Eugen Sfichi

Mai uită-te la tv la știrile despre politicienii aflați la volan pe drumurile patriei.
Din păcate tu nu ești la volanul epigramei, nici în vehiculul ei și te hârjonești cu tastatura pe bancheta de acasă.
Dacă un singur politician a fost pozat la volanul mașinii, epigrama e acceptată de public și proba auditoriului A trecut-o-n dese rânduri – Numai tu mai stai pe gânduri.
Ți-am dat prilejul să comentezi iar, pentru că în fapt tu stai pe banchetă.
Epigrama mea rămâne așa cum a fost scrisă.
E.S.

1.
„Luând și un premiu, îți dai seama că bucuria mea a fost dublă”
zise Laurențiu, acordând o steluță reportajului care vorbește despre premiul său și despre catrenele sale.
E.S.

Eugen, cred că îl înțepi degeaba pe Laurențiu. În cronică nu l-am lăudat pe Ghiță și nu i-am lăudat nici epigramele. Mai ales că, după câte țin minte, a luat premiu pentru fabule.
(Dan Norea)

Dane, m-am uitat în reportajul tău și am citit și anunțul reputatului epigramist Ion Diviza.
Povestea cu Laurențiu e ca un banc cu Radio Erevan: Laurențiu nu a luat „premiu” la epigramă ci la fabulă și nu a fost „premiu”, ci a fost mențiune.
Reportajul tău e de steluță și bine a făcut Cornel Rodean că ți-a acordat-o. Pe mine m-a amuzat că s-a grăbit premiantul Laurențiu.
Spui că nu l-ai lăudat pe Laurențiu. Nici eu.
Țin cont de declarația ta și fac rectificarea cuvenită în ultimul „cântecel”. Deci:

Laurențiu s-ar fi putut exprima în versuri ca acestea:
„De n-ar fi Norică-n sat
Altul m-ar fi apărat?

Dar așa Norică este
Și-s la lume de poveste

Și ar fi putut semna L.G.”

Las neschimbate celelalte două catrene din comentariul meu precedent, dedicate lui Laurențiu.

2. Referitor la fotografia voastră dominată de Ștefan Cel mare și Sfânt, spui:
„Eugen, grupul a trecut prin fața lui Ștefan cu oarecare indiferență, aproape toți mai fuseseră pe acolo în anii trecuți.”
În ceea ce privește indiferența, nu cred că e și părerea celor din grup. Cred că ai făcut o gafă involuntară, mai ales față de epigramiștii moldoveni, datorită orei târzii când ai scris acele rânduri.

Uite un joc fonetic și acest joc e replica mea pentru tine:

Dane

Tu ai mania celor mici
Și cum mereu mă contrazici,
În diferendul aferent
Nu pot să fiu indiferent.

La mulți ani Norică, ție și tuturor autorilor și cititorilor de pe Agonia.
E.S.

Voi pune ca moto un vers din comentariul lui Florian:

„Străbunii însă cer să râd pe seama lor”

Cu tălmăcirea că, afișând grupajul pentru Chișinău, „străbunul” Nelu Gârda ne-a cerut să râdem pe seama lui.
Mă adresez “străbunului” Nelu:

Strofele matale îs
Și cu poantă și cu fâs.

Să luăm ultimul catren:

“Deși în 1994 a fost semnat un acord cu Moldova ce prevedea retragerea trupelor rusești din Transnistria, acesta nu a fost ratificat de Duma rusă. (Wikipedia)

Noi le-am spus că nu se face,
Că ne-am săturat de glume,
Dar de șaișpe ani încoace
Duma rusă dă doar dume.”
I.G.P.

