Am construit o casă zidind tot ce aveam,
Un vers sau o speranță, fotografii cu tine,
Dar am uitat să-i fac o ușă sau un geam
Iar azi nu poți intra să te adorm cu mine.
Captiv în casa mea voi fi
Cel mai mult îmi place vântul -
Părul când ți-l mângâie,
Cel mai mult mă doare gândul -
Visul când și-l tânguie.
Cel mai mult îmi place marea -
Când o văd în ochii tăi,
Cel mai mult urăsc
Îmi plăcea de ochii tăi...
Chiar și când priveau mai răi,
Chiar și când scoteau văpăi.
Îmi e dor de ochii tăi...
Mai albaștri când sunt răi,
Mai frumoși când scot văpăi.
Am spart durerea în bucăți
Pentru că scrie și în cărți
Că-n miezul ei e un parfum
Amețitor dar foarte bun.
Am spart durerea în bucăți
Și o bucată-n alte părți,
Dar în durere-i tot
Știu că orice vârf de munte
Are către cer o punte.
.......
Ne-am pierdut din prima seară
(când ne-am rătăcit în gară)
Am plecat dintr-o eroare:
Tu spre munte – eu la mare!
P.S.
Însă azi,
Când apare luna plină,
Știma apelor suspină
Și pornește din izvoare
Peste ape către mare.
Caută pe mal berbanții,
Sex-simboluri, ignoranții,
Chiar și pseudoartiștii,
Iar mai nou,
Azi, bucolicul peisaj
A rămas doar un miraj,
Nu te face să visezi,
Poate doar ca să oftezi.
Unde-s vremurile când
Înjurai numai în gând,
Iar plăcutul și prostia
Se uneau cu bucuria.
Azi,
Aurora boreală
O mai vezi pe cer diseară,
Iar apoi o să dispară
Până-n prima primăvară
După cea din urmă vară.
Iar atunci, în prima seară,
Între noi o să apară
Printr-o boare
Ca un râu cobor pe vale
De pe creasta munților
Și distrug ce-mi stă în cale
Cu puhoiul viselor.
Mă opresc numai în mare
(adică în ochii tăi)
Lăsând sufletul să zboare...
Cât vor pescărușii
Prin ușa-nchisă de la suflet
Nu mai răzbate nici un sunet,
Cândva tu ai intrat în vuiet
Umplându-mi viața cu un tunet.
Erai furtună și splendoare
Cu trupul-vânt și ochii-soare,
Zburdai pe
Suntem acum în contratimp
Tu mă urăști - eu te alint,
Iar când vei vrea iubirea mea
Probabil nu o vei avea.
Atâția ani am încercat
Să-ți scot din trup acel „păcat”,
Dar răutatea e prea rea
E liber tronul de regină…
Aștept prințesele să vină
Să le probez pe rând coroana
Și să-mi aleg mai bine doamna.
E liber patul de regină…
Cu perne și dantelă fină,
Aștept prințesele să
Ieri, când voiai,
mă înălțai
doar cu un gest
pe Everest.
Dar azi privesc
nepăsător,
prea împietrit
ca să mai zbor…
P.S.
Nu e nimic paradoxal:
Destrăbălarea de pe mal
(chiar și în patul
Eram cândva magician...
Luam un vis – îl ascundeam,
Dacă doreai – ti-l arătam,
Sau după caz - îl ignoram.
Dar azi aș vrea sa fiu chirurg,
Pe malul mării, în amurg,
Să scot un vis dintr-un
Dacă intri în pădure
Pe cărarea către mure,
Vei vedea, lângă izvoare,
O năframă cu o floare,
Iar mai sus, la umbră deasă,
Rochia albă, de mireasă;
Îți mai las o cingătoare
Din flori dalbe,
Iubita mea îți cer iertare,
Pentru că te-am iubit prea mult
Poate te-am agasat prea tare
Cu patetismul meu vetust.
Aceasta-i ultima scrisoare,
Un ultim vers, în ultim ceas,
Aș vrea să-ți dau
Ieri te-am căutat în mine,
Prin câmpiile cu maci,
Însă n-am găsit din tine
Decât urma unor pași.
Urmele erau recente,
Iar eu mare vânător,
Specialist în sentimente,
Le-am adulmecat
Ce sunt zilele senine?
Nopți când pot vorbi cu tine
La un telefon cu rime,
Iar cuvintele docile
Descriu vise inutile.
Ce sunt zilele senine?
Nopți când mă gândesc la tine
Și îți povestesc în
E vremea marilor zăpezi -
Iar când va ninge cu lumină
Doar cu frumoasa mea regină
Eu voi dansa printre nămeți.
E vremea marilor zăpezi -
Iar când va ninge cu iubire
Tu poți crea
Într-o zi de primăvară
Caldă ca o zi de vară,
Florile au înviat
Și apoi ne-au invadat.
Au intrat prin suflete
Să împartă zâmbete,
Inimile le-au vopsit
Cu albastrul infinit.
Chiar și
Oamenii sunt de mai multe feluri:
unii dacă văd un măr frumos într-un copac se urcă imediat să-l culeagă
se mai întâmplă să cadă atunci când mărul este foarte sus
cei care cad sunt sau eroi
Am observat adesea că versurile simple
Nu merită respectul să fie pomenite,
Pentru că ei în „viață” doresc iubiri facile
Dar când trăiesc în „artă” le plac răstălmăcite.
Și chiar descriu
Am fost cândva un albatros
Pluteam ușor dar fără rost,
Priveam în jos, priveam în sus,
Iar cerul îmi era de-ajuns.
Am fost cândva un albatros
Dar te-am văzut zâmbind frumos,
Am coborât și am
Eram la un pas de tine
Și îți mângâiam parfumul,
Tu priveai zâmbind la mine...
Oare chiar greșisem drumul?
P.S.
Nici măcar nu te-am atins,
Nici măcar nu mai respins,
Doar o dată, la un
EF