La margine de înserare

“ - Heia, heia, hei Garibaaaaldi ! - Bine-ai revenit poeziiiie !” Mă privești din prag și surâzi dar nu mă mai amăgesc de mult: știu prea bine ce se întâmplă când îmi deschizi ușa și rămâi peste noapte. Apari mereu pe nepusă masă cu un șirag de cuvinte la gât, mărgele ce dor -sau poate de dor- fierbinți, de fiecare dată. Mă privești compătimitor cum zac cu toate rănile deschise către cer și plângi ușor, ușor sărat tulburându-mi alcalinitatea construită cu atâta migală la clipitul genelor. Am trăit să simt cum toate picăturile de sânge au ajuns să se urască încât să vrea să călătorească pentru un timp nedefinit de mine, departe, de tot. Și când mă gândesc cu câtă seninătate povesteam tuturor din colțul meu de masă cum dansează focul pe marmura rece a timpului... Eheeeei, dimineața mea! În ce adâncă înnoptare am intrat, așa, braț la braț cu visele mele. “Biiiine-ai revenit poezie !” 19 februarie 2006. Duminică.