Concizie din literatura universală

Licenția poetica(lat.\"Licență poetică\")-înseamnă o mică derogare de la regulile gramaticale, îngăduită în poezie pentru cerințele măsurii sau ale rimei. Horațiu în Arta poetică, citează părerea că \"pictorilor și poeților le-a fost întotdeauna permisă orice îndrăzneală\" (vezi: Quidlibet audendi...). De asemenea, Cicero, în De oratoria(III, 38, 153), vorbește despre aceste abateri literare. Dar primul care folosește expresia de \"licență poetică\" a fost filozoful Seneca, în lucrarea sa Quaestiones naturales(cartea II, cap. 44). Astăzi licențele poetice au devenit atât de rare, încât se poate afirma că aproape au dispărut. Nevrând însă să abdice cu totul, expresia a trecut de la poezie la proză, introducându-se în vorbirea curentă, unde se folosește în glumă, spre a ironiza redarea nu tocmai exactă a cuvintelor spuse de cineva, sau abaterea de la normele de conduită îndeobște recunoscute. În concluzie, părerea mea este că paroxismul rigorilor diluează uneori spiritul și muzicalitatea. Deci tot ce-i mult, nu-i bun, și tot ce-i bun, nu-i mult, e puțin, și puținul acesta trebuie prețuit.