Poezie

Blestemul

1 min lectură·15 decembrie 2010

Mediu

De ce să plâng atâta cu suspine

Stingheră și întristată în sufletul meu?

De ce atât de greu îmi vine

Când văd comportamentul tău?

Că mă privești cu ochii stinși

Și-n suflet ți s-a stins iubirea,

Dar, deacum, de-ai s-o cauți pretutindeni

Na-i s-o mai afli nicăierea.

De-acum ne despărțim cărarea

Și veșnică v-a fi durerea.

Vei pune între mine și între tine

Singur « Depărtarea ».

Pleacă, de-acum nicio femeie

n-o să te mai iubească,

Niciun copil din tine

N-o să se mai nască.

Te du, n-ar să te asculte nimeni,

O s-alergi în necunoscut,

Să ei purtând cu tine

Întregul tău avut.

Zăcând, să veștejești,

Să pierzi văzând cu ochii...

Și ars să te topești de boale.

Cu trupul slab, cu ochii-n lăcrimați,

Pe lume ca un mișel, cerșindu-ți traiul.

001.495

Elisabeta Branoiu. “Blestemul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/elisabeta-branoiu/poezie/13964588/blestemul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.