Luna, Soare s-a dorit...

Într-o zi ori noapte-adâncă,

Luna, Soare s-a dorit,

Smoc de flăcări dintr-o stâncă

Prin neantul însorit.

Cu o stare făr’ de stare

Și-a-mpânzit într-un ungher,

Plănuiri involuntare

Cu eternul Efemer.

“-Pe-ntuneric noi Lumină

Cu-mprumut îi șterpelim,

Înnorând bolta senină,

Preaslăvirea îi umbrim”

Þanțosă, spre-a ei cinstire

Luna-n sine năzuia,

Că isprava-i de șutire

Astru-Sef o rânduia.

Numai că-n a sa sminteală

S-a-ncurcat de-un amănunt:

Strălucirea selenară

A pierit - cu-n Soare ciunt.

Si-acum șade cu-a sa jale,

Măreția și-a-necat,

Hăulită peste vale

Doar de-un lup însingurat.

Mica explicatie:

Urmariti primele trei strofe. Fiecare vers contine un grup de doua cuvinte antagoniste: zi-noapte, luna-soare,flacari-stanca, etc.

Aceste antagonisme sunt motivate de existenta grupului ancestral: lumina-intuneric.

De la a patra strofa, dupa ce luna \"a furat\" lumina soarelui, deja dispare ideea antagonismelor deoarece daca nu mai exista lumina nu mai exista nici intuneric. Sau poate ca da?...