Emilian Mitrovici

Salut, Mircea.

textul e destul de trist, ne aduce aminte de împletirea a esenței unei finale scrisori cu retrospectiva unui an poate bogat, poate sărac în semnificații, a mai trecut un an...

Ne aducem aminte de multe, de oameni, de stări, de sentimente, de unele, de altele, de Dumnezeu.

poate e timpul să ne facem bagajele, să ne facem testamentul, să ne pregătim de apocalipsă sau

de noul an

să-l facem mai creștin decât cel trecut.

Draga mea Ela, după cum ți-am promis, uite mai trec pe la tine, fetico\' și nu o fac doar pentru că ai o poză faină (să te mai alimentezi, fato, că nu prea ai obraji și nici gropițe-n în ei), offf, sper să nu mă fi auzit \"ardeleaca\" mea, că mă face terci dacă iar mă iau după fuste străine (de câte ori să-i spun că nu mă țin după fuste, că azi fetele poartă blugi și încă de aia mișto, care-ți pun în evidență \"dosul\"). Dar să lăsăm astea și să trecem la ale noastre, titlul \"Femeie de scorțișoară\", ne duce cu gândul la multe, la prăjituri, la mirodenii, la ceva care face o femeie să fie \"femeie\", să fie stăpâna matriarhatului, cea mai trăsnet tipă din univers (o fi trăsnit-o Hera crezând că se dă iar vre-o amantă la \"don juan Zeus\"), dar de ce ai folosit \"de\" în locul lui \"din\", \"din scorțișoară\", știu eu de ce, fiindcă între simbolul feminin și \"de scorțișoară\" lipsesc câteva cuvinte, un calificativ, un supliment, \"un șeva\" cum se spune pe la țară, în Sușeava. Astfel, această lipsă sugerează o împletire tainică, ce nu are nevoie de cuvinte în plus, ai realizat din trei cuvinte, ceea ce se putea realiză din mai multe, totul a fost adunat într-o idee centrală și nu mai avem nevoie de note de subsol, căci în loc de \"femeie cu iz, cu personalitate, cu ideea de scorțișoară\" s-a trecut la acea trinitate uluitoare două substantive legate printr-o prepoziție, iar valoarea așa zis \"adjectivală\" de final ne duce cu gândul la multiple semnificații (eu o aleg pe asta - este vorba de o femeie care duhnește a scorțișoară, deci de \"una femela\" care și-a petrecut aproape toată viața la bucătărie, cu un soț... mai departe căutați la vizionarii din trupa muzicală \"Planeta off Moldova\"). Dar să fim realiști, femeea aceasta știe câtă \"scoarță...\" trebuie să pună, căci și cel ce a creat-o, adică altă femeie a măsurat kilu\' de mirodenii înainte să creeze din ele \"fetica asta dulcie\", rezultă că avem aici cu o \"das is perfekt lady\" (așa ar fi spus un german refugiat în SUA), o femeie perfectă, o femeie care a fost în evul mediu și a fost creată de alchimiștii care după ce au cântărit atent substațele pe \"libra\" dreptății, astfel printr-o magie mistică apăruse ea - \"un om cu minutele întregi\". După o așa critică, marele orator scoase o matistă cu muci, pentru a-și șterge fața și ochelarii, urmează un set de aplauze care îl bagă în sperieți și-n mormânt aproape, după care publicul aruncă cu roșii, cu cartofi expirați, cu ouă stricate și cu alte gunoaie găsite la îndemână, unul strigă : \"ieși afară tocilarule, urâtule, sperietoare de ciori!\". Enervat criticul aruncă ochelarii cu dioptrii gigante, rupe mânicile sacoului vechi de sute de ani, purtat de zece generații (spunând în gând : \"bunicule sper să mă ierți pentru sacou\"), trage cortina apoi apuncând chitara trage niște muzică infernală - \"The Rock, the hard rock!\" - AGONIA începe, tavanul sălii de cenaclu se surpă, iar \"agoniștii\" tranșându-se între ei se grăbesc spre ieșire..., Exit. END.

Salut, Vasile Munteanu, \"ierni fără tată\" este simbolul investirii cu puteri paterne a descedentului care este forțat spre o maturitate dură, dură fiindcă imaginea iernii este una înghețată, sugerând acea tărie spirituală de a rezista situației exterioare fiind alimentat doar \"căldura sobei interioare\". Sintagma \"iubirii fiecărui deget\" ne arată că mâna se strânge în pumn pentru a face mai ușor față frigului, așa pare numai la prima vedere , mâna care altădată o strângea pe a tatălui altădată, acum se desface fiindcă e părăsită pentru totdeauna, iar degetele sunt numărate și sunt iubite, deoarece fiecare este o zi de când a plecat parintele. Ne copleșesc mai apoi imaginile copilăriei, o reamintire atât de vie, amintirea de laptele din \"sânului mamei\" și de mâinile tatei care îl luau în brațe, având unghiile netăiate și negre la degete. Cele două simboluri se opun însă, deoarece netăiat înseamnă necurmarea vieții și un lung destin, pe când negru ne duce în tema întunericului, a morții, a infernului. Plecarea ciclică simbol al permanentei reîntoarceri, este protejată de un oracol al \"dreptului\", al onoarei, al curajului de a înfrunta primejdiile și de gloria cu care revenea \"acasă\", nu este ușoară misiunea de tată. Oricum poezia foarte sugestivă, dar și complexă, dezvăluind misterul patriarhatului într-un mod cu totul nou. atât de mult mi-a plăcut textul încât voi crea o contrapunere, \"ultime ierni fără fiu\". Bravo.

