “algoritm de calcul al pensiei” valabil pînă în zilele noastre.

“Altă chestie
E scoaterea la pensie
Astăzi ești funcționar
Însă mâine pensionar.
Poate te interesează
Pensia cum se calculează.
Ei, uite cum se calculează:
Din 35 de ani servici
Care vor fi socotiți
Scazi primii ani de școală

Și absențele de boală,
Zilele de sărbătoare,
Orele suplimentare,
Plus un an și patru luni.
Tragi o linie și aduni.
Pe urmă împarți la cinci, apoi
Ce-ți dă înmulțești cu doi,
Scazi anul când te-ai născut,
Adaugi tot ce-ai scăzut
Și la cifra ce-a ieșit
Pui un zero la sfârșit.
Anii pentru însurați
Se vor socoti dublați
Adică ani de război
Socotind că-n vremea asta
Te-ai războit cu nevasta.
La totalul obținut
Pui trei zero la-nceput
Scazi anii de celibat
Ridici restul la pătrat
Și-astfel într-o primă fază
Afli sumele de bază.
Apoi le extragi la toate
Rădăcinile pătrate
Și la suma dobândită
Aplici cota cuvenită,
Care nu trebuie să fie
Mai mare de 5 la mie.
Din suma rămasă brută
Scazi 4 și 8 la sută
Trei la mie la pompieri,
Impozitul pe averi.
Supracota respectivă,
Taxele pentru colivă,
Cinci la sută pentru dric,
Pe urmă nu mai scazi nimic.
Din totalul rezultat
Verși 2/3 la stat
Și restul ți se cuvine
Nu știu dacă mă exprim bine!

Iată un buchet de perle strălucitoare, bine structurate și așezate de arta condeiului tău, care formează mica ta filozofie plină de expresii și nuanțe, valențe, care mi-au mers la casa sufletului.
Felicitări, felicitări domnule Răzvan Rachieriu

Miloș

Știi că-n tastatura asta
Dă cu muza și nevasta,
De intră ea în sevraj
O să intru în șomaj.

Ãsta e doar începutul
C-o să faci umor cu mutul.
Și pe urmă hopa, hopa
Faci umor și cu Atropa.

Miloș tată,

Să sfârșească într-o barcă
E-o sentință dulce, parcă,
Altceva nu ne-a rămas
Dictatorul trebui ...ras!

Acest catren nu strălucește artistic,dar are rezonanță politică, de care e atâta nevoie acum.

Adagio

Un uriaș univers între două respirații
Deși jocul de nuanțe implicat în textul de mai sus, sugerează foarte bine ideea arătată, această idee nu este singura metaforă a respirației, ea poate fi extinsă într-un uriaș univers de nuanțe în care timpul și locul sunt algoritmul acestora și din care proiectez doar câteva exemple:
-bătăile inimii, timpul dintre succes și eșec, cel dintre două muze, cel între competiții multiple, cel între examene.
-timpul de producerea osmozei, între un răsărit și apus de soare, între două înnoiri, între plictis și fascinație.
-între măreția revărsării unei cascade și liniște, timpul între octava înaltă și joasă, exemple ar putea urma la nesfârșit, pentru că ele funcționează în tot ce se mișcă în natura vie.
Tot prin extensie există un timp al respirației între două linii de gândire, două filozofii, două curente doctrinare, două mode și multe altele.
S-ar putea să am totuși norocul ca și în acest caz să fiu arestat în off-topic, dar nu-i nici o problemă.

Theodor Dume, ești un desăvârșit artist al condeiului. Este un poem cu un spirit pătrunzător. M-ai terminat cât e de frumos.
Sincere felicitări și multă inspirație pe viitor.

Strofe de la mine pentu tine, în întâmpinarea lansării carții pe 20 mai 2010.

Dintre florile frumoase
Ce umplu grădinile,
Cartea ta pătrunde-n case
Și ne-ncântă inimile.

Muzele simandicoase
Îți aduc strofe frumoase,
Sper ca să-ți aducă ție
Poezie, pe vecie.

Cu ocazia lansării cărții tale, un bunic îți urează mult succes.

Mitrule dragă, am făcut această punte de filipisme, intenționat , ca să știu dacă mesajul meu a fost recepționat. Mă bucur că a fost recepționat de tine și mă bucur și mai mult că ai punctat perfect spiritul acestor ținte, adică : orice mișcare are nevoie mai înainte de o strategie, de o doctrină și de o spiritualitate adecuată schimbării.Schcimbarea este inevitabilă, pentru că o dorește națiunea care și-a exprimat țintele, dorințele, argumentele. ca să m-apropii de spiritul problemei, încep să postez fundamentarea și motivarea suspendării din funcție acestui dictator al României care a intrat în vrie.

Spui că te temi că o să crească TVA la gropile din cimitir, dar mie tare mi-e teamă, că n-or să ne mai ajute să ajungem acolo, la locul cu pricina, că ajutorul de înmormântare e tot o facilitate acordată( fie ea pentru ultimul drum), și se vor gândi sigur s-o ajusteze, sau s-o elimine, că doar suntem puși pe economii ca să ieșim din criză. Dar în varianta asta, nu mai simțim acest lucru, îi va afecta pe cei ce se ocupă cu rezolvarea problemei în sine.Și câte facilități or mai fi, ca să strângem banii și să ne revigorăm.
Este abia începutul sfârșitului. Vorbe, vorbe, vorbe....

