Poezie
Tristețea omului plecat în Veșnicie
1 min lectură·
Mediu
O!... Doamne Iisuse Hristoase,
plecările din această lume
sunt foarte triste întotdeauna!
Când sufletul desprins pleacă în larg
iar toți ai lui răman pe mal...
O !... cine să le înăbușe durerea omenească?
Atâta suferință, cine s-o oprească?
Cuprinși de jale, de strigăte de dor,
că nu știu unde pleacă, la bine sau la rău ?...
Oricine ar fi: sărac sau împărat,
dacă e simplu sau e cu purpură îmbrăcat
sau cerșător sau aurit veșmântul,
aceeași soartă-i dă pământul...
Acelaș somn are-n mormânt
că ce-i pămant intră-n pământ.
O! crestine, dacă vrei să ști misterul.
sufletul din cer îl soarbe cerul!
Deci, sufletul să-l prețuiești
și pentru cer să te gătești,
de vrei să ai comori, în ceruri.
001.391
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Elisabeta Branoiu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 118
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
Elisabeta Branoiu. “Tristețea omului plecat în Veșnicie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/elisabeta-branoiu/poezie/13979499/tristetea-omului-plecat-in-vesnicieComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.