În grădină la bunici
Aveau casă doi arici
Doi arici mai rotunjori
Cu roșeață-n obrăjori
Căutau ei zi și noapte
Prin grădină fructe coapte
Că mâncare nu prea au
Și mai mult se necăjeau
Prin
Muntele și Luna
A fost odat' ca niciodată
Un gigant înalt ce răpi o fată
Un munte ce privește luna
Privind îndrăgostit într-una
Un munte înalt , cu creste albe
De la zăpada albă încărcate
Cu văi
O floare de nu mă uita
Din zbor trecură anii ăștia
Nici nu știu dacă te mai cunosc
Că de când ai plecat , s-a închis cartea
Și nu mai pot să te recunosc
Din grădina minții mele
Am cules o mică
ER