A da dume înseamnă a minți, a mitui sau chiar a face glume proaste
Este o epigramă cu un joc de cuvinte elaborat inteligent.
Ajungem la „Apa trece..”. În pofida titlului ales de Florian Abel pentru acel Laudatio dedicat „străbunului” Nelu Gârda, intitulat „Geniurile gândesc la fel”, cele două geniuri, recte Florian și Nelu, n-au prea gândit la fel.
Catrenul e destul bun.
Expresia „nu e cap de țară” înseamnă ceva care nu e grav, dar Nelu nu folosește negația și prin urmare nici sensul respectiv.
Cap de țară e și capăt (hotar) de țară dar și conducătorul țării și acesta e dublul sens pe care îl sugerează epigrama, atât prin întrebarea finală cât și prin titlu: “Apa trece...”, cu puncte de suspesie care fac trimitere la proverbul românesc. Nelu se întreabă dacă Lupu e un cap (conducător) de țară, dar și dacă Moldova e un cap (capăt, hotar) de țară. Un joc subtil pe care Nelu l-a reușit.
Are și el dreptate să fie cam nesigur pe aceast catren. Ar putea să-l scoată pe președintele (interimar!) Lupu din strofă, șă să pună un președinte nedefinit al Moldovei. Eventual să renunțe și la cuvântul “slut” din versul trei când rearanjează catrenul.
Florian și eu cred că „Apa Prutului” nu are nevoie de comentarii.
Până aici, multe cuvinte de laudă.
Dar să continuăm... cu începutul.

Întâmplare carpatină

Țipa că-i atacat de pumă;
Cum pume-acolo nu prea îs,
Amicii l-au luat în glumă,
Iar el s-a prăpădit... de râs.
I.G.P.

Eu am o altă bănuială,
Că a murit de plictiseală.
E.S.

Putem spune că s-a prăpădit de gripă, dar nu putem spune că s-a prăpădit de lup, așa că strofa mai trebuie lucrată și abia atunci va ieși bună. Potențial are.
În răspunsul către Florian, autorul a înțeles apropoul meu din primul comentariu-distih și anume că rimele în “îs” sunt puțin cam multe și în epigrame consecutive.
Una peste alta, cu mult mai multe plusuri decât minusuri, grupajul e bun. Putea fi și mai bun, dar și așa catrenele de aici sunt comparabile cu cele premiate.
A fost o problemă de șansă.
Umbrit de Florian și Nelu, cele două genii proclamate și autoproclamate de Florian, eu semnez modest,
E.S.

Doi boxeri își dau cu ură
Pumni și ghionturi sub centură.
Ce ne spun observatorii:
Duși pe targă-s spectatorii.
(Dan Norea)

Constat ca observator:

La noi doar unu-i pugilist,
Căci adversarul e pucist.

Miniștrii fac numai politică și nu au timp de administrarea economiei, așa că vom ajunge cu toții pe targa acestei lovituri de stat.
Ți-am trimis un mail, așa cum ai cerut cândva.
E.S.

Cornele, din păcate tu pledezi pentru eleganță prin lipsă de eleganță.
Îți înțeleg frustrările și defulările periodice. Faptul că ești la o revistă nu te schimbă ca epigramist, e chiar un dezavantaj pentru că te ocupi mai puțin de propriile producții și astfel nu ai mai postat de mult o epigramă aici. Te încurajez să te mai ocupi și de tine și aștept curios și nerăbdător viitoarele tale afișări epigramistice pe care le vei face aici.
Catrenul lui Ion a fost caracterizat chiar de autor ca fiind subțire. Ion a avut și zile mai bune.
Te deranjează cuvântul budă. Și pe mine m-a deranjat. Ai fi preferat toaletă? E singurul cuvânt românesc deranjant.
Spui că nu ai vrut să te înscrii în „jocul vostru”, adică, în accepția ta, jocul nostru. Dar exact asta ai făcut Cornele, ai intrat fără ezitare în, citez iar, „jocul vostru”, care a devenit și jocul tău după ce ai scris cu voluptate fonetica a două cuvinte rusești, și iar te citez: „pișite” și „cac”. Menționez încă o dată că am preluat acum aceste 2 cuvinte citându-te pe tine.
Eu nu am făcut rusa în școală, m-am apucat singur s-o învăț ca să citesc, înainte de ’89, articole de specialitate, pentru că atunci ei traduceau mult în limba lor și erau singura sursă care ajungea la noi. Nu știu nici ce poante făceai tu la limba rusă când erai prichindel. Dacă spui că erai precoce în comparație cu mine, te cred, te felicit și voi trage tare să te ajung din urmă (la limba rusă, evident)
Dacă te uiți la distihurile mele, ideea începută în română se continuă în rusește:

Pe scurt, ieșirea din impas
Ar fi așa cum ați scris acum.

