Te-am căutat noaptea
pe miez de lună,
printre emisferele slovelor tale.
Mirosea a flori de cireș
și a cânt descântat
de izvoare
și-a adânc
de pădure...
Nu știu cât am visat,
când m-am
În locul tău coboară steaua
până la mine
și lungă-i calea dorului,
nespusă,
neumbrită,
în umbra pământului;
poate doar
într-un colț de cer
desenată pe Calea Lactee.
Mai știi...
iți cântam
Aș vrea să te mângâi, suflete
pe norii aceia descrețiți din gânduri
noian de fulgere ninse
în ochiul de piatră al secundei.
Nu doare depărtarea de tine,
e ca o mirare de înger solemn
o aripă
Cred că ai o voce frumoasă,
deși nu te-am auzit niciodată cântând...
Mi te-nchipui doar
trecând cuvintele pe țărmul sunetelor dulci.
Mi-e melos
de gurița ta
cuvântătoare
și te-aș săruta
de
F