nebunia, ca fandoseală (2)

Alt medic. Mă privește din cap până în picioare, aproape că mă adulmecă. Înfloresc în zâmbete Să fie boală? În ochii oricărui trecător este mai curând înfumurare. La ce ar fi corespuns aerul meu melancolic ? Doare ? Nu doare. Adormi greu ? Nu Mă păcălești. Știu. Amețeli când te trezești ? De câte ori ai obiceiul să... ? În mod normal nici nu mă gândesc la asta, depinde... Þi se întâmplă să te plimbi noaptea prin casă, să vorbești în somn ? Uneori am vise. Mi-e teamă că... Mă opresc. Curat abuz de încredere. Îmi înghit toate răspunsurile. Nu pricep ce spui. Știu... Tac Am o vizită. Mai multe. Am observat de cum au intrat că au arborat o înfățișare de impresionat. Înainte de a fi putut articula cel mai mic sunet m-au inundat cu daruri, o serie de jocuri ca să mă antrenez singură, eventual să se convingă dacă... Un joc de inteligență, o carte cu ghicitori, jocuri de combinat și desfăcut în timpul lungilor ore. Mi-aș fi dorit o praștie cu care să omor muștele atât de sâcâitoare în perioada asta, mereu așezându-se în spatele cui nu vrea să stea în fața lor. Restul darurilor mi-au pus răbdarea la încercare. N-am atras atenția asupra stupizeniei. Era mai bine așa. Aș fi început să găsesc cusururi sau să cer să le schimbe, ar fi intrat la bănuieli, ar fi considerat că nu-s întreagă la minte. Cred chiar că mi-au adus atâtea jocuri ca să-mi pună la încercare capacitatea mintală, vroiau să aibă un soi de certitudine intimă ca nu este așa. Îi ascult cum discută. Când unul sfârșește de vorbit trece cuvântul altuia, parcă ar fi venit înțeleși, atât de perfect reglată era conversația. Evitau timpii morți, momentele care te obligă să te uiți la ceas ca să anunți că e atâta și douăzeci de minute. Ascult monologuri. Niciodată nu plecau de la mine fără un pretext. Închid ochii și-i las să vorbească. Ești aici? Îhim. Nord... nord direcția dragostei. Ce dragoste? Nici vorbă. Mă lași să plec ? Eu te las liberă. Fără rezonanțe din trecut. Nu vreau să plec. Nici eu. Să rămânem încă o dată noi, se repetă povestea. Mângâie-mă pe spate, trece-ți mâna peste cimitir. Defunctul e un om fără viitor, pricepi ? Nu pricep. Hai, vino ceva mai aproape, haide să ne jucăm baba-oarba, să înfulecăm secretul, să cântăm muzică intimă, să ne amintim săruturi... spune-mi dacă e bine așa. Plec! Nu acum. De două ori s-a derulat banda, unde ai fost, de unde ești, încotro, întrebări cu semne gramaticale, mici, de dragoste, cu iz de dragoste, de boare caldă la coborâtul din pat, un pat rezemat de două trupuri, înlănțuite, lume de rutină, decor. Mai spune. Nu e destul ? Ne vedem mâine ? Nu pot. Dar mai târziu ? Nu știu. Îți plac ? Îmi. E bine. Să locuiesc la demisol, în pijama cu dungi, cu pantofii rupți, fără conștiință, fără nimic, cu mănuși, mereu atentă, fără inele, doar verigheta, proteste, gelozii, predare fără condiții Te domină. Tot timpul, din cap până în picioare. De câte ori pe săptămână ? Glumești. De câte ori... Vino puțin mai aproape. Deja ? Lasă-mă să termin povestea. Poți să trăiești fără mine? Ce întrebare acum... cred ca da, da... pot. Depinde de moment, de ocazie, de dor, de neprevăzut, de întinderile infinite de trăiri care apar pe neașteptate. Uneori un sărut amintește de alte milioane de săruturi în pozițiile cele mai absurde, de plăcerile cele mai dramatice, sărut amestec de amantă Pasiune ? Da Si pentru mine ? Nu știu. Nu-mi ajunge. Ti-ar plăcea ? Mi-ar plăcea. Dar nu faci nimic. Adevărat. Asa, din dragoste, nu se trăiește decât o dată, restul e veșnic același traseu, ore fixe, plimbări sigure, socoteli sigure, haine sigure, ghicitori după masa de seară. Te gândești la mine ? Nu mult. Teribilă amăgire. E o dragoste liberă. Plec! Nu acum. Plouă. Îmi place să păstrez intervalele de fericire. Noi câte ore avem ? Plec! Nu acum. O să-mi simți