Ce este reproșabil? Exprimarea e literară. Că tu făceai niște poante în școala generală, pe care ni le povestești aici, e problema ta. Dacă te deranjează particularitățile fonetice ale unei limbi străine, adresează-te academiei corespunzătoare de peste hotare.
Exprimările bilingve, sau trilingve, au fost speculate în epigrame, chiar și tema unui festival a fost „Parlez you româna?”
Dacă un cuvânt și niște sonorități nu ți-au plăcut, nu ai dreptul să exagerezi. Ceva îmi spune că și în cazul în care Ion ar fi încadrat catrenul la texte care conțin cuvinte sau expresii vulgare, tu tot ai fi intervenit.
Mie mi-ai făcut un bine, pentru că unii mă credeau până acum prea academic și tu m-ai umanizat.
În paranteza finală ai fost lipsit de eleganță și iarăși te citez:
„(editor specializat pentru această secțiune nu se înșelege dacă mai are, sau nu)?!”
Cornel Rodean

Din punct de vedere freudian tu ai comis un act ratat când ai scris „înșelege”, dezvăluindu-ți astfel intenția de a înșela pe toată lumea.
Ți-ai pus în paranteză o criză mică și inutilă de personalitate.
Repet, faptul că ești la o revistă e un dezavantaj cronofag și nu mai ai timp pentru tine.
Încearcă să-ți reiei obiceiul de a posta aici catrene și îți spun bun venit.
Și ca să-ți aduc aminte de șotiile tale din copilărie:
Добро пожаловать, господин полковник! (Dobro pajalavati, gaspadin palcovnic- Bine ați venit, domnule polcovnic).
Polcovnic, pt „trecerea în revistă” a șiruri de epigrame (ale altora).
E.S.

„Creștinește, dintre semeni,
Părăsind săracul șciump,
Ți-o spun clar, ca între gemeni:
Totdeauna-mi ești... mai scump. ”
(Miclăuș Silvestru)

Un hâtru o poreclă-i dete
Guvrenului de-acum: „Scumpete”.
E.S.

„Teoria ca teoria, dar praFtica ne omoară!

Pline de deșertăciUNE,
Stă zâmbind ca om de lUME
ES”
(Dan Prundoiu)

Epigrama a fost publicată în forma pe care am postat-o ca text pe acest site. Aici am simplificat puțin titlul, cel inițial era „Ministrului Comunicațiilor, Dan Nica” . Despre el este vorba, dar nu i-am mai amintit acum numele.
Am avut de ales între 3 variante:
1.
„Printre negre vechi zidiri”
Și portrete cu renume,
Stă zâmbind ca om de lume
Și comunică… scumpiri.

2. Între „negre, vechi zidiri”
Pline de deșertăciune,
A deprins o slăbiciune :
Să comunice… scumpiri.

3. Între „negre, vechi zidiri”
Pline de deșertăciune,
Stă zâmbind ca om de lume
Și comunică... scumpiri.

