Poezie
Inger
2 min lectură·
Mediu
Am prins o mână deasupra umărului meu drept
O era atât de caldă și de benevolă în atingere
Încât nici nu-i simțeam greutatea sau necăjirea…
Eram alinat încălzit fericit și iubit ca niciodată.
Poate de aceea o lăsam să-mi conducă și gândurile
spre cele mai înalte simțiri ale imaginației…
Totul era atât de limpede și lin; dar gândul
cu care nu mai gândeam eu era tulbure și dispersat.
Vedeam alb strălucind în neaua picată din norii de fum
Vedeam ceruri dincolo de norii care-i acopereau fața.
…Și mâna mă cuprindea cu mai multă vâltoare
Îmi sugruma brațul cel drept și mă durea foarte…
Dar nu răspundeam la durere și continuam să privesc
În timp ce norii se sticleau cerurile înghețau
Și vedeam în oglinda porților deșertăciune și pe mine…
Totul se ștergea progresiv de praful sticlei.
Și era atâta vânt că m-am temut; și am revenit în gândire
Mi-am pus stânga peste umărul drept ca să-l eliberez.
Am cuprins mâna într-a mea și i-am șoptit temător:
Nu mai pot să aștept… Și prin sărutul ce i-am dat
s-a făcut nevăzută…
Mă ridic de pe scăunelul de lemn și privesc
prin sticla geamului spre nori spre vânt…Atât…
Înger trist învoiește-mă să mai văd o dată
or revino tu cu pace…
Singur trist și gol; fereastra s-a deschis
și vântu-mi bate perii spre gânduri aiurisite…
Nu mă supun; aud freamăt în depărtări…
Mă-nspăimânt și pic pe dușumea…
Înger mâna cu care m-ai atins ți-a fost durere
și mie mângâiere…Înger Înger Înger…
Ridică-mă dar lasă-mă jos…
002.255
0