Mă trezesc pentru o secundă
Din agonia foamei de suflet,
pentru a vă scrie sentimentele.
Câmpia Amazoniei se citește, verde
Pe fața-mi inundată de valurile Zeului Fluviu.
Jungla gândirii,
Tot câmpul este o floare.
Ideea zumzăie fugitiv
Polenul, risipește fumul,
prin șanțuri și mărăcini.
Treaz?
Mahmur?
Aiurit?
Oare cum sunt eu, când scriu.
Am ațipit!
Vă las, în șoaptele
Poate, cândva timpul
Va aduce înapoi viața,
Pierdută într-o călătorie fără sfârșit.
Poate, cândva timpul,
Va aduce înapoi iubirea,
Scăpată într-o prăpastie adâncă.
Poate, cândva timpul
Va
E frig cumplit în luna lui Gerar
Și sufletul se retrage-n sicrie
Pulsul îl simt tot mai rar,
Ideea se pierde iar vie.
Apa, un lucru mai face,
Îngheață si tremură de foame
Căci vântul, deloc
Pădurea plângea; apus de Brumar
Cu suflet bizar, în stropi ea primea.
Din norul de cleşte, doar umbre curgeau
Pământul stropeau în valuri celeste.
Din norii sălbatici, doar plumbul
Revarsă-ți căldura, soare torid
Al unei după-amiezi de vară.
Topește-mi sufletul
În jarbele de foc ale infernului,
Privește-mă în umbra esenței de \"a fi\".
Umbră palidă a vieții
Luna de argint, cade prin ferestre,
Chipul tau iubit, il simt viu la piept,
Iubirea ce-mi porti dainuie pe creste,
Iubirea ce-ti port e un monument.
Ti-am adus un munte, azi l-am imbracat,
Cu
EC