A treia e prin combinarea primelor două. Citatul, mai întins sau mai restrâns, este din Eminescu.
M-am gândit pe care variantă să o aleg. Prima prezintă avantajul unui citat mai lung, dar restul epigramei nu îl încadra atât de bine cum mi-aș fi dorit. Alt avantaj ar fi felul cum evidențiază poanta prin V3.
A doua variantă încadrează mai bine citatul, îmi place culoarea din V2, dar prefer și culoarea din V3 al primei variante. În cele din urmă m-am hotărât să păstrez ambele versuri aflate în discuție și a ieșit varianta 3, pe care am adoptat-o. O epigramă e un fond turnat în formă și eu am decis să păstrez fondul asumându-mi rima asonată dintre V2 și V3. Această rimă are avantajul că cele 2 consoane sunt apropiate.
Asonanțele și consonanțele sunt 2 forme de rime imperfecte. Sunt rime, fără a fi însă și omofonii (grupaje de sunete identitice).
La asonanțe vocalele sunt identice începând cu cea accentuată, fără nicio condiție impusă consoanelor. În cazul de față consoanele sunt apropiate și rima se apropie și ea de condiția ideală, cea de omofonie.
La consonanțe, consoanele care urmează vocalei accentuate sunt identice, având condiția ca vocalele, începând cu cea accentuată, să fie apropiate.
- Mulțumesc pentru că ai atras atenția, deoarece uneori rima asonantă e o scăpare și atunci o sesizare este de real ajutor.
Aici e un caz de rimă asonantă asumată.
Mi-am mai asumat într-un caz o rimă asonantă, cu aceleși consoane apropiate, într-o epigramă dedicată președintelui UER, George Corbu, legată de numele său. Prima variantă pe care am publicat-o a fost:

Tot mocnind ca un tăciune
Printre glumele străbune,
Faci și răspândști catrene :
Ești dotat la scris… ai pene.

Ulterior am publiat-o cu o rimă asonantă :

Tot mocnind ca un tăciune
Într-un colț blajin de lume,
Faci și răspândești catrene :
Ești dotat la scris… ai pene.

Cele 2 apariții sunt în reviste băcăuane și nu cred că se știe despre acest catren.
În tot ce am scris am foarte puține rime asonante asumate și nicio rimă consonantă.
Cât privește citatul eiminescian din epigrama mea, acesta este dintr-o poezie superbă. Pentru că am vorbit despre munca de a-l încadra în catren, dau un fragment din această poezie, ca să mă fac înțeles:

„Cu perdelele lăsate,
Șed la masa mea de brad,
Focul pâlpâie în sobă,
Iară eu pe gânduri cad.

Stoluri, stoluri trec prin minte
Dulci iluzii. Amintiri
Țârâiesc încet ca greeri
Pintre NEGRE, VECHI ZIDIRI,

Sau cad grele, mângâioase
Și se sfarmă-n suflet trist,
Cum în picuri cade ceara
La picioarele lui Crist.”

Poezia are 10 strofe.
E.S.

Felicitări !
Grupajul e bun și destul de echilibrat.
Ordinea preferințelor mele: "Așchia", "Scriitorul", Rezultatele".
Dar am o mare nelămurire: De ce numai mențiune?

Și pentru că suntem epigramiști, voi porni de la unul din versurile de 11 silabe:

Guvernul nostru în aceste zile...
(Rodean Ștefan-Cornel)

Vrând în grabă să-ți parcurg
Versul lung, lu-asem trenul
Și din zori până-n amurg
Ți-am tot străbătut catrenul...
E.S.

"Eu aș mai sta, dar nu mă lasă
Nevasta, care, din senin,
La orice chef mă ia acasă
Cam pe la zece… beri și-un vin.
.Chestia-i ca nici macar nu ai inteles catrenul meu in care nu e vorba de jocul de cuvinte vin/vin. In locul vinului putea fi o alta otrava ca in varianta:
....Cam pe la zece… țuici și-o bere.2
(Sorin Olariu)

Sorine, eu ți-am spus:
"Hai să ne jucăm puțin pe o temă bahică, dând sens dublu ultimului vers:

Draga mea, dragă

Sunt la șef
La un chef,
Bând din plin...
Nu-mai vin.

Nu ai nevoie nici de mai multe silabe și nici să-ți faci inventarul.
E.S."

