Eugen Sfichi

Se ivește o-ntrebare,
Vreau răspuns acum, pe loc:
Cărți de credit vor fi oare,
Sau de joc?
(Florentina Dalian)

Vor avea de amândouă,
Că-ntre două nu te plouă.
E.S.

Omonimiile, omofoniile sau expresiile uzuale fac parte din patrimoniul limbii române și nu sunt proprietatea cuiva. Pentru oricare dintre ele ne putem gândi că un răzeș hâtru le-a utilizat înaintea noastră, spunând ceva șugubăț. Poate chiar cu câteva sute de ani înainte, pentru că suntem un popor spiritual.
Dacă suntem inventivi când ne jucăm cu ele, e ca și cum le-am redescoperi.
Paradoxul căilor bătătorite este că ele ascund noutăți pe care mulți nu le mai bănuiesc. Și tocmai rutina îi face pe cei mai mulți să nu le observe. Așa că ele rămân surse epigramatice.
O cronică turcească descrie foarte bine caracterul nostru național: În noaptea de după bătălia de la Călugăreni, turcii erau ca niște curci ploate, iar românii cântau și glumeau, citez "după firea lor cea veselă" Între ghilimele sunt cuvintele cronicarului turc.
Dacă acestei firi vesele, care ne-a fost transmisă din moși strămoși, adăugăm și inventivitatea noastră ereditară, nu mai avem de ce să considerăm omonimiile, omofoniile sau expresiile uzuale ca pe un tabu.
E.S.

Ai fi recunoscut mai pe ocolite :

Puteai să scrii în preambul
Ca scuză, un anunț sumar :
"Pierdut talent și îl declar
Nul."

Și semnai:
Dan Prundoiu

Motto: g=9.8m/s²

Dane

Oglinjoara reflecta,
Natural, figura ta,
Dar cu "g" te surmenezi
Că nici nu mai știi ce vezi.
E.S.

Nu mai aminti de rrom,
Ci... cinsteste-te c-un rom.
(Sorin Olariu)

Ne spui că cinstea-i un sindrom
Prezent în rom și nu la rrom.
E.S.

Ana are mere.
Pomul are poame.

Despre poame îți voi vorbi când vei crește mai mare.
E.S.

1. o epigramă nu se explică
2. tu nu te referi la legea atractiei universale ci la simpla gravitație terestră.
Dacă și Newton rămânea în acest stadiu, nu mai descoperea celebra lege.
3. o poantă trebuie să se sprijine pe ceva, dar în catrenul tău cade în gol.
4. nu ți-am făcut teorie artistică, ci ți-am comunicat câteva date din fizică pe care ar fi trebuit să le fi cunoscut când ai schițat catrenul, ca să știi la ce te referi și ca să te faci înțeles.
5. nu te pricepi la toate și se vede cu ochiul liber. Felul tău gălăgios de a fi devine amuzant.
6. într-una din variantele parcate la atelier, ai folosit sintagma "om savant".
Se subînțelege că e om.
7. în epigramă teoria e simplă și elementară, dar ție ți se pare complicată.
8. Te citez:

"unii oameni fiind mai tari de cap, mărul ia forma capului, adică devine pătrat. ce e așa greu de înțeles?"
(Prundoiu Dan)

Din păcate, aici tu ești cel care nu înțelege.
Uite, îți iau paragraful de mai sus și fac din el un catren pe care ți-l dedic:

În adevărul
Cu handicapul,
Rotund e mărul,
Pătrat ți-e capul.

E doar o replică, vorba ta.
9. etc.
10. ș.a.m.d.
11. etc. ș.a.m.d.
12. ș.a.
13. ș.a.m.d șamd
14. etc. etc.

Aici n-am ce mirosi, oricâtă bunăvoință aș avea.
La catrenul tău "RePetabila povară" te-am lăudat, dar aici nu pot, oricât m-aș strădui.

Te scalzi în versuri anodine
Și îți repet, a câta oară,
Că epigrama-i pentru tine
O... reGRetabilă povară.

E doar o replică, vorba ta.
Titlul e cam forțat, o spui și tu.
Hai să-ți spun și ceva de bine. Prozodia e OK.
E.S.

1. Vali, La mulți Ani! Cred că tortul a fost delicios.
2. Felicitări premianților.
3. Dane, articolul e relaxant și amuzant. Momentele imortalizate sunt bine alese și fotografiile sunt reușite.
M-au încântat picioarele lungi de trei și patru silabe.
Dacă vei repeta această metrică, te voi lăuda cu plăcere la fiecare postare de-a ta.
4. Ca de obicei, eu nu am trimis nici la Buzău. Ca să nu amestec lucrurile, voi bombăni puțin ceva mai târziu, într-un catren.
E.S.

Unitatea de măsură a oricărei accelerații este m/s²
Este cea pe care ai invocat-o în catren și ai pus-o alături de Newton.
Tot în m/s² se măsoră aceelerația când dai pinteni calului, sau când te aruncă din șa.
E.S.

