Fusese aruncată în prăpastia neagră. Știa. Știa că nu mai avea scăpare. Nu mai spera nimic.
În jurul ei țipau sufletele muribunde. Știa. Știa că în curând va țipa si al ei la fel.
De ce ajunsese
Singurul lucru pe care îl mai simțeam era că mă îndrept inexorabil spre ceva necunoscut, dușman mie.
Pierise din mine toată iubirea pe care o avusesem pentru persoana aceea plină de lumini și de
Decembrie.
Moș Crăciun,
trezit de răcoarea
fulgilor de nea,
aduce în case,
zburdalnic,
șăgalnic,
câteodată năvalnic,
veselie
și surâsuri,
cadouri mii și mii.
Vânturi de est,
vânturi
O scoică neagră din adâncuri sunt.
Curenții lini mă leagănă,
marea albastră mă îndeamnă
ușor să mă deschid:
căci eu am stat închisă
ani și ani de-a rând.
Am încercat odată afară să
Am intrat în viață
C-un surâs clinic
Întipărit pe față.
Acest tipar m-a urmărit apoi
Până acu\' vreun an sau doi.
Urmarea e că acum,
Chiar dacă aș vrea,
Nu mai reușesc să scap
De fața mea.
Unde ești, tu, fericire?
Unde ești, tu, iubire?
Vreau să vă văd,
Vreau să vă cred,
Aș vrea să vă ating,
Vreau să resping
Tot ce mă înconjoară,
Acest cerc ce mă-nfioară.
Nu pot să fug;
Numai
I
Totul se afla pe partea cealaltă.
Adevărata întrebare, adevăratul răspuns.
Însă, în ziua când li s-a spus acest lucru, n-au crezut și au lăsat ca mersul vieții lor să continue în același
Comunitate... atelier... concurs!!! Uau!
Comunitate: sunt departe de casa, càt de placut ar fi sa apartin unui grup de oameni care scriu si citesc! Atelier: am scris atàtea chestiute, dar oare
ED