Sorine, fii mai atent. Eu ți-am vorbit despre o temă bahică și nu despre vin ca temă!!!
Că tu ai înlocuit vinul cu țuica, e tot ceva alcoolic.
Nu ai fost atent și ultimele tale comentarii devin fără obiect.
Dacă tot te-ai pus pe înlocuit, cel mai bine ar fi să pui acolo "apă plată". E singura care se potrivește catrenului tău.
Strofa ta e un mic paradox reușit: deși e pe o temă cheflie, ea n-are niciun chef, ba chiar mai mult decât atât, îți taie tot cheful. E printre cele 50 la sută despre care spuneai că nu sunt epigrame. Preluând exprimarea ta cu 50 la sută am fost elegant, pentru că există o reală îngrijorare printre epigramiști, Sorine: Ceea ce publici tu în ultimul timp e tot mai slab și epigrama îți devine un "pod prea îndepărtat". Expresia dintre ghilimele este literară. A cui este, Sorine?
Nu fii egocentrist, când a fost rostită prima dată nu se referea la tine, eu am folosit-o abia acum. Pe tine te vizeză numai îngrijorarea unor epigramiști.

Nu mi-ai răspuns nici la întrebarea:
"Un epigamist trebuie să fie în stare să abordeze chiar și teme uzate în manieră nouă"
Cine a spus-o, Sorine? Să nu spui că nu știi !!!

Paragraful pe care îl citezi aici nu mai e banc în felul în care l-ai modificat. În timpul comunismului nimeni nu aștepta venirea nemților. Prin anii 50 erau așteptați americanii.
Bancul suna cam așa:
- Ce beau francezii?
- Coniac și numai coniac.
- Ce beau englezii?
- Whisky și numai whisky.
- Dar ce beau americanii?
- Vin... și... nu-mai vin...

Te-ai yankeizat și ar fi trebuit să fi știut.
Nemții au venit pe aici pe vremea hitleriștilor. Îți dai seama în ce situție te pot pune, dar te cruț. De fapt te-ai pus singur. Vezi să nu se sesizeze și autoritățile americane.
Sorine, ar fi bine să mai pui din când în când mâna pe o carte.
Ți-am vorbit despre clasicii epigramei. Și te-am provocat să-mi răspunzi printr-o epigramă în versuri scurte și să-ți dovedești capacitatea de sinteză. Eu cred că m-ai înțeles și tragi de timp, poate, poate, îți va ieși și acea epigramă.
Dacă vrei, vom vorbi despre bancurile din care te-ai inspirat tu. Și despre epigramele din care ai mai ciugulit (ca să fiu la tema cu găinile)

2.
a. "cine face prea multa teorie scrie prea putina epigrama buna."
b. "... cred ca ar fi timpul sa mai lasi teoriile si sa te apuci de epigrama.
Ca practica te omoara. Ma rog, poate nu ai timp de ea ca trebuie sa vinzi castraveti gradinarilor."
(Sorin Olariu)

Sorine, ai perfectă dreptate, în ceea ce te privește. Uite câtă teorie faci tu de câteva zile. Numai aici mi-ai scris două comentarii consecutive. La "Efectul gripei aviare" sunt 5 (cinci!!!) comentarii, unul după altul și toate semnate de tine. Erai în vervă și nimeni nu s-a putut intercala între cele cinci. Cât vezi cu ochii ești numai tu!
Iar dacă le numărăm pe toate ale tale de acolo, ești cel mai dispus pentru teorie.
Ți-am vorbit despre îngrijorarea epigamiștilor legată de calitatea slabă a ultimelor tale postări.
"... cred ca ar fi timpul sa mai lasi teoriile si sa te apuci de epigrama." Sorine, sunt cuvintele tale. Parcă sunt rostite când te uitai în oglindă. Ar fi timpul să lași și catrenele.
Ar fi timpul să scrii din nou ceva valoros.
Nu mă deranjează când îmi scrii ceva critic. Dacă e corect, e OK, iar dacă nu ai dreptate e și mai bine.
Dar în ultima vreme ești guvernat de patimă și greșești, fiind neatent, așa cum ți-am spus la început.
Uite, devii muza mea satirică și îmi inspiri următorul catren :

Sărman pribegit
Prin duhul străinilor,
Devii procopsit...
Cu orbul găinilor.

