Poezie
La Poarta Veșniciei
1 min lectură·
Mediu
Ce mari taine dezleagă, Cel de Sus...
Din Lumina cea necreată!
Sufletul, luați aminte bine,
plutește-n Paradis!
Tatăl meu, Ioan,
Cu haine albe îmbrăcat,
Plutind într-o lumină,
Spre Marele Adevăr,
În viața viitoare, a plecat.
Cu ochii mari... privind, se minunează,
Cum într-o clipă, lângă Sfinții cei mari,
Sfios, dar fericit se așează.
Drept mulțumire, Duhul Sfânt, întrupează
Așa cum prin Prooroci a spus,
Pe cei fierbinți de-a dogmei slavă,
Solie de iubire a Marelui Iisus.
Ajută-mă, Tăticul meu,
Pe piatra suferinței,
Smerindu-mă și eu deplin,
Să te ajung din urmă...
Pe acelaș drum, să ne întâlnim.
Tu, ființă sfântă,
Ce-ai străbătut tăria
Pân-la Dumnezeu!...
Prin inima ta bună,
La poarta Veșniciei,
Așteaptă-mă, să pot intra și eu.
(dedicație tatălui meu, Ioan, azi de ziua lui)
002.468
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Elisabeta Branoiu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 126
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 28
- Actualizat
Cum sa citezi
Elisabeta Branoiu. “La Poarta Veșniciei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/elisabeta-branoiu/poezie/14086181/la-poarta-vesnicieiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.