Poezie
Păstorul cel bun
2 min lectură·
Mediu
în fruntea turmei ca păstor
îvăluit în lumini sfinte
ca luna-n centru stelelor
mergea spre Cel Nemuritor, Părinte.
îi adresă cuvânt,
făcând privirea roată:
„Eu am spălat pământu-n sânge
și, iată, omenirea, e salvată!...”
surâzând, mărturisii și a-lor Săi:
„e-n firea voastră a știi… și a nu știi…
voi știți ce mult am suferit
ca să fiți voi, astăzi… vii?
lăsați privirea-n jos,
și ascultați-Mi Cuvântul.
viață vă dau în dar,
știind că Viață sunt, în Viață merg,
să vă deschid un drum frumos!
ce-ați auzit, să nu rămână în zadar…!!!
mergeți-nainte, fără frica morții,
ca soarele ce urcă la amiaza vieții!
nădăjduiți în Lucrarea Duhului Divin,
Eu vin curând să vă întâmpin,
să vă scot din noaptea, încremenită în suspin.
așa cum au fost scrise, de la Început,
învăluiți în Tainele Sfinte,
urcați încrezători,
spre Acest Nemuritor Părinte!
Eu am puterea,
Viața și Pacea să v-o dau în dar…
și iarăși pot s-o iau…!
Cuvântul Meu… să nu rămână în zadar!…”
pământ și cer se-n brățișau tăcuți.
se bucurau acum, și muți și sluți.
cu toți ce-L însoțiseră pe drumul Crucii,
fiind ei, nu puțini, ci foarte… mulți!
tot pământul și tot universul,
se veseleau, învăluiți în Iubire!…
Cel Înviat din morți, le prevestise,
„acea Nemuritoare FERICIRE!”
002.481
0