emilia iancu

asta a fost primul gand dupa ce te-am citit. cu tot riscul pateticului pueril...
imi aduce aminte de copilarie. atunci aveam ochi

mirosi a izvoare...

nu stiu de ce, am simtit trista poezioara asta. grea si plina, ca o prima lacrima mult retinuta care isi ia de la sine zborul. foarte frumoasa

sunt libera sa aleg cerul sau grilajul acela gri unde primesc paine pe mila. de aceea aleg libertatea. multumesc, mircea.

un dor de copilarie in care parca respirai lumina altui aer. un dor dupa ceva sfant si vesel, ca si caldura taranei cand fugeam desculta pe drumuri si de tata batute cand era copil. \"timp sfant, copilaria..\" e. iancu

cred ca le scrii si de dor de ei, nu-i asa? fiecare poem inseamna acei kilometrii-distanta pe care ii injuri. ii aduci mai aproape dar numic nu substituie painea alba a mamei si statul la aceeasi masa cu fratii. iarta-ma daca iar mi-am permis sa .. fiu indiscreta.

\"dintii de portelan\" ai unei masti de portelan, care nu rade, nu plange decat..asa..putin..
frumoasa poezie. spune multe despre cele ce sunt asa dar si despre cele ce nu se machiaza de dimineata, care mananca si rade cu pofta, care sunt frumose cand plang si merg desculte prin tarana fara teama sa nu-si piarda finetea talpilor.
ce se intampla cu el? continua sa o iubeasca si asa sau nu am inteles eu bine?
oricum.. mi-a placut mult poezia.

parca te-au trimis pe tine sa ma cauti.
dar chiar de nu e asa, poeziile tale sunt parca harti ale propriului meu suflet. sa-mi gasesc drumul singura prin ceata.
ne vedem acasa. pot sa aduc si lupul care mi-a tinut de cald azi-noapte?

eu cred ca te-a cam prins demult. doar ca si-a facut hobby din a ne prinde mereu. stie ca ne va prinde. si ne cam place si noua in ghearele lui albe. unde ciuguleste el nu curge sange, ci ma videc.
te sarut din inaltimi