Emil Dogaru

Domnule Iliescu

Fără exagerare, am citit cu mare plăcere textul dvs.
Mărturisesc, așa cum v-am mai spus-o, că aveam o oarecare reținere față de stilul dvs. de a scrie, nu din alt motiv cât din acela că eu n-am experiența și nici înclinația pentru astfel de scrieri molcome, cu descrieri amănunțite, cu pasaje ce detaliază acțiuni firești ale oamenilor.
N-am nici aptitudini pentru critică. Critica mea se rezumă la îmi place, suport, sau nu-mi place.
De astă dată mi-a plăcut modul cum ați construit momentul înfiripării unei iubiri. M-ați condus pe neobservate către acest moment, am parcurs textul cu ușurință, cuvintele mi s-au părut bine alese, reabilitându-le pe unele mai rar folosite, dar neîndoielnic cu mult mai expresive decât multe neologisme. (folosiți totuși în prima parte a textului de trei ori cuvântul răzlețit, ceea ce pare cam mult; poate că și apropierea dintre coaste și costeliv ar putea fi evitată)
Deși din precizarea I de lângă titlu rezultă cu siguranță o continuare, nemaivorbind că nu știm încă cine este Codrin, acest text are forța lui de sine stătătoare, rezistând după părerea mea și ca atare.
Felicitări!

Marian

Merg în continuare cu cititul textelor tale. M-a fermecat cuvântul acesta: dupăituri. Măcar pentru asta a meritat să parcurg textul. Dar, recunosc, n-a fost singurul motiv. Chiar îmi place stilul în care scrii.

Marian

Am parcurs în fugă și fișa biografică ceea ce probabil că s-ar fi cuvenit să fac înainte de comentariul de la textul precedent. Pe de o parte mi se confirmă condeiul de profesionist, dar pe de altă parte, judecând doar bucățica de text ce am avut-o la dispoziție pentru apreciere nu cred că pot fi condamnat.
Cu simpatie.

Marian

Îți confirm (un scriitor are nevoie de asemenea confirmări) că deții îndemânare în mânuirea condeiului. Mi-a plăcut începutul și am citit tot, dar mărturisesc că mare lucru n-am înțeles până la urmă. Poate că am să mai revin mai târziu asupra textului, dar acum tocmai ți-am spus prima impresie.
Sunt convins că dacă vei da și de un subiect care să țină cititorul în priză ai putea avea succes.

Anamaria

Abia acum am dat de textul tău, dar poate că e mai bine așa, având posibilitatea să văd și evaluările din partea comentatorilor.
Pentru mine nu ești o surpriză, eu aș mai fi pus și alte două texte ale tale la recomandate.
Textul este încadrat, corect, zic eu, la personale. Exprimă niște gânduri de-ale tale, sensibil așezate în pagină, sincere, și n-aș avea obiecțiuni nici la stilul literar (paragraful doi, poate, fiind justificat doar de caracterul personal al scrierii)
După cum ai constatat textul a convins prin capacitatea de a produce emoție, ceea ce înseamnă că este reușit.
Nu trebuie să te descurajeze opiniile - puține la număr - demolatoare.
Unii au dedus, ireconciliabil, că reacția ta personală la recenta tragedie a minerilor din Valea Jiului ar musti de falsitate, din moment ce consideră că în loc să fi scris așa ceva, mai veridică ar fi fost solidarizarea ta prin refuzul de a mai mânca, a bea, a te scărpina, etc.
Important pentru tine e să știi că mai există și ceilalți, deocamdată majoritari, care chiar ți-au înțeles trăirile.

Anamaria

Te știu acolo și-ți simt ochii vigilenți.
Relația scriitor(autor)-cititor este cumva bilaterală. Sunt cazuri în care devine importantă și starea cititorului din momentul receptării scrierii.
Iar autorul poate deveni victima propriilor lui sclipiri.(cititorul va fi tentat să-i raporteze întreg scrisul la marile sale momente de inspirație)

Domnule Iliescu

Vă mulțumesc.
Ca de obicei vă propuneți să găsiți acele aprecieri care să-l facă pe autor să nu trăiască sentimentul zădărniciei după actul, uneori riscant, al postării.
Mă bucur dacă textul meu v-a purtat pe valurile nostalgiei tinereții. Și chiar nici nu mai contează peste timp dacă ai reușit să culegi \"o stea de pe cer\" pentru o fată, rămânând doar frumusețea amintirii că la timpul respectiv ți s-a oferit șansa să încerci...

