Poezie
oglinda lumii
1 min lectură·
Mediu
pesemne că am sosit prea târziu
prinsă între mesteceni
îmi așez la soare toate oglinzile
ca un motan care umblă pe marginea acoperișului
și se gândește ce bună ar fi o echilibristică pe sârmă cu femeia aceea
femeia pe care el ar face-o fericită
îmi disciplinez imaginația
amândoi încarcerați într-un ritm avid mușcat
unde nu există argumente nici dreptate
cu toate oglinzile lumii înnămolite contagiate
lumea pare brusc o mulinetă
cu dorințe de întoarcere la bărbatul primitiv la femeia primitivă la ou
asta e cea mai tristă situație
totul pentru tot
înțelegi cum mă doare?
dragostea asta de poeți
față în față la ore nepotrivite
două trupuri care își continuă drumul
fără să întrebe nimic
absolut nimic
fără altceva decât un regat cine știe pe unde
dragoste istovită fără să aibă de dat socoteală
o dragoste cuibărită de conversație
un mare NU între două persoane
035827
0

Ritmul lăuntric, dinamic și complex, este mușcat de câinii nefericirii, și din el se prelinge bulversarea, cu psihicul ce face echilibristică pe sârma întinsă între două lumi antagonice.