Poezie
Caleidoscop epigramatic
Celebrarea cununiei religioase a cuplului Oana Zăvoranu & Pepe pe 15.01.2007 la Las Vegas
3 min lectură·
Mediu
Preludiu monden
Mă trezii din adormire
Să scriu catrene la vedete,
Le spun așa pe îndelete
Că n-o s-ajung la nemurire.
Texte și pretexte
Mă-nțeapă muza la ureche
Și n-o pot ține în obroc,
Văd două suflete pereche
Cu ochi de jar, frumoase foc.
Oare credeați că v-am uitat?
V-am pus și vouă un consemn,
Nu intră două săbii într-o teacă
Nici două stele-n-tr-un catren.
Nu vă mirați când bârfitori
Lovesc din plin a voastră muncă,
Acum nici proștii nu aruncă
Decât în pomii roditori.
Iubirea voastră e divină,
N-a fost și nu e un mister,
E clară ca o lună plină
Înălțătoare pân\' la cer.
E ca un vis trăit pe mare,
Sau ca o liniște-n zăvoi,
Păzit de păsări călătoare,
Vis trăit doar de voi doi.
Sunt sentimentele adânci
Acelea ce vă dau fiorii,
Precum și marea între stânci
Ce intră vie în toți porii.
Pepe-n \"Revanșa starurilor\"
Când în pauză-i lumină
Eu admir cocheta sală,
Ești artistul ce-o animă,
Ea nu-i niciodată goală.
În sală totul e perfect,
Se simt actorii ca acasă.
Îi bagă Pepe-n subiect
În revanșa furtunoasă.
Are umor, are și fraze
Și eleganță în mișcări,
Și-n amândouă ipostaze:
O stimă pentru spectatori.
Are și texte în catrene
Cu glume bune și perene,
Cu șanse bune de umor
Să-l guste orice spectator.
Înainte de \"revanșe\"
N-o lungi la infinit,
Cred că e mai nimerit
Să spui: bine ați venit!
Oana Zăvoranu pe sticlă
Spontană și înflăcărată,
Această fostă domnișoară
Alungă bârfa blestemată,
C-ar fi rămas nemăritată.
Bucătăria nu îi place,
Nu are pentru ea elan,
Are doar pe vino-ncoace
Dar n-o admiră un profan.
Oana & Pepe
Calină, pisică răsfățată
Cu grații galeșe-n priviri,
Știe Pepe și lumea toată
Că n-are alte amintiri.
N-au jurat credință temporară,
Ei se iubesc de-atâtea ori
De dimineață până-n seară
Și de seara până-n zori.
Dovada este pare-mi-se
O sinceră fidelitate.
Ea n-are ținte imprecise,
Cu Pepe e-n eternitate.
Cu el rezistă până azi
Plutoanelor de paparazzi,
Și mereu cu Pepe-n pas
.....Le-a râs în nas....
Femeia e ca o vioară
Ce o alintă cântărețul,
Deosebirea este doară:
Vârsta-i scade veșnic prețul.
Prețul și-l face artistul,
Cu el este mereu prezent.
El seamănă cu ametistul
E o comoară de talent.
Fiți dușmanii plictiselii,
Adepți fideli ai veseliei,
Și adversarii poticnelii
Dușmanii vădiți ai prostiei.
Epilog
Voiajul și nunta exotică
În Hawai și la Las Vegas
Vă port mereu cu rima-n pas
Iar prin strofele mele
Vă ofer muze fidele.
Cu muze foarte inspirate
Vă dau o mare desfătare,
Iar cu muze cizelate
Vă fac gardă de onoare.
Așa vor trece ani și ani,
Dar voi n-aveți de ce vă teme,
Că muza mea nu stă în loc
Cu ea v-am prins eu în catrene.
001344
0
