Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

fata cu pletele rădăcini

1 min lectură·
Mediu
tata s-a dus azi
sau poate a fost ieri
nu mai contează
de la o vreme, prefera colţurile întunecate ale casei
uneori îl auzeam în pod
scormonea tavanul cu antenele
alteori îl auzeam sub podea
scrijelea lemnul cu dinţii
când eram mic, tata îmi citea basme:
făt-frumos porni la vânătoare,
căuta iepurele timpului,
se afundă într-o pădure ancestrală,
din care nu mai ieşi niciodată.
trecură eonii,
se contopi cu ferigile,
îi crescură antene ca de cerb,
dinţi ca de lup sălbatic,
izvoarele cristaline îşi pierdură magia.
scâncetul lupilor în depărtare,
scormonitul cerbilor,
vocea tatei, şoptită:
„fiule, nefiinţa pluteşte pe unde
ca o fată cu pletele rădăcini.
am trăit astăzi?
sau poate a fost ieri?
nu mai contează.”
05967
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
117
Citire
1 min
Versuri
26
Actualizat

Cum sa citezi

Enache Narcis. “fata cu pletele rădăcini.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/enache-narcis/poezie/14189850/fata-cu-pletele-radacini

Comentarii (5)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@cont-sters-2743Ș
Distincție acordată
șters
Mă bucur că accesezi metempsihoza poetică. Tata, ca figură părintească, dar și ca proveniență divina, fiindcă EL este se regăsește în toate, te urmărește, te veghează, de pretutindeni. Ciudată întrebarea de la sfârșit, dar ea demonstrează că tatăl nu cunoaște pe deplin existențele metempsihotice, neavând conștiința supremă divină,așa cum nici omul nu o are, fiind limitat în ceea ce este. Felicitări
0
EN
Enache Narcis
Mulțumesc, Ionuț. Nu am încercat în mod voit să fac asta, poezia a pornit mai degrabă de la tema relației cu propriul meu tată. Am dus-o cred în zona de psihanaliză, dar mă bucur că poate lua și alte interpretări.
0
@romulus-campan-maramuresanuRM
mi-a atras atenția titlul foarte reușit, reapărut cu o frumusețe deosebită în final.

O observație doar, cu respect: ”îi crescu antene”, nu ar fi mai corect dpdv sintactic, ca ”îi crescură antene”?

Citit cu plăcere.

rc-m
0
EN
Enache Narcis
Mulțumesc, Romulus. În privința formei verbului, da, corect ar fi fost „crescură”. Când am scris poezia, îmi amintesc că am ales forma de singular pentru că mi se părea că sună mai bine. Acum nu mai simt vreo diferență, așa că revin la forma corectă.
0
@romulus-campan-maramuresanuRM
Distincție acordată
recitirea poemul în varianta aceastei minuscule intervenții, mi-a deschis parcă un alt univers. Acel al unei curgeri domoale, de amintiri paterne zăbovind cu drag și durere încuibate în sufletul fiului poet, oferindu-și palmele în locul lemnelor, încercând cu disperare să aline măcar ceva din suferința clăditorilor de familie, scrijelind în devoțiunea supremă a dinților, ultimele așchii care-ar putea rănii tălpile pruncilor moștenitori ai dragostei lor inefabile.

M-ați atins, adânc.

rc-m
0