Mitrule, ai pus alifia pe rană.
Comentariul tău este atât documentat,cât și bine fundamentat cu argumente foarte la subiect, cu ținte bine fundamentate, încât nu pot să-ți spun altceva, decât că am amuțit pur și simplu, de realitatea crudă dezvăluită.
Bietul țăran vinde un coș cu salată, ca să-și ia o pâine, cum să-i mai pui bir pe ea.Ba, mai mult, acum le ia și din subvențiile din agricultură, vai și-amar.
Ai semnat-ultimul țăran, să sperăm că n-o să fie așa, că sunt foarte necesari, mai mâncăm și noi ceva ecologic și pur autohton, că dacă mergi în piață toate sunt: cartofi egipteni, roșii-turcești, pere -argentiniene, ș.a. m. d.
Ai un spirit foarte pătrunzător, și o exprimare fluentă și concisă de mă uimești.
Felicitări și mai ne vizităm.

Mitrule te-am păcălit, te-am atras într-o cursă artistică,știam că ai o memorie excepțională.Intenționat am metamorfozat textul din Paradisul batracienilor de la Lacul Roșu în: O duminică la lacul Roșu pentru a-ți testa memoria de altădată. Tot în acest scop, ți-am trunchiat și strofele pe care acum ți le dau din nou, puțin schimbate:

Amfitrionul paradisului
Un broscoi amfitrion
Prins la gât, c-un papion,
Amețit de sărăcie
Vinde spații, cu chirie.

Broscoiul epigramist
Alt broscoi veleitar
Un pretins epigramist,
Într-o oră de decor
Mi-a dat tone de umor.

Greierii ne dau târcoale
Sobri și aristocrați,
Ne fac nouă protocoale,
Nouă, celor invitați.

Licurici simandicoși
Plini de toane și fițoși,
Ne-aduc marea feerie,
Luminează în prostie.

E-o superbă feerie
Ce e luminată-ici,
În cote de simpatie
Aduse de licurici.

Gâze mici și subțirele
Curioase, când și când,
Protestează rând pe rând,
Nu vor ritmuri de manele.

Brotăcelul singuratec
Boem și flăcău tomnatec,
Are-o singură problemă
Caută mica sirenă.

N-a găsit-o-n loc precis
Și-a imaginat-o-n vis,
E stilat, cu maniere
Dar, visează la himere.

Pițigoii din grădină
Ne cer taxe pe lumină,
Șeful lor, un cap pătrat
Vrea consum pe kilowat.

Un cocostârc urât, banal
Ce ne-a dat amplasament,
Ieri ne-a spus așa discret
Că e șef la personal.

Face multe scufundări
Blând, încrezător și tandru,
Muncește ca un scafandru
Și sătul de căutări.

Unii spun că-i cam naiv
Sigur, nu fără motiv.

E incult, lumea o știe
Că \"nu știe geometrie\",
El nu a înțeles atunci
Sirene sunt în mări adânci.

Capcanele banilor la oamenii avari
Strofe de urgență( improvizate)
Miloș tată, ai trecut fugitiv pe lângă capcana schimbării banilor în care ne-a băgat ministrul Vijoli. Atunci am cunoscut prima dramă în ’48 cu reforma monetară, când aveam 16 ani și tragedia din ‘52 când s-a făcut stabilizarea banilor . Aveam în curte un cuptor de pâine încărcat de bani,(fiind foamete, nu mai făceam pâine) cu care am rămas, și în care cățelul care de obicei stătea acolo, nu mai avea loc de bani și l-am scos afară.
Atunci banii nu mai aveau valoare, dar acum, citez:

Cu banii nu e un mister,
Ori vrei bani, ori caracter,
Banii banii, vere
Banii-s, la putere
Și cu banii vere
Faci orice plăcere.

Bani și mie, bani și ție,
Numai trențe de hârtie.
Căci de două mii de ani
Legea lumii -i numai bani.

Banii, banii-i vrea oricare
Cine-i are, cine n-are,
Căci de două mii de ani,
Legea lumi-i numai bani.

De-aia se spune că banii-s ochiul dracului, formulă acceptată de toți care au greșit mult si poate deseori peste măsură, cum vorbim și noi despre greșiții noștri și din păcate, numărul acestor greșiți de modă nouă este uriaș, Milos baci.
Părerea mea este că ai făcut nu numai o lucrare exceppțională, dar mai ales bine, foarte bine documentată și comentată, un munte de felicitări, cu respect ție Miloș, fiu de fost boier, oier dar băiat de caracter și atât.

Foarte la subiect cu tot ce se petrece acum, iar cele povestite sunt așa de reale, că-mi vine să plâng. Numai cine a trăit acele vremi pline de restriște,poate să înțeleagă bine cele descrise. Mi-a plăcut teribil „evaziunea fiscală” cu tăierea vițelului în pod. Ce era să facă bietul țăran, ca să-și salveze cele ale gurii, de furia „cotelor”. Cote, cote și iar cote, până când? Dă-i doamne românului, cât poate să ducă! M ulte ar fi de povestit pe tema asta, dar spațiul e mic. Copiilor ar trebui să li se povestească, ei n-au de unde să știe.Mi-amintesc că atunci când unul era bănuit că-și taie animalul fără aprobare, copilul învățat de tată să spună: eu sunt mic, nu știu nimic, mai scăpa din greșeală, timorat de prezența omului de ordine: tata-n pod jupoaie oaia!

Dacă înainte era frica de șocul viitorului,
acum este frica de modernitate.

Nu e de la tastatură
Asta, repede te fură,
Scriu cu pixul fără preget
Și de-aici…nodul la deget.

Deși pixu-i sculă veche
Nu scrie, după ureche,
El este mare stilist
Un pix, ce-a rămas artist.

Tastatura, evident
N-are pic de sentiment,
Pixul meu conservator
A dat tone, de umor.

Ta-xu vându navele
N-a păstrat angoasele,
Fi-sa-i poartă salbele
Da-i rămân ei casele.

Când s-o duce el pe ape
Într-un viitor ardent,
Atunci Eba o să scape
Cu averea-n occident.