Poezie
Ireal de ideal
1 min lectură·
Mediu
Din veacuri prinse-ntr-a vâltorii
Neantului nepieritor
Răsai în gându-mi cu fiorii
Ce-i jinduiesc răscolitor.
Ești ne-mplinită împlinirea
De ideal ce-i ireal,
Mănunchi de spini îmi e iubirea
De înger prins într-un prăval
Și cuibărit într-a uitării
De dor, prea-împietrit balsam
Mut mă delas ‘dar disperării
Că ești a mea, dar nu te am.
Din pietre și nisip cu vervă
Te reclădesc fecund altar
Ca să-mi devii din nou Minervă
Reîntrupării-n avatar.
Dar într-a cruzii sorți vestire
De ireal ce-i ideal
Mi te arăți drept plămădire
În stea pe cerul boreal.
Nu ai plecat, dar nici venită
În suflet nu te regăsesc,
Îți simt ființa infinită
Cu un hotar nepământesc.
001153
0