E la tema ta, aviară. (Cui aparține expresia "muza mea satirică", omule de cultură? -cultura viței de vie, ca să fiu la tema ta bahică-)
Dacă nu vrei să te oprești din teoria pe care o tot faci și vrei să o continui, te ajut și îți spun că acest catren e în amfibrah.
Mult spațiu de aici e ocupat de tine: prin citatele obligatorii din comentariile tale, prin alte citate obligatorii și prin expunerea ideilor tale, și ea obligatorie. Ți-am și răspuns grupat la mai multe intervenții pe care le-ai avut aici.
Am mai citit și alte comentarii ale tale. Neatențiile tale de acolo îndreptățesc versurile mele despre orbul găinilor.
Sorine, discuțiile cu tine îmi fac plăcere. Sunt relaxante.
E.S.

Din punct de vedere pedagogic am obținut un succes cu dumneata. M-ai contrazis că s-ar putea scrie cu versuri inegale și ai făcut un tărăboi teribil. Ți-am dedicat un catren de deschidere, din care transcriu:
Și-s sfios ca la-nceput
Când te întâlnesc.
(E.S.)
Și surpriză... ai învățat lecția atât de bine, încât devii expertă în prozodie și îmi scrii:
Îți spun că mi se rupe-n două ,
De \"lecția\" primită!
(I.U.)
Bravo! Ai scris cu versuri inegale, exact cum spuneai că nu se scrie. Ai făcut primul pas. Continuă!
Din păcate acest catren nu e epigramă, pt că umorul ți s-a rupt în două. Compară delicatețea versurilor mele cu ceea ce ai scris dumneata. Te rog să să eviți trivialul. Rămâi o doamnă! Prin trivial poți șoca, dar nu poți amuza și te poți trezi tratată exact cum nu ți-ai dori.
În continuare zici:

În patru rânduri îți expun
Un excepțional citat,
Anume: criticul e bun
Doar dacă-i scriitor ratat.
(I.U.)
În primul rând nu e citat. Poate fi cel mult o parafrază. Umorul se obține uneori prin forțarea unui paradox. Scriitorii foarte buni sunt și critici foarte buni, pt că ei știu cum se face literatura de calitate. Dacă vrem să glumim, putem crea ruptura și putem spune că un critic bun e un scriitor ratat, dar această expresie este recunoscută ca o deformare a realității spre poantă. Nu este luată în serios. Este extrem de riscant să pornești de la o glumă și să spui că așa este realitatea. În desene animate, vezi un personaj sărind din vârful unui copac, dar nu încerci și tu crezând că așa e normal. Așa și aici, nu poți porni de la gluma cu ruptura scriitor- critic și să pretinzi că așa e realitatea. Pentru a fi scriitor bun trebuie să-ți poți evalua \"opera\", să știi ce vrei și să devii criticul tău de serviciu. Cu cât ești un critic mai bun și mai exigent, cu atât devii un scriitor mai bun. Avem nevoie și de oameni care prin cultura lor ne pot ajuta, ne pot compara cu alții, ne pot da soluții. Și aceștia sunt criticii de profesie.
Gata cu teoria, sâ trecem la practică:

Replică epigramatică:
Ca o zeiță pimitivă
Cu-apucături din neolitic,
În loc să vrei să fii o divă
Ajungi cum crezi c-ar fi un critic.
(E.S.)
Voi avea cu dumneata o răbdare pedagogică fără limită.
Închei cu salutul pe care mi l-ai adresat:

S-auzim de bine.
E.S.

Sorine, mai maturizează-te și tu. Prea te uiți la "Războiul clonelor".
Hai să-ți traduc, să înțelegi: Star Wars: The Clone Wars, la serialul de desene animate și te comporți în consecință.
Abia acum înțeleg de ce ți-a scăzut suflul epigramatic în ultimele postări: tinzi să te transformi în clona epigramistului Sorin Olariu, dar fără gena epigramei.
Despre Ion Peia am discutat mai sus și nu mai e cazul să revin. E problema ta dacă tu înțelegi mai greu, sau nu înțelegi deloc.
Te preocupă ideea ultimului vers, dacă trebuie să fie cel mult jumătate din cel cu care face pereche.
Hai să vedem o strofă din George Coșbuc, din El Zorab:

Arabul ia, cu ochii plini
De zâmbet, mia de țechini -
De-acum, de-acum ei sunt scăpați,
De-acum vor fi și ei bogați,
N-or cere la străini!

