Precum diavolul în noapte,
Semăna tutun pe-ogoare,
Așa Tolstoi pândea noaptea
Spre un loc de izolare.
5 Gălbejit la ochi și față
Și cu-n suflet mort jumate
Căuta prin stele moarte
Lumina
Am prins o mână deasupra umărului meu drept
O era atât de caldă și de benevolă în atingere
Încât nici nu-i simțeam greutatea sau necăjirea…
Eram alinat încălzit fericit și iubit ca
O pâine-am vrut să am și eu,
Așa… când va veni necazul greu
Să o mănânc în plânsuri și-n suspine…
Căci, vai! de voi nu mi-e rușine.
Voi sunteți culmea lungă a vieții temporare,
Dar,
O pâine-am vrut să am și eu,
Așa… când va veni necazul greu
Să o mănânc în plânsuri și-n suspine…
Căci, vai! de voi nu mi-e rușine.
Voi sunteți culmea lungă a vieții temporare,
Dar
Din cer, de sus, se pogorî ca-un fulger
Un fluid bleu, adăugat de-un muget.
Și-ajunse-n locul unde lumea voastră gri
Se mulțumește doar cu dreptul de a fi.
Este pământul vostru, rece,
Nămeții cad pe fața mea
I. Nămetii cad pe fața mea
Și-mi dau credințe false,
Aș vrea să urc pe-un fulg de nea
S-am storurile trase.
II. Mă-nvârt în cerc, privesc