Maria-Gabriela

Mulțumesc de aprecieri.
E o poveste tragică pentru că ea din păcate chiar s-a întâmplat. Am aflat cu durere de moartea unui fost coleg și prieten care era plin de viață ( trecuse de șaptezeci de ani dar cu sufletul se avânta adesea până în zona copilăriei, ca dovadă că-și cumpărase acea mașinuță preferată). Am mai aflat că s-a stins într-un accident stupid, însoțit fiind de o fetiță din sat. Micuța a suferit un șoc după tragica întâmplare. Reatul e modestul meu omagiu în amintirea lui.

Anamaria

Nu prea îmi dau seama de ce trebuie, după trei zile de răceală, să mai stai în convalescență la atelier.
Pentru mine ai fost tu, cu puterea de a pătrunde în sensibilitatea sufletului de copil. E o trăire foarte bine redată, transpare autenticitatea.

Carmen-Manuela

Îmi recunosc păcatul...
În alegerea titlului am optat pentru o variantă \"comercială\"
Sau, hai să fiu sincer până la capăt. Am mutat acțiunea în acel lan tocmai pentru titlu. (Nu-ți mai spun că m-am hotărât destul de greu să aleg între lanul de grâu și cel de secară)

Leonard

Intervenția ta îmi este folositoare pentru că faci referiri concrete la ceea ce ai simțit citindu-mi textele. Tu se pare că ai un spirit mai dornic de libertate și consideri poate o ușoară ofensă explicitarea prea detaliată. Nu uita totuși că ai de-a face cu un teoretician (dispus la o adică să despice și firul în patru). El nu emite sentințe ci susține, așa cum crede el de cuviință, sau pentru a fi convingător, niște așa-zise teorii (evident că termenul nu trebuie luat mot a mot, multe făcând parte din filozofia facilă a vieții de zi cu zi). În concluzie teoreticianul meu nu spune bancuri ale căror poante n-ar mai trebui explicate (poate doar milițienilor), ci simte nevoia să-și motiveze expunerile fie prin explicitare fie printr-o povestioară cu tentă de demonstrație. Deocamdată autorul nu este dictatorial, pot să ți-o garantez, ci doar reflectă cu destulă fidelitate gândirea teoreticanului din diverse perioade ale vieții sale. Pe parcursul romanului însă, deși în principiu este de partea personajului său, el se va desprinde uneori de el și-și va permite unele observații cu tentă ironică, poate ușor mustrătoare.
Despre celelalte observații se pot spune multe respectând inevitabil \"teoria\" relativității. C-ar fi prea clasic... în ce sens... nu m-aș simți în stare să scriu un roman clasic... eu mi l-aș numi mai degrabă un roman secvențial, (unii l-au considerat realist-psihologic) La mine e o, să-i spunem, relatare aproape continuă, \"bântuită\" de la un moment dat de intervenția psihologicului.
În general calificativul \"nevinovat\" ar trebui să fie ceva bun (în justiție sigur este) aici îl iau ca un reproș. (amical) Preferai vinovat? Îmi amintește de un dialog mai vechi în care eu vorbeam în fața unei femei despre tipul de femei fără prejudecăți, la care am fost intrebat dacă eu prefer femeile cu prejudecăți.(întrebare grea, să recunoaștem)
La plictis și autenticitate nu mă tem prea tare. Stilul artistic mi-a mai fost criticat (și uneori pe drept cuvânt) dar cei cărora le-a plăcut romanul meu asta au apreciat: ușurința parcurgerii și nota de autenticitate.
E-adevărat că mi-am propus și am selectat fragmente care pot fi citite și înțelese independent de acțiune în sine, așa încât despre ce e vorba în roman cititorii de pe acest site nu-și vor putea da seama.
Mulțumesc de observații.

Carmen

Îți mulțumesc de aprecieri.
Aș preciza că fragmentul e rupt dintr-un (con)text, are evident și forța lui de sine stătătoare care să-l facă de înțeles, fără a mai aștepta și o continuare.
Mi-a plăcut imaginea sugerată cu melancolia ieșind din valuri, o și văd în toată splendoarea ei... (de fapt ce iese din valuri îți aduce melancolia în suflet)

Anamaria

Ce bine e să știi că cel puțin o persoană te citește!
Chestiunea cu teoreticianul e ceva mai delicată. Într-adevăr omul pare să stăpânească anumite legi generale sau specifice ale vieții. Dar, vezi tu, cu predilecție pe plan teoretic. Pentru reușita în viața reală nu contează altceva decât rezultatul practic. Cum spunea și Aristotel despre vârstnici, că pentru ei \"utilul este ceea ce e bine în mod absolut\".
Mi-am propus să redau fragmentele în așa fel încât subiectul romanului nu va fi cunoscut. Se va putea vedea cu ochiul liber că avem de-a face cu un teoretician, dar va rămâne învăluit în mister de ce este el norocos.

Tincuța,

M-a amuzat textul tău. Asta-i cam adevărat, dacă nu te pui bine cu dracu\', ți se duce naibii toată afacerea.
Mi-a plăcut să descopăr și alte apelative pentru necuratul: îngrămăditul, închircitul, îmblănitul...