Salut, Ela Victoria Luca, să scuipăm în palme și să ne ocupăm de critică. Primul vers redă senzația unei iluzii - \"mi se pare\", unei tipice îndoieli, vârsta sau memoria, bat-o vina, o fi cauza, în același timp se pune accent pe acel \"mi\", deci e o chestiune personală, iar intuiția ne spune ca degrabă va apărea acel \"tu\" din versul al doilea, așadar este deja vorba despre o poveste de iubire. Scrierea în alb poate fi provocată din cauza lipsei cernelii în stilou, (\"e scumpă în zilele noastre\"), să scrim cu pana sau poate fi vorba, de acea temă mioritică a căsătoriei cu moartea (\"ce morbid, fraților\"), mai depate apare apare \"o pagină\", corect - o ea, o moarte, deci și o pagină, singularitate să fie, domnilor; o pagină dintr-o epistolă pe pat de moarte, ce dramatic, din primul vers te cuprind (\"fiorii morții\") întrebările întrebătoare despre sensul vieții, despre renaștere și alte prostii de astea. Deși \"ea\" nu-și amintește, dacă a scris ceva acolo, are o memorie bună pentru acțiunile \"lui\"... care avea lacrimi, deci era îndurerat și erau de alea \"rotunde\", simbol al primei picături exact perfecte ( sau simbol al cercului, al punctului și al discului solar ) prin care Marele Absolut ne-a creat din marea informă (\"din ea au prins contur toate formele\"), lacrima și apa simbolizând viața cât și moartea, fiindcă lacrima e sărată, iar apa sărată ne duce cu gândul lipsei de viață, la \"marea moartă\" cu cea mai mare salinitate posibilă. Al treilea vers ne spune clar, că e vorba de \"despărțire\", gata nu mai sunt împreună, faptul că nu mai putea să separe silabele dovedește că se gânguia și nu putea să-i spună că totul s-a terminat - iubirea, visele, zilele de crăciun petrecute împreună etc etc. \"Minus infinit\" adaugă și nota aia demonică, minus înseamnă o lipsă, iar infinitul ne duce cu gândul la \"cobori în jos\", la scara coborârii în infern, căderea în depresii, în hăul care se naște, atunci când pleacă acel \"el\" iubit, e vorba de verticala ce nu mai urcă ci coboară (\"Unde?\"), nimeni nu-ți poate spune, e știut faptul că infinitul nu are sfârșit. Sintagma de la sfârșitul versului întâi - \"fuga în mine\", este inspirată de \"fuga de mine\", dar în gândurile tenebre ale fetei se naște speranța, dorința obsesivă de a-l avea înapoi pe acel \"odor\" care fuge mâncând pământul, totul se întâmplă în interior, în subconștientul ei isteric, în imaginația ei bogată în atâtea \"cuvinte încrucișate\". Plec să beau o cafea, mai trec pe aici, pa pa.

Salut, Dumitru Cioaca-Genuneanu, poezia e structurată bine (\"adică ticluită\"), însă tema e atât de comună, fiindcă e atât de comun să vorbești de sex în zilele noastre, fără rușine, parcă am vorbi despre obișnuita cafea de dimineață. Lumea de astăzi e virusată de această \"ciumă orgasmică\", peste tot unde vezi numai de asta se vorbește, numai asta se face; și ar trebui să știi că animalele fac împerecherea pentru perpetuarea speciei, iar \"homus obsedatus\" o face din plăcere, când aude de perpetuarea speciei se cară crăcănat. Este atât de scârbos că arta a integrat actul sexualul în compoziția sa, iar astăzi, nu numai că există literatură pornografică, dar literatura a devenit însăși o \"ponografie\". Poate mă acuzi că sunt cu gândirea în urmă cu cinci sute de mii de ani, dar atunci, pe timpul dinozaurilor existau \"păsărici\" de alea mari, gigante, răpitoare care alergau toată ziua triburile de oameni primitivi, așa că nu mai aveau tipm de sex, se abțineau ca să-și salveze pielea și viața...

Salut, Fluerasu Petre, textul la prima vedere pare lipsit de originalitate, o \"imitațiune\" fără culoare, o banalitate. Însă privind mai atent, deschizând cei doi ochi, apoi pe cei nouă din lateral și mai apoi Ochiul Minții din mijlocul frunții, vedem așadar contextul literaturii și situația în care a ajuns astăzi, mai puțin curată decât o cârpă murdară. Monstruozitatea ce s-a infiltrat în ADN poeziei, nu poate fi scoasă nici cu cel mai puternic extractor genetic. Păcat de artă.