Poezii

s-a ofilit dragostea noastră s-a dus dracu’ a venit cosaşul era firavă dragostea noastră vââj! a picat au picat şi podeţele toboganele, roţile de bâlci a picat şi ţestoasa pe care se

“îţi lipeşte instinctul de ucigaş!” postulă iepurele, în timp ce tăia dintr-un măr cu briceagul privirea mea protestă şi cam atât. “e, fix ce-ţi spuneam!” silabisi cu ironie: “n-ai in-stinct

ochii copilului sunt ochii insectelor timide capilarele copilului sunt capilarele fructelor ascunse degetele copilului frământă aerul înaintea noastră zmeură în tufişuri zmeură de-o parte şi de

pisicilor mele roase de câine le lipseşte o ureche sunt blânde nu muşcă le-am împrumutat urechea mea mi-a crescut şi mie o coadă drept mulţumire… am început să aterizez în picioare merg pe

recunosc acest adio mut e semnul fierului înroşit de pe coapsa femeilor centaur s-a întors la mine acest adio mut mă credeam scăpat! îl strecurasem în plicuri netrimise s-a întors ca pisoiul

poezia este otravă pentru noi doi lasă-mă să o beau singur nu mă agăţa stingher pe un piedestal, într-un cui, în vitrină păstrează-mă în portofel printre mărunţişuri printre bilete, cupoane şi

tata s-a dus azi sau poate a fost ieri nu mai contează de la o vreme, prefera colţurile întunecate ale casei uneori îl auzeam în pod scormonea tavanul cu antenele alteori îl auzeam sub

mă vor descoperi arheologii pe serverele viitorului îmi vor reconstitui scheletul virtual oasele minţii vor fi supuse scrutinei se vor compune teorii oasele minţii vor apărea la ştirile

mâine nu mai există, dragule! ai rostit sentinţa în timp ce eu mă feream de această concluzie ca de un final nescris o întreagă clepsidră sădită în mine de ce nu m-ai lovit cu un obiect

când o pisică îmi împinge gândul de pe marginea sufletului, când ochii tăi căprui privesc peste umărul meu lăsat, când nu-mi amintesc te-am mai întrebat asta cumva? eu, oceanul dintre noi? încerc