Revarsă-ți căldura, soare torid
Al unei după-amiezi de vară.
Topește-mi sufletul
În jarbele de foc ale infernului,
Privește-mă în umbra esenței de \"a fi\".
Umbră palidă a vieții
Pădurea plângea; apus de Brumar
Cu suflet bizar, în stropi ea primea.
Din norul de cleşte, doar umbre curgeau
Pământul stropeau în valuri celeste.
Din norii sălbatici, doar plumbul
E frig cumplit în luna lui Gerar
Și sufletul se retrage-n sicrie
Pulsul îl simt tot mai rar,
Ideea se pierde iar vie.
Apa, un lucru mai face,
Îngheață si tremură de foame
Căci vântul, deloc
Mă trezesc pentru o secundă
Din agonia foamei de suflet,
pentru a vă scrie sentimentele.
Câmpia Amazoniei se citește, verde
Pe fața-mi inundată de valurile Zeului Fluviu.
Jungla gândirii,
Luna de argint, cade prin ferestre,
Chipul tau iubit, il simt viu la piept,
Iubirea ce-mi porti dainuie pe creste,
Iubirea ce-ti port e un monument.
Ti-am adus un munte, azi l-am imbracat,
Cu
Poate, cândva timpul
Va aduce înapoi viața,
Pierdută într-o călătorie fără sfârșit.
Poate, cândva timpul,
Va aduce înapoi iubirea,
Scăpată într-o prăpastie adâncă.
Poate, cândva timpul
Va
Tot câmpul este o floare.
Ideea zumzăie fugitiv
Polenul, risipește fumul,
prin șanțuri și mărăcini.
Treaz?
Mahmur?
Aiurit?
Oare cum sunt eu, când scriu.
Am ațipit!
Vă las, în șoaptele
EC