Scoica neagră

O scoică neagră din adâncuri sunt. Curenții lini mă leagănă, marea albastră mă îndeamnă ușor să mă deschid: căci eu am stat închisă ani și ani de-a rând. Am încercat odată afară să privesc, în lume înțelesuri să găsesc. Și atunci un val hain și greu pe - așa mi s-a părut - întregul fund al mării m-a rostogolit. Iar eu, astfel, m-am închis. Și-am început în mine să privesc, ca vraja de dinăuntru să o deslușesc. Apoi, încet-încet, clepsidra vieții firele scurgându-și, am obosit, și mi-am dorit - cu orice preț - să încerc să ies, în exterior sufletu-mi să arăt. Iar azi, privind în juru-mi, mirată înțeleg că demult puteam să dăruiesc perla ce-aștepta înlăuntru-mi.