Poezie
self awb
complet
2 min lectură·
Mediu
uneori îmi doresc să mă strecor în sufletul tău
ca un student care se furișează într-o casă de oase
și fură un tors ca să studieze cum funcționează un trup
să șterg tot ce simți și golul să-l umplu cu mine
dar port o durere constantă
cum un diavol tasmanian își poartă cu grijă
puii-n marsupiu
urlu-n surdină cu speranța cretină că o să treacă
dar îngerul meu păzitor bine dresat
ia urletu-n dinți și îl aduce în stern înapoi
ca pe o jucărie de plastic aruncată în parc
ultima carte pe care am corectat-o vorbea
despre cum să accepți durerea
autorul spunea că trebuie s-o îmbrățișezi
cu bucurie pentru că e calea spre mântuire
dacă-i așa nu vreau să fiu mântuit
vreau să nu mă doară nimic aici pe pământ
și să-mi petrec veșnicia oriunde
e una din zilele acelea când
cred că dacă nu ești tu
Dumnezeu nu există
așa că lumea cu tot ce-i în ea
n-a fost inventată
mi-e mai simplu să imaginez lucrul ăsta
și să-mi explic însingurarea care crește în mine
ca jungla peste o piramidă mayașă
decât să cred că exiști
și nu fac parte din lumea ta
una din zilele în care m-am săturat să aștept
și-mi caut moartea cu lumânarea
sunt convins
așa cum fiecare are un suflet pereche
fiecare are o moarte pereche
pentru mine e prea complicat să trăiești
mai bine mori împăcat cu gândul
că Dumnezeu nu e om
Dumnezeu iartă
zilele alea s-au dus
zilele în care te trezeai fericit
și înainte să pleci la muncă
făceai o cruce cu limba apoi spuneai
nihil sine tine
acum doar ești gol
mai gol ca un ladyboy
care agață un turist olandez
apoi se spală-n tăcere de spermă
și-și numără banii
002.514
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- emilian valeriu pal
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 292
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 47
- Actualizat
Cum sa citezi
emilian valeriu pal. “self awb.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/emilian-valeriu-pal/poezie/14145589/self-awbComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
