Tu întrebi...
Tăcerea îți răspunde,
Că un semn de întrebare
Într-o beznă se ascunde.
Tu mai crezi în cîte-o dată
Și visezi tot la nimicuri,
Ca și ceara lumînării,
Tu prin viață
E noapte, e-ntuneric și e frig
Și sufletul mi-îngheață,
Sunt singură și vreau să strig
Și totul redevine ceață...
El a plecat,
Dar urma îl păstrează
Privesc în golul disperat
Și gîndu-mi
Privesc în oglindă și nu văd nimic.
Umbra mi-a șoptit
Că-i prea întuneric,
Încerc să deschid fereastra,
Dar afară-i și mai
Întuneric.
Toți umblă cu subiectivitatea-n buzunar
Ca să-și
Afară e doar toamnă,
Dar de ce anume toamnă?
Căci EI au obosit de vară,
Au vrut culori, au vrut lumină,
Dar s-au plictisit, și-au spus că-i frig...
Ei spun că-i toamnă și bate vîntul,
Ei spun
Afară plouă cu nisip
Și se transformă în pustie
E-o-ntrebare doar de timp
Ca lumea mea să nu mai fie.
Să fie-atît de izolată
Încît s-apară un nou soare
Și mii de stele de nisip
Să se
a existat cîndva dar totuși nu demult, de rasă
elitară o prea frumoasă piatră.
din toată viața ei milenară
cu o experiență de doi bani, se îndrăgosti de o floare de lotos.
și ea mîndră
Dacă am încerca să definim conceptul de viață sau de moarte, ar fi practic imposibil. Am putea însă spune că acestea sunt două imensități paralele, ce se alternează întru a construi ciclul
EL