Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

greșeli profesionale

1 min lectură·
Mediu
doar atunci când greșesc știu că sunt viu
când trec pe facturi cota greșită de tva
când lucrez la coperți cu viețile sfinților și le decupez din greșeală aureola
îmi cer scuze rapid poate din cauza asta ziua-mi va merge prost
altfel
seara intru în camera mea cum intră patriarhul ierusalimului în sfântul mormânt
aștept dimineața ca pe minunea luminii pascale
ori de crăciun nici nu mai știu
îmi vine să cred că însingurarea asta e o formă de viață de pe altă planetă
iar eu un corp gazdă în care eclozează la nesfârșit
mi-aș dori un aproape
mă mulțumesc cu puțin
chiar și cu un centurion care-mi străpunge coasta
ori cu un soldat din garda regală
în lipsă de altceva
port pe umărul drept un crucifix de fosfor
l-am dresat ca pe un macaw să-mi spună câteva vorbe
înainte s-adorm îl aud: zi mersi
că și azi ai scos-o la capăt
001.467
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
152
Citire
1 min
Versuri
19
Actualizat

Cum sa citezi

emilian valeriu pal. “greșeli profesionale.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/emilian-valeriu-pal/poezie/14137081/greseli-profesionale

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.