Ai venit cu un text pe care l-ai intitulat la început E=mc² și vorbeai apoi despre povestea cu Newton. Textul a fost parcat inițial la atelier.
Vali a avut dreptate, confundai teoria relativității a lui Einstein cu legea atracției universale a lui Newton.
-Formula lui Einstein E=mc² dă relația dintre masa totală (m) și energia totală (E) ale unui sistem fizic; c este viteza luminii. Masa și energia sunt echivalente și se pot transforma una în cealaltă.
-Legea atracției universale a lui Newton e altă mâncare de pește. Ea spune că 2 corpuri de masă m1 și m2 se atrag cu aceeași forță care e direct proporțională cu produsul maselor și invers proporțională cu pătratul distanței dintre ele.
-g este altceva, e o banală accelerație impusă unui corp de gravitația altui corp.
Accelerația gravitațională la suprafața Pământului e de aproximativ 9.8 iar la suprafața Lunii este de 1.6.
g variază cu latitidinea, putând fi, pe pământ, mai mică decât 9.8 sau mai mare, în funcție de locul unde te afli.
În ambele teorii apare altă constantă și nicidecum g, apare contanta gravitațională, care este 0.00000000006674 și e altceva decât g.
Tu te-ai legat de unitatea de măsură a lui g care e nerelevantă pentru o poantă. Niciun fizician nu ar schița vreun zâmbet când te-ar citi. Aceasta e unitatea de măsură a oricărei accelerații. Când dai pinteni calului, accelerația se măsoară în aceeași unitate de măsură ca g, la fel și când te aruncă din șa.
Nu g este relevant pentru Newton.
g e un element trivial în fizică, nu era nevoie de o minte genială ca a lui Newton ca să descrie o accelerație ca oricare alta.
Dacă ai fi știut ceva despre această lege, nici n-ai fi amintit de unitatea de măsură a unei banale accelerații, ci te-ai fi legat poate de formularea acestei legi, că forța de atracție este proporțională cu produsul maselor și invers proporțională cu PÃTRATUL distanței. Aveai aici un pătrat.
Dar nici măcar așa nu e o poantă. Ca să glumești despre fizică, trebuie să o simți, să-ți fie familiară, să știi cu ce se mănâncă. Dacă tu crezi că ai găsit un aparent contrast într-un mediu care îți este străin, nu smulgi niciun zâmbet nimănui.
Singura reacție e un simplu ridicat din umeri din partea tuturor.
Și cele spuse sunt valabile pentru orice domeniu: ca să reușești o glumă care să-i fie proprie, trebuie ca acel domeniu să-ți fie familiar.
E.S.

Un român tradițional
... normal.
(Constantin I)

Ca românul, jovial,
Ies în calea ta, normal,
Cu urarea mea vioaie:
La Mulți Ani și Buni, Tataie!
E.S.

Ai vrea, visând, așa, haihui,
Să vezi o DACÃ și să-i spui
Că o iubești, iar ea posacă
Să îți răspundă:...„Și ce DACÔ?
E.S.

De-mi face-o figură posacă
În șura de lemn, geto-dacă,
Eu nu pot decât a rânji:
Hai, cară-te Geto-d'aci!
(Nelu Gârda)

Atunci îți va veni de hac
Prin fân, chiar lupul geto-dac.
E.S.

Priveam decorul insolit,
Ce nu putea decât să-mi placă,
Și-n șura lor, pe fân cosit,
Ce mult aș fi iubit...o dacă...
(Nelu Gârda)

Ai vrea, visând, așa, haihui,
Să vezi o DACÃ și să-i spui
Că o iubești, iar ea posacă
Să îți răspundă:...„Și ce DACÔ?
E.S.

... sora ta,
E mama DACEI mele.
Nelu Gârda către Dan-T

Nelu

După cum ne povestești,
Omul ăsta, bată-l vina,
Este frate cu Uzina
Din Pitești.
E.S.

Vezi că dacă stau cu ochii pe tine scrii corect?
Amfibrahul e fără probleme.
Îți dai seama că aș mai putea spune câte ceva, dar renunț pentru că mi-ai făcut o surpriză plăcută cu această epigramă.
E reușită. Vezi ca laudele să nu ți se urce la cap.
E.S.

Mihai, mi-ai spus și te citez:

"Euro doboară Leul
Și-l va ține în picaj
Cât va crește în sondaj
USL-ul".


Eugen Sfichi
Da, îmi place. Să ne spună cineva dacă rima (caj - daj) este corectă și-o scoatem de la Arelier.
Oricum îți mulțumesc!
(Mihai Miro)


Mihai, să pornim de la definiția rimei:
RÍMÃ s.f. Potrivire a sunetelor de la sfârșitul versurilor, începând cu ultima vocală accentuată

Deci rima este dată începând cu ultima vocală accentuată și nu începând cu vreo consoană. Așa că în paranteza ta de mai sus înlăturăm „c” de la „caj” și „d” de la „daj” și obținem în ambele cazuri ÁJ
Detaliind cazul nostru:

PICÁJ – Accentul este pe A iar rima este ÁJ
SONDÁJ – Accentul este tot pe A iar rima este tot ÁJ

Deci rima este corectă.

Dacă tot îți place, adoptă varianta aceasta ca să încerci că o scoți de la atelier.
Să ai mai multă încredere în tine!
Cu acordul lui Vali, poți să mai ai o reușită.
Succes și treci la treabă.
E.S.

Nu mai aminti de rrom
Și mănâncă mușchi de pom !
E.S.

Nici eu nu știam că El Zorab e o epigramă a lui Coșbuc, așa că am scris despre, citez, „o strofă din George Coșbuc, din El Zorab”.
Da’ mult te-ai mai gândit. Și eu fac la fel, ca ardeleanul, doar sunt născut la Sibiu.

Dacă tot a venit vorba despre o epigramă a lui Coșbuc, îmi amintesc una de-a lui dedicată unui prieten:

De zgârcit își pune Guță
Când mănâncă ochelari:
Micile bucate astfel
I se par grozav de mari.

Euro doboară Leul
Și-l va ține în picaj
Cât va crește în sondaj
USL-ul.