poemul ghetei fără pereche

pe unde lasă timpul fisuri intră câte-o gheată desperecheată se prinde-ntre șinele de tramvai invulnerabilă la orice trecere cândva s-a dăruit noroaielor cu bună știință s-a lăsat consumată de ele dar acum fără apăsarea tandră a piciorului pielea i s-a încrețit în șanțuri aspre botul i s-a desfăcut precum puiului de rechin... astă-iarnă a primit vizita unor fulgi rebeli și s-au topit sub limbă toți... gheata a devenit mai largă mai condescendentă... din când în când prins de curent șiretul flutură o exclamație retorică ”tot între șine tot între șine”.