Am ales astfel încât să-ți fie ușor să intri în pielea personajului și să fii familiarizat cu ultimul vers.
Versurile sunt de 8 silabe. Ultimul e de 6 silabe. Deci raportul e de 6 la 8. După cum vezi, e mai mult decât jumătatea lungimii versurilor corespondente.
Să fi încălcăt George Coșbuc, prin opera sa, regulile scrierilor poetice? Cu siguranță că nu.
Tu îmi spui că în epigrama mea raportul e de 7 la 9, și pe urmă te întrebi, citez: "de ce unii au dreptul sa vina cu licențe poetice si altii nu?"

Sorine, îmi pare rău să-ți spun, dar tu nu știi ce înseamnă o licență poetică și totuși folosești termenul.
Uite ce spune dicționarul Academiei : (DEX-ul)

LICENȚÃ POETICÃ abatere ușoară de la regulile gramaticale ale limbii, cerută de necesitatea rimei, ritmului, sau din dorința de a realiza o nouă stilistică particulară.

Lungimea versului nu e o regulă gramaticală, Sorine, Sorine.
Are vreo legătură lungimea versului cu pronunțarea vreunui cuvânt???

Sorine, îmi este mie jenă de situația în care singur te-ai pus. Și totul numai din dorința ta oarbă să-mi cauți pricină.

Și iar ai fost neatent: în răspunsurile mele de mai sus vorbeam despre domnul Corbu. Cel care a avut bunăvoința să-ți scrie ție prefața.
E.S.

Iubito, am recidivat,
Sunt om de milioane,
Căci inima iar ți-am furat…
Din Banca de Organe!
(Dan-T)

Tu ai putea ajunge, Dane,
Epigramistul de izbândă,
Doar dacă Banca de Organe
Ți-ar da și-un creier, ca dobândă.
E.S.

1. felicitări pentru aceste epigrame. Îmi plac.
2. tema cu soacra mi-a evocat o amintire mai veche și mă întreb cu câți ani în urmă s-a întâmplat. E sigur mai veche de 4 ani.
Mi-ai trimis prin SMS o epigramă de-a ta despre soacră, cu un joc de cuvinte cu apă plată și plata apei.
Ți-am răspuns și a urmat un schimb de replici între noi, din care îmi amintesc numai trei. Eu reprezentam soacra și mă exprimam ca atare:

Mi-a șoptit bătrâna soacră
Că te crede poamă acră.
E.S.

Soacra mea să stea în pace,
Pân' la toamnă mă voi coace.
Todo

Soacra te-a rugat fierbinte
Să te coci întâi la minte.
E.S.

Numai despre aceste trei replici îmi aduc aminte. Ele se succedau rapid prin SMS-uri.
Tatăl meu era lângă mine și râdea: abia terminam de scris replica mea, că și venea a ta. Câți ani au trecut oare de atunci? Cinci ani, șase? Poți să-mi spui tu?
În ce goană nebună trece timpul...
E.S.

Sunt prea puriu pentru-o angoasă,
Nu vezi că toate-s în zadar?
Că cel ce latră de sub masă
Se crede critic literar.
S.O.

Așa-i, și colții analitici
Ți-arăți, reîncepând să critici.

Uitasem să spun că epigrama ta despre Ponta e bună.
E.S.

"Firavul" asta e cam ca bnuca in perete. Se vede ca e pus acolo doar ca sa rimeze cu "bolnavul". Ma intreb ce rima ai fi folosit la statuie...
(Sorin Olariu)

Ca să-ți răspund, explică-mi la ce statuie te-ai gândit. E din piatră, sau din bronz?
"Firavul" îți dă o idee despre pacient, cum a ajuns el cărând comisioanele.
Știai și tu, dar te-ai făcut că nu pricepi.
Cuvântul acesta e așa ca "bnuca" în perete, încât l-ai folosit și tu în comenariul tău de atunci:

Se vede, așadar,
Că-i vai de-acel bolnav
Ce-i bagă-n buzunar
Comision firav.
(Sorin Olariu)