Anamaria

Trebuie corectat un acord: ...salciei tinere și mlădii...

Tincuța,

Sigur, îmi face plăcere să-mi amintesc de studenție, când eram atât de tânăr. ( dar am aflat prea târziu că atunci eram tânăr)
Mai am și altele, așa că dacă o să mă mai citești...
Mulțumiri pentru aprecieri.

Anamaria

Iată că după ce în scrierile tale ți-ai trădat vârsta sufletului, în comentariul de mai sus îți trădezi și vârsta biologică. Remarc o oarecare discrepanță, dar sunt convins că ai și abilitatea concilierii.
Stagiatura - o experiență cu care tinerii de azi, sau chiar de ieri (că noi suntem mai de-alaltăieri) nu se vor întâlni, și-i compătimesc. Știi de ce? Nu vor putea scrie despre ea. Pe când noi...
Două adrese de mail, dacă crezi că-ți sunt de folos:
mail: andimirela@gmail.com sau emil.dogaru@gmail.com

Domnule Iliescu

Vă mulțumesc pentru răbdarea de a vă fi aplecat asupra textului meu.
Iubirea, în opinia mea, este iubire și atât.
\"Iubirea nu poate fi adevărată sau falsă. Ea este, sau nu este\" - e afirmația unui personaj de-al meu din \"Oscilograful nocturn\".
E-adevărat că iubirea se manifestă în felurite moduri, iar când e vorba să mai și scriem despre ea, atunci să te ții...
Mărturisesc că n-am o continuare pentru Miona. Am scris-o într-o doară, dar și dintr-o suflare. Pornisem de la o altă idee la care, pe măsură ce scriam, am decis să renunț. Poate că nu întotdeauna e de dorit un final care să-nsemne și sfârșitul poveștii. Uneori să lăsăm și cititorului să participe cu imaginația lui la acel final pe care el și l-ar dori.
Cu amiciție.

Maria-Gabriela

Mă bucură starea declarată cu care ai citit \"fantezia\" mea. Înseamnă că ceva din ce mi-am propus mi-a reușit. (Mă refer la ce mi-am propus când m-am decis să fac cunoscut și altora ceea ce scriu, nu în general la ce mi-am propus în viață)
Din respect pentru cititor caut să țin seama de două porunci:
1. Să nu plictisești!
2. Să nu enervezi!
Totodată îmi mai propun să-i aduc uneori cititorului zâmbetul pe buze...
În ce privește joaca mea cu Moartea... va continua atâta vreme cât îmi va mai permite însăși Ea...

Anamaria

Verbul din final de fapt caracterizează toate scrierile tale, mă refer le cele vreo cinci poate șase proze pe care le-am citit și eu.
Am reușit să-mi dau seama în sfârșit de ce îmi place așa de mult cum scrii.
Lumea descrisă de tine e vie. Nu doar întâmplările în sine dau senzația de viață, ci totul, până la cel mai mic sau neînsemnat lucru.
Deci asta era! - mi-am zis eu azi după ce mă tot străduiam să înțeleg de ce. De ce îmi place atât de mult scrisul tău. Ei, bine, tu însuflețești totul. Nu-mi explic fenomenul prin aceea că tu ai împrumuta din sufletul tău fiecăruia câte o bucățică iar la terminarea spectacolului îți recuperezi recuzita. Nu, tu chiar crezi sincer că fiecare are sufletul său, așa cum o fi el, iar tu nu faci altceva decât să i-l scoți în evidență. Mărturisesc că fără scrisul tău nu m-aș fi gândit la asta.
Când am ajuns la ...apele Jiului nu știau să vorbească... m-ai făcut dintr-odată să trăiesc parcă momentele de neputință ale acelor ape. Nu puteau dezvălui un adevăr trist, o faptă la care fuseseră părtașe fără voia lor.
Iar că ...lemnele au viitoarea sculptură în ele... conduce la o definiție senzațională a sculpturii pe care bineînțeles că o și dai cu vorbele tale.
Sculptura - ceea ce mai rămâne din lemn după ce înlături părțile inutile.
Tu o spui mult mai frumos, incluzând în definiție și pe sculptor, cel care ajută pe ceilalți să vadă în lemn ceea ce el văzuse de prima dată.
Vrei să știi ceva? Din ce-am văzut pe site, apreciez că eu n-aș putea să scriu ca mulți dintre autori, unii foarte buni, printre care și tu. Ce spun în continuare e valabil îndeosebi pentru tine: simt uneori o umbră de invidie față de scisul tău. Nu trebuie să fii îngrijorată însă, atâta timp cât eu însumi mi-o identific ca pe o formă mascată de admirație.