Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Eseuri

Singurătatea de gudron a președintelui

Chichiricosu\'pe căldură- 1

3 min lectură·
Mediu
\"...nu poți mulțumi toată lumea și pe propriul tată\" N-aș vrea să fiu în locul președintelui nostru. N-aș vrea să mă simt de fiecare dată viu, la propria mea înmormântare. Ploconeli stupide, ploconeli banale, zâmbete tâmpe, zâmbete răutăcioase, priviri care ar omorî dacă ar putea- de dimineață până seara președintele (indiferent cine este acesta) înghite otravă cu lingura mare. N-aș vrea să fiu în locul președintelui nostru. Toată lumea vrea ceva, toată lumea cere ceva. Unde sunt timpurile când \"...pune-ți problema ce poți să faci tu pentru America\" era de bun simț ? \"Pune-ți problema ce poți să faci tu pentru țara ta\" și întregul cortegiu funerar ar hăhăi ca scos din minți \"păi da ce, domnule, eu m-am făcut politician să fac ceva ?\". Dacă președintele ar putea s-ar împărți în jdemilioane de președinți mici ca să aibă fiecare președintele propriu la pachet. Dar din păcate nu poate. Și atunci ... N-aș vrea să fiu în locul președintelui nostru. Dacă te mănâncă în nas (sau în alte zone mai discrete) te scarpini. Ia gândiți-vă ce s-ar întâmpla dacă l-ar mânca nasul în timpul numirii noilor miniștrii- nu numai că toată presa l-ar seca de la ficați dar s-ar face și comentarii aberante referitoare la semnificația gestului vizavi de ministrul X sau Y. Vrei și tu să bei o bere, pe căldură, la terasă. Are voie președintele să bea bere în public ? Nâh. Asociația doamnelor constipate l-ar reclama la ONU că bea doar tipul de bere Z care produce cufureală rece fiind, cârciuma T ar fi revoltată că \"președintele țării nu a catadicsit să treacă niciodată pe-aici\", etc., etc. N-aș vrea să fiu în locul președintelui nostru. Bărbați suntem, mici purceluși uneori. Un picior dezgolit, un decolteu mai adânc ne fac să cercetăm atent. E de neconceput în cazul președintelui- care ar trebui să : 1. nu fie sexist; 2. nu fie constipat; 3. nu fie diareic; 4. nu bea în public decât ambrozie; 5. nu fumeze; 6. nu râdă- de cine râde ? 7. nu plângă- cabotinul, de ce plânge ? 8. nu fie ciufulit; 9. nu fie uns cu briantină; 10. nu se scarpine în nas, bărbie și alte locuri mai la vale; 11. nu râgâie- groaznic; 12. nu fie pofticios; 13. nu fie lacom; 14. își trateze familia prin procură; 15. în general, să nu fie om. Domnule președinte, demisionați și simțiți-vă ca acasă. Roboțelul Minitehnicus, ajutat de Pif și Gai-Luron va prelua în bună stare toate sarcinile dumneavoastră. Ce mișto ar fi- Președenția- bandă desenată !
0105
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Eseuri
Cuvinte
421
Citire
3 min
Actualizat

Cum sa citezi

Eugen Galateanu. “Singurătatea de gudron a președintelui.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/eugen-galateanu/eseu/196248/singuratatea-de-gudron-a-presedintelui

Comentarii (10)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@florin-bratu-0011716FB
florin bratu
pe ici pe colo spațiul public cu cel personal aici. nu poți să bei și să se te sui în mașină. instituția prezidențială presupune anumite reguli. dacă nu îți place nu candida.
în rest ai eseuri interesante în general.
0
@eugen-galateanuEG
Eugen Galateanu
Președintele (oricare ar fi) nostru este \"my man\" doar imediat după alegeri. Apoi i se adaugă un blindaj gros de promisiuni neîndeplinite, murdării adevărate sau prezumate și fast fiction românesc. La un moment dat nici nu mai ai habar de președinte- vezi doar o popică lovită când și când de-o bilă- și el e totuși un om.
0
@dolca-alian-mihaitaDM
Cred că instituția prezidențială impune o anumită prestanță! Asta dincolo de faptul că președintele \"e totuși un om\"!
0
@dolca-alian-mihaitaDM
Cred că instituția prezidențială impune o anumită prestanță! Asta dincolo de faptul că președintele \"e totuși un om\"!
0
@eugen-galateanuEG
Eugen Galateanu
Ce dorim de la un om politic ? Să fie reprezentativ ? Să fie el însuși ?
0
@camelia-triponCT
Camelia Tripon
alegerile președențiale și dl. Gălățeanu se ocupă de refacerea imaginii unui bărbat, printr-o victimă incentă...jenant pentru statul de bărbat...femeile sînt considerate slabe...
0
@dolca-alian-mihaitaDM
Cu respect, Domnului Eugen Gălățeanu

Nu pot să întreb \"Ce dorim de la un om politic?\", în schimb pot să mă întreb \"Ce doresc de la un om politic?\" sau \"Ce nu doresc de la un om politic?\".
Deși poate că o să vi se pară naiv, utopic ceea ce aștept eu de la un om politic, totuși am să vă răspund.
Aștept să fie realist, să nu promită deșertăciuni, să nu \"se dea în stambă\", să facă politică în folosul țării și lista ar putea continua.
Desigur, nu pot să nu mă întreb și să nu întreb pînă unde un om politic poate fi el însuși? Dumneavoastră ce părere aveți?
Cu respect, Dolca A. Mihăiță

P.S. Pseudonimul meu pe acest site este Data. Aș fi onorat dacă mi-ați împărtăși părerea Dvs. despre creațiile mele. Nu mă supără critica, deoarece consider că întotdeauna poți învăța!
0
@dolca-alian-mihaitaDM
Cu respect, Domnului Eugen Gălățeanu

Nu pot să întreb \"Ce dorim de la un om politic?\", în schimb pot să mă întreb \"Ce doresc de la un om politic?\" sau \"Ce nu doresc de la un om politic?\".
Deși poate că o să vi se pară naiv, utopic ceea ce aștept eu de la un om politic, totuși am să vă răspund.
Aștept să fie realist, să nu promită deșertăciuni, să nu \"se dea în stambă\", să facă politică în folosul țării și lista ar putea continua.
Desigur, nu pot să nu mă întreb și să nu întreb pînă unde un om politic poate fi el însuși? Dumneavoastră ce părere aveți?
Cu respect, Dolca A. Mihăiță

P.S. Pseudonimul meu pe acest site este Data. Aș fi onorat dacă mi-ați împărtăși părerea Dvs. despre creațiile mele. Nu mă supără critica, deoarece consider că întotdeauna poți învăța!
0
MM
Mihai Miro
Că tu nu vrei președinte,
E o problemă personală,
Ți-ași da mii de argumente,
Ca să nu ne faci morală.

Noi toți î-l considerăm Președintele nostru. Necazul e că el nu ne consideră \"ai lui\".
0
MM
Mihai Miro
noi toți îl cosiderăm

Un sindur argument: Oriunde s-ar afla și orice ar face el (președintele) reprezintă România și pe cei 22 de milioane de români.
0