Ți-am răspuns majorității agitațiilor tale.
Mai rămâne cea cu spitalul, dar tocmai mi-au sosit câțiva prieteni cu un vin de împărtășanie, care mă tentează.
Sorine, în acuzațiile tale de la epigrama cu spitalul ai fost necinstit.
Explică-mi un lucru: tu ai fost printre primii care m-au întâmpinat pe acest site. Și ai făcut-o atunci cu amabilitate.
Ce ai pățit că te-ai schimbat atât de mult. Uite și în cazul acestei epigrame: în 2010 erai natural.
Acum cauți cafteală. De ce?
Pe mine mă încearcă părerea de rău. Dar vorba lui Eminescu:

"De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris și pentru noi,
Bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i război."

În legătură cu epigrama "La spital" ai fost plin de venin.
Așa m-ai radicalizat.
Îți voi răspunde și cu spitalul.
E.S.

Acestea trei mi se par cele mai reușite. Mai mult decât atât, sunt chiar bune spre foarte bune. Mai mult decât atât, două dintre ele sunt chiar foarte bune.
Și ca să nu ți se urce la cap, uite ce spun despre celelalte trei încă neamintite, despre 1, 3 și 6 :

Sărace-n podoaba
Sclipirii cuvântului,
Fac umbră pământului
Degeabă.

Nosce te ipsum... Ai fost cumva pe la Delfi?

Post scriptum
Ai mâncat un „a” în titlul grupajului. Ții dietă hipocalorică?
E.S.

Îl vezi cum stă încovoiat
Pe soclu, ca bătut în cuie
Și înțelegi imediat
Că noi ne tragem din statuie.

Dacă nu știați, Vasile Vajoga este băcăuan, cu domiciliul actual în Iași. În clasele mici am avut un coleg Vajoga, și din câte am discutat cu poetul de mai sus, este vorba de un frate al său.
Statuia invocată se află lângă sediul vechi al Bibliotecii Județene, străvechea Isprăvnicie a Bacăului.

Motto: "Nevasta a chemat un om" (Nelu Gârda)

Cum femeia ta întreabă
De un om bun pentru treabă,
Te întreb ca de-obicei :
Nu mai ești tu omul ei ?

Îi zici PONÉİ lui Boc, docentul,
Jurist și meșter al timonei?
Cu USL-ul schimbi accentul,
Căci Victor Ponta... Al. CaPÓNE-İ.

Și lui Al. Capone i s-a înfundat.

Batista

Mă voi opri la un singur autor și la un singur catren.
„Banul închide orice gură” sau „banul astupă gura” sunt expresii comune. Că banul dezleagă orice limbă, iarăși este o expresie comună. În mod firesc și combinarea lor este un loc comun. Dacă se dă căutare pe Google la tot ce urmează cu majuscule: BANUL „DEZLEAGÃ LIMBA”, FIE „ASTUPÃ GURA” o tot regăsim. Și este vorba practic de jumătate din următorul catren premiat:

Din născare, mizileanul
Știe că, în lumea-ntreagă,
Gura o închide banul
Și tot banul o dezleagă.
(Elis Râpeanu)

Dacă autoarea valorifica, fie poetic, fie umoristc, această expresie de 2 versuri, nu aș fi avut ce comenta. Ar fi fost destul de dificil pt ea deoarece mai avea la dispoziție numai 2 versuri ca să o facă, dar nu ar fi fost imposibil. Însă doamna Elís se mărginește să ne spună doar că sintagma este cunoscută, că se știe, și aici sunt de acord cu ea.
(Pronunț numele doamnei Elís cu accentul pe í și așa voi face și în strofa pe care i-o voi scrie cu dedicație)
Catrenul său nu este nici madrigal și rămâne versificarea unei expresii lungi.

Un madrigal e ca un VÍS
Frumos în luna lui Florar,
Iar versurile lui ELÍS
Sunt tot un vis, dar un coșmar.

Precizez încă o dată că m-am referit la un singur autor și la un singur catren, cel care a a avut ponderea cea mai mare în jurizare.