Stejare... copăcel

E B.

Tu ai sorbit un aer de înălțimi,

Îți place să privești din vârf de munte

Universul - plin de lumini.

Cu fruntea rătăcită pe-a timpului cărare

Acumulezi atâtea frumuseți sub pleoape,

Încât râvnești să deții

Tot verdele crud din eterna zare...

Dar ești un mic stejărel,

Ce vei fi clătinat de vânturi...

Înfige-ți zdravăn rădăcinile-n pământuri!

Umple-te de nectarul sfânt!

Ramurile-ți fie așezământ.

Gândirea-ți caldă, blândă, vie...

Ca din ramul tău, să se înalțe-n murmur,

Cânt duios de ciocârlie.

Din adâncul spiralat de nebuloasă

O să-ți apară o stea pe cer, luminoasă...

Înalță-te pe aripi de mătase,

Și prinde-o cu a ta mână!

Chiar dacă cerul tău e fără lună,

Chiar dacă te apleacă la pământ, năvalnică furtună,

Tu rămâi cu gândul la albe Primăveri.

Alungă-ți spinii zilelor de ieri!

Nu privi în jos, spre mincinoasele maidane…

Nici nu te tulbura de fioroasele cascade!

Că abisul nu-i abis, și visul nu e vis…

Taina are greu răspuns, Darul e din Dar Divin.

Viața-i modelată de Cel ce stă pe Heruvimi!

(dedicată nepoților mei: Andrei-Ovidiu, Ioana-Adina, Irina-Bianca și Maria-Diana și tuturor studenților ce sunt în grele examene).