lipsa ? O să-ți. Glumești cu dragostea mea. Glumesc. Nu glumesc și cu sânii tăi ? Ti-a plăcut. A fost amuzant. Amuzant ? A fost salutar. Salutar... mă consideri o cură de apă minerală. Aspirină. Condimentată. Picantă. Bine friptă ? Cât trebuie. Ai pe altcineva ? Asta e o ipoteză teribilă. Dacă aș avea pe alta, dragostea noastră ar fi ca o dragoste domestică, ar fi ca și cum am fi fost căsătoriți... diabolică ipoteză, la puterea a treia, o dragoste extrasă din dragostea care a venit din dragostea primară. Complicat. Plec! Mai stai puțin. Plouă. Mâine nu mai vin. Chiar ? Chiar. Atunci habar n-ai ce înseamnă mâine într-o dragoste. Vino mai aproape. A fost nostim când ne-am întâlnit. A fost. Ney, Nah Neh Nah Eu în locul tău aș pleca. Atunci plec! Mai sunt și alte minuni. Sunt. Să faci dragoste, să faci bine dragoste, să știi să faci dragoste. Crezi că ai să-ți găsești pe altcineva ? Ti-aș putea pune aceeași întrebare. Crezi că ai să mă uiți ? Imposibil. Ințeleg. Nu-mi ajunge ce-mi dai, dragostea e făcută din mici nimicuri, din atenții, am nevoie să te văd mai des, să știu ce faci, unde te duci, ce-ai făcut ieri, ce faci mâine. Nu-mi folosește o dragoste stingheră, nu știu mai nimic din viața ta, e un mister, știu doar că te întâlnesc aici, că ne întâlnim aici. Te înșeli. Iluzii. Nici un fel de iluzii. Dragostea devine convențională, noi tocmai trăim acest risc. Pretexte, pretexte valabile, bune pentru lamentații, supărări, simțuri rănite, pentru explicații, pentru mai multe explicații, mai puține conversații, pretexte de soț și soție, a absurd, stăm cu absurdul în mâini fără să dăm socoteală nimănui, cu unicul avantaj că se întinde o răceală între noi. Teorii. Plec! Nu pleca. Ești de o luciditate periculoasă. Văd lucrurile, le pun în relație. Schimbi vorba ? Instinctiv. E o promisiune ? Nu Vino puțin mai aproape, așa, pune-ți piciorul între picioarele mele. Stai bine așa ? Comod. Ciudat, într-o zi o să ne despărțim. Eu cred că unul din secretele dragostei este să profiți de prezent. Ori de câte ori apare viitorul la orizont se schimbă dragostea. Până la urmă mă lași să plec, nu-ți pare rău ? Îmi pare foarte rău. Atunci ? Poate s-o fi terminat pentru mine durata dragostei. Eu nu pot decide în privința libertății tale, să-ți spun ce să faci, dacă să continui cu mine sau să nu mai vii. Cum mi-aș putea asuma o asemenea decizie ? Crezi că nu-mi poți da mai mult ? Ar însemna să amăgesc destinul, să pun draperii, să fac publicitate. Nu Poate în subconștient vezi că-ți risipești dragostea. E un convoi de greșeli. Ce mi se pare mie e că provoci întotdeauna dragoste. Cred. Dragostea pentru mine e un dezacord permanent. Pasiunea nu cunoaște așa, pur și simplu, cronometru. Îți las cheia. Iar începi cu cheia. Nu lăsa cheia, păstrează cheia, ține cheia. Mâine n-am să te mai chem. Bine. Ești de acord ? Sunt. Nu ți-ar plăcea să te chem ? Mi-ar plăcea dar pot foarte bine să rezist fără să mă chemi. Femeile sunt conduse de întâmplări. Bărbații sunt mai siguri, mai puțin ocazionali, obiectivul lor se vede la orizont. Ce-ai vrut de fapt ? Să te am. Ai reușit. Da Nu știai cum sunt, nu știai dacă o să ne potrivim, nu știai nimic. Ai tras la țintă, absolut la întâmplare. Unii trag în alții, unii scapă, alții sunt victime, rămân încremeniți pe loc, fără să zică nici pâs, puși să facă verificări sexuale, mâini, ochi, gene, păr bun de iubit, gata mângâiat. Îmi place cand vorbești așa, parcă te naști. Plec! Fă cum crezi. Eu nu leg pe nimeni, e teribil să știi că duci de lesă altă persoană, că o tragi într-o parte, înainte și înapoi. Lasă-mă să-ți văd sânii. Ia mâna! Azi nu. Nu ? Nu Deloc nu ți-e rușine. Ce legătură are asta cu dragostea ? Haiiii... ochii mari deschiși, fără sclifoseli, încă un sărut care coboară și urcă și se duce și vine... Ney, Nah Neh Nah